Rolul educaţiei religioase în şcoală

La început, când a fost introdusă educaţia religioasă ca disciplină de studiu în şcoală, la vremea respectivă noua lege a învăţământului a fost primită cu oarecare reţineri şi răceală, stârnind unele critici şi puncte de vedere atât din partea reprezentanţilor bisericii şi chiar a unor intelectuali de seamă ai vremii, cât şi din partea părinţilor, a elevilor, dar şi a mass-media. S-a luat ca exemplu, pentru legitimitatea religiei în şcoală, că ea a constituit disciplină de studiu încă din cele mai vechi timpuri, de când s-au pus bazele şcolii româneşti, fiind subliniată importanţa valorilor religioase în dezvoltarea personalităţii elevului şi până la necesitatea reevaluării relaţiei „educaţie-biserică”, punându-se bazele unei noi concepţii despre educaţie. S-a avut în vedere, la nivel de politică educaţională, problematica educaţiei religioase care presupunea necesitatea de a se răspunde diverselor probleme: cum se justifică predarea sau nepredarea religiei; care este vârsta de şcolarizare favorabilă; dacă această disciplină şcolară va fi obligatorie, opţională sau facultativă; care este sfera opţiunilor pentru elevii care nu aleg cursul de educaţie religioasă şi ce influenţe exterioare i-au determinat să facă această alegere; ce statut va avea această disciplină în curriculum-ul şcolar – ca disciplină de studiu de sine stătătoare sau parte a unei arii curriculare interdisciplinare etc.
Statutul educaţiei religioase, ca materie de studiu în cadrul ariei curriculare „Om şi societate”, s-a axat pe un ansamblu de finalităţi educaţionale specifice spaţiului şcolar, cu un conţinut adecvat particularităţilor de vârstă ale elevului: de ciclu primar, gimnazial şi, respectiv, secundar superior, cât şi o regândire a sistemului de pregătire a profesorului de religie. Tot la alegerea acestora s-a lăsat preferinţa realizării libere a demersului didactic pentru fiecare lecţie, prin alegerea metodologiei şi mijloacelor specifice de prezentare, ţinându-se cont de particularităţile elevilor, dar şi de nivelul clasei. S-a mai avut în vedere recurgerea la unele elemente de educaţie interdisciplinară prin corelarea unor teme de educaţie religioasă cu teme specifice altor discipline de studiu ca: literatura, istoria, biologia, artele etc., în vederea depăşirii ideii de conflict religie-ştiinţă.
Pledând pentru reconsiderarea scopului şi modalităţilor de evaluare în cadrul orelor de educaţie religioasă, putem concluziona că judecata de valoare în acest context trebuie să aibă valenţe spirituale, iar scopul este acela de a-l învăţa pe elev să se autoevalueze: „Să se cerceteze însă omul pe sine” (I. Cor. 11).
Formarea resurselor umane a rămas încă un domeniu deficitar şi un punct critic al reformei educaţiei în ansamblu, fiind tot mai necesară o pregătire psiho-pedagogică şi o informare la zi privind noile schimbări survenite în statutul didactic al educaţiei religioase. Relaţia şcoală-biserică rămâne totuşi un element important în reuşita demersului didactic, cât şi în atingerea scopului educaţiei religioase. Se poate observa acest lucru şi prin simplul fapt că în ziua de azi tot mai mulţi copii îşi însoţesc părinţii la biserică sau, în drumul lor, de câte ori trec prin faţa unui astfel de lăcaş sfânt, ei se închină cu smerenie, spunându-şi o rugăciune în gând, încrezători în acest act, convinşi că aceasta li se va îndeplini. Conştientizarea existenţei acestor obiective comune pentru cele două instituţii, cu rol important în cadrul unei comunităţi, presupune implicarea activă a Bisericii, ca instituţie, în educaţia elevilor şi în rezolvarea problemelor cu care se confruntă şcoala. Luând în calcul procentul de 39%, ca rezultat al unui studiu realizat recent, privind învăţământul din mediul rural, această cifră reprezintă şcolile care acordă atenţia cuvenită acestei discipline şi apreciază colaborarea cu Biserica. Cam acesta este gradul de conlucrare între cele două instituţii, la nivelul şcolii care nu conştientizează pe deplin rolul Bisericii în educaţia morală a copiilor, pe de o parte, şi, pe de altă parte, la nivelul Bisericii, care îşi asumă acest rol indirect, doar prin activitatea desfăşurată doar la nivelul comunităţii.

Institutor Inelia Tentea

   06:07

Da o nota acestui articol

Nota:~ 4.5 din 10 voturi.

1 2 3 4 5