Vorbim de un „secret” al profesiei de educator?

Ca o expresie a modernizării procesului de învăţământ, didactica modernă promovează concepte şi atitudini educaţionale noi, o flexibilitate curriculară menită să stimuleze creativitatea în procesul instructiv-educativ, mai ales dacă se dovedeşte că există o preocupare majoră pentru implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să le valorifice talentul şi să le stimuleze creativitatea fiecăruia dintre protagonişti. Personal, cunoscând interesul tinerilor de pe băncile şcolii pentru spectacole, pentru manifestări artistice, bucuria lor de a se exterioriza într-un cadru festiv, am pus întotdeauna în valoare această nevoie a tinerilor prin diferite tipuri de activităţi, dar pledez, în acelaşi timp, pentru educarea creativităţii elevilor, ca o premisă posibilă şi absolut necesară. Limbajul plastic al tinerilor talentaţi, dincolo de jargonul care se foloseşte în grupul neorganizat, cred că reprezintă învelişul material al gândirii lor artistice, care face posibil schimbul de idei, sentimente şi stări emoţionale. La cei mici, mai ales, activitatea plastică este foarte îndrăgită, ei fiind atraşi de culoare, de diversitatea tehnicilor de lucru, prin care îşi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea şi pot da frâu liber imaginaţiei, fanteziei lor, pot fi chiar ei creatori de lucruri frumoase. Dansurile populare constituie un mijloc complex de educaţie, deoarece îi familiarizează pe copii cu unele elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, perseverenţa, încrederea în sine, spiritul de echipă, precum şi capacitatea de a-şi coordona mişcările şi simţul ritmic, mai ales că educaţia muzicală a fost aleasă, recunoscându-i-se valenţele formative. Tocmai de aceea, consider că prin valorificarea experienţei didactice pozitive, bogate şi creative, individuale şi comune, prin consolidarea schimbului de experienţă între cadrele didactice şi între copii, prin evidenţierea posibilităţilor creative ale copiilor şi a modalităţilor de exprimare prin diverse manifestări artistice (dramatizare, dans popular, recitare, educaţie muzicală, artă plastică), detaliate pe grupe de vârstă şi pe capacitate de receptare, personalitatea copilului începe să contureze aptitudini şi abilităţi nebănuite. Încă de la vârste fragede, părinţii trebuie să-l încurajeze pe copil şi să-l îndemne să se supună unor olbigaţiuni individuale, să nu-şi murdărească hainele, să mănânce singur şi pe cât se poate mai ordonat, să aşeze după utilizare, jucăriile la locul lor, trebuie să se familiarizeze cu oamenii care vin în casă.
Indiscutabil, părintele care este preocupat de obligaţia pe care o are faţă de copilul lui, trebuie să-i dea, pe lângă educaţia mintală, mai ales una morală. Poate este un truism, dar secretul unei relaţii reuşite elev-profesor este comunicarea, cu condiţia ca profesorul să se adapteze şi să-i transforme pe elevi în prietenii lui, pentru că în toate acestea este vorba despre ceea ce numim respect. Dacă eşti profesor şi îţi respecţi elevul, te va respecta şi el, iar în toate acestea, cred că este vorba şi de prestanţa profesorului şi de cât de bun negociator este el în situaţiile delicate care se ivesc în clasa de elevi. Eu am o vorbă care poate avea o conotaţie raţional-economică, dar, ceea ce investesc în educaţie, vreau să mi se întoarcă în mapa mea de profesor-diriginte! Personal, sunt nedumerit şi pot spune că nu-mi place când elevii mei vin la şcoală să facă parada modei, cu mintea plecată la distracţie, cu piercing peste tot sau cu burta la vedere, dar ştiu foarte bine că mai există elevi care au o ţinută decentă, tineri cu mult bun simţ, care sunt interesaţi de ceea ce se face la oră şi care vin cu propuneri foarte interesante. Aş spune că există diverse obstacole care pot împiedica un specialist să identifice un copil cu aptitudini de a fi receptiv în plan comunicaţional şi implicit, educaţional, iar acesta să treacă neobservat, datorită unor aşteptări stereotipe de randament ridicat, false aşteptări, prin lipsa motivaţiei din partea elevului pentru participarea la o educaţie standardizată, dar, mai ales, prin încercarea de a nu-şi trăda înaltele abilităţi, neputinţele, comportamentul inadecvat şi timiditatea.
Prin satisfacţiile pe care mi le-a oferit viaţa, prin generaţiile care mi-au trecut „prin mână”, cred că nu aş renunţa la meseria de profesor pentru toţi banii din lume, cu toate că salariul nu este chiar atât de mare, caz în care nu am deprinderea de a mă plânge că nu am bani. Prin munca pe care o facem, prin dăruirea noastră, consider că suntem un model pentru elevii noştri, iar dacă ei nu ne plac, nu le va plăcea nici materia pe care le-o predăm! Secretul acestei „plăceri” de a fi împreună se află în arta comunicării cu tânărul pe care îl educăm şi a transmiterii de cunoştinţe folositoare acestuia!

Prof. Vasile GOGONEA

   05:54

Da o nota acestui articol

Nota:~ 1 din 1 voturi.

1 2 3 4 5