Toamna se numără bobocii şi... salariile bugetarilor se diminuează
„Toamna se numără bobocii”, spune un proverb vechi românesc, dar în prag de iarnă şi sărbători, salariile bugetarilor, în general, ale profesorilor, în particular, se vor ajusta substanţial că deh! trebuie să facem faţă CRIZEI!
Nu se putea o veste mai proastă! Azi, când există salarii nesimţite, monstruos de mari, politicienii înbuibaţi şi aroganţi au transformat o aberanţă în lege, aşa ca să salvăm economia naţională (care duduia pe vremea venerabilului Tăriceanu) cu cei 15% luaţi două luni de la dascăli, medici ş.a. Poate că sunt categorii bugetale care ar putea să suporte aceste pierderi salariale, dar amărâţii de profesori sau medici, cu leafa lor insignifiantă, mai ales cei tineri, vor aştepta sărbătorile de anul viitor, dacă reuşesc să supravieţuiască anul acesta.
În sistemul nostru, veşnic nereformat, sunt destui cei care ar merita să fie excluşi, care nu-şi au locul acolo, nici moral, nici intelectual. Vor să facă economie la buget? Foarte bine, să elimine pleava din sistem, şi cum pădure fără uscături nu există, se găsesc destui aspiranţi la excludere în toate domeniile şi categoriile sociale. Statul iroseşte anual sume considerabile, plătindu-le lefuri pentru incompetenţă.
Dai un singur click pe net sau răsfoieşti un ziar şi găseşti destule specimene, o adevărată faună unde prostia, aroganţa, nesimţirea şi slaba pregătire sălăşuieşte în voie: pseudoprofesoara de istorie, care a umplut de ruşine tagma profesorilor gorjeni şi care se presupune că a susţinut un concurs pentru a preda (probabil concursul de împrejurări!?), până la asistenta medicală din Bucureşti, care zilele acestea a transformat în probabilitate viaţa unui bebeluş. Bineînţeles exemplele pot continua, dar cine să ia măsuri ferme dacă cei care sunt în măsură să o facă nu sunt cu mult mai departe: aserviţi politic, cu interese personale, corupţi sau pur şi simplu indiferenţi, mulţumiţi cu funcţiile lor călduţe.
Aşa că, dragi colegi bugetari, familişti, cu rate la bănci, datorii la întreţinere şi teama zilei de mâine, haideţi să suportăm şi pentru cei care nu-şi au locul printre noi, pentru politicienii incapabili care-şi fac campanie pe banii noştri, efectele crizei economice, morale şi politice, că doar vedeţi bine, salariile noastre micşorate sunt singura soluţie găsită de clasa noastră politică uninominal aleasă !
Cum nu există prea mari speranţe de mai bine pentru viitorul apropiat, iar de „să trăiţi bine” nici nu poate fi vorba ,vă urez să supravieţuiţi bine!
PROF. JANA RAŢ
10:45
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



