„Urmă de paşi adânci”

În eseurile despre „geografia tainică”, apărute în anul 2008, regretatul scriitor, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, medievalist şi profesor universitar, Artur Silvestri, dezvoltă arheologic mesajul „locului şi persoanei” sub impulsul auster al tradiţiei.
„Simbolitatea se manifestă dimpreună cu acel cult al vecinătăţii”, sub impulsul „utopiei etnografice”, în care ne regăsim ca fiinţe, ce multiplică în generaţii „ideea de casă”, loc al stăpânului de la Carpaţi şi până la Dunărea de Jos.
Aşezarea noastră în vetre străbune impune voinţa naţională de clasicitate, restituindu-ne „modelul creştin” al „voievodului” ce stăpâneşte „o casă de ţăran”, ca o reşedinţă voievodală şi loc de rugăciune şi închinare.
Din acest ciclu istoric ieşim prin jertfirea aproapelui nostru, a celui ce rămâne şi dincolo de viaţă, ca semn al devenirii şi împlinirii unui neam şi peste veac.
În gândurile şi trăirile noastre, temeinic s-a aşezat Omul Faptei, cel despre care vorbesc deopotrivă oameni şi locuri, prof. ing. DUMITRU BUNOIU, păzitorul tainic al sufletului, într-o venerabilă „geografie a obârşiei”.
L-am cunoscut ca pe un semen, ales să fie în timpul dat reper şi măsură, taină subliminală, înălţare din contingent, într-un deceniu straniu, răscumpărat prin înfăptuirea proiectului „Cuget liber” – mişcare cu un program articulat în mediul educaţional, moral şi creştin.
Destinul îl aşează pe prof. ing. Dumitru Bunoiu între urmaşii marilor reformatori ai şcolii româneşti şi nu ne ferim să amintim celor mulţi serviciile ce le-a adus şcolii, cetăţii deopotrivă, concetăţenilor săi, ca un adevărat „presbiter” vrednic de preţuirea noastră.
Stăpânit de împlinirea unei sfinte datorii, în familie şi lume, precum în simbolica „poiană a lui Iocan”, se face „slujbaş” al celui oropsit, frate şi părinte supus unui „duh al locului”, ce ne aminteşte porunca cristică: „Să faci binele în toată viaţa ta şi vei fi chemat ca fiu al Domnului”.
Profesor prin excelenţă, construind caractere, într-un efort permanent de recuperare, într-o bătălie cu „istoria ostilă”, nu se converteşte la un „modernism de conjunctură”, ni se arată a fi gânditor, un „clasic” l-aşi numi, pasionat de profesia sa şi preţuind curajul ideii înălţătoare, asemeni unei „coloane fără sfârşit”.
„În cartierul magic”, unde profesorul Bunoiu oficia şi în calitate de director al Colegiului tehnic naţional „General Gheorghe Magheru”, învăţătura de carte, atunci, ca şi acum, se arată a fi cod şi literă, lamură şi povaţă, „Evanghelie deschisă”, fără vârstă, rânduită a primi, ca să poată „lăsa celui socotit de cuviinţă”.
Din ceasurile petrecute împreună cad încă ploi, pe un vers dintr-un pom, ce încă nu l-am scris, dar inima îl ştie şi-l păstrează şi peste timp ofrandă adusă de un pescăruş celui ce stă printre noi în luntrea fără nume a unei deveniri, ce ni se arată a fi enigma „vieţii fără de moarte”.
Într-o vreme nedesluşită încă, socotită a fi potrivnică, Destinul, ca un ordonator de credite, împarte după o ştiinţă a locului, potriviri fără de nume, un „Epilog” al tainei profetizate de dincolo de orizont şi cer.
Construcţia „Faptei Mari” pe care a dorit să o facă, este lăsată urmaşilor cu credinţă şi iubire în zilele ce vin, la un soroc şi la o înfăţişare pe care nu le ştim, vegheate şi împlinite, asemeni unui răsărit al zorilor. Doar urma paşilor săi adânci ni se arată astăzi şi peste veac, ca o pomenire în viaţa noastră „prea firavă”, precum „o clipă de nevăzut” pe care doar o simţim şi căreia îi rămânem datori.

Deorge Dumitru

   13:46

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5