Prin carte, ne înzecim bogăţia sufletului!

Criza spiritualităţii şi pandemia crizei morale, se pare că mărşăluiesc în paşi de solemnitate amară către îndepărtarea omului de litera cărţii, pentru că avem de-a face cu un fenomen care semnalează o realitate dramatică în care prăfuirea literei cărţii devine un semn indubitabil prin care se insinuează ignoranţa, incultura ca fenomen de masă! Apetenţa şi preocuparea oamenilor, dar mai ales a tinerilor, pentru cultură, au scăzut atât de dramatic, încât ar trebui să fie găsită rapid o soluţie de oprire a derapajului spre dezastrul numit incultură de masă.

Din cercetările care se fac la nivelul unor cercuri intelectuale care încearcă să mai salveze ceea ce poate fi salvat, se poate afla că 48% dintre români nu mai citesc cărţi, că mai bine de jumătate din populaţia ţării a abdicat de la exerciţiul minţii, de la „fericita zăbavă” despre care cronicarul spunea că: „nu este alta nici mai frumoasă nici mai cu folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”, de parcă stafia ignoranţei şi a inculturii bântuie cu nevolnicie sufletele noastre bolnave. Există oameni care nu au putut   niciodată străbate până la capăt traseul dificil al unei lecturi complete, care au răsfoit cu silă şi obidă o carte şi apoi au rămas cu gustul eşecului, pentru a împărtăşi compromisuri de neacceptat cu propria lor decrepitudine. Şcolile nu mai găsesc, se pare, mijloace convingătoare pentru a-i antrena pe copii în „sportul” minunat al cititului şi devin redute vulnerabile ale analfabetismului „programat” prin mijloace reformiste. Cu scuza că, după revoluţie, cărţile au devenit inaccesibile din cauza preţurilor necontrolate, oamenii au renunţat să mai citească o carte, ca să nu mai vorbim de aceia care nu sunt dispuşi să facă asemenea investiţii în cultură şi sunt gata să plătească fleacuri de pe urma cărora satisfacţiile sunt înzecit mai mici şi mai puţin durabile. La periferia spirituală, în fiecare oraş, în fiecare cartier, în cele mai multe dintre comune se găseşte câte o bibliotecă pentru cei care nu au într-adevăr bani de dat pe cărţi, dar omul se apropie tot mai şovăielnic de pagina tipărită şi devine tot mai ahtiat după evenimente senzaţionale.

Dacă priveşti cu atenţie, fişele bibliotecilor din ţară sunt tot mai goale, oamenii nu-şi mai ostenesc paşii până în locurile în care  se află depozitată înţelepciunea marilor cărturari ai naţiei şi ai unui pământ care devine tot mai nesigur, semn că ipocrizia ignoranţei se instalează confortabil în cămara întunecată a sufletului unde scuzele grăbite sunt mincinoase şi autodemolatoare. Se dovedeşte faptul că aceia care doresc să citească, pot găsi cărţi, dar, de fiecare dată, parcă mai rămâne să se hotărască să renunţe la obiceiul cronofag al privitului la televizor, patima păguboasă a ultimelor decenii, să renunţe la nepăsare şi să refuze tentaţia comodă a necunoaşterii, pentru a găsi apoi curajul de a căuta comorile spirituale din cărţile care tot mai rar ne ajung în mână. Poate că mulţi dintre noi, asaltaţi de frenezia unei vieţi cu accente dramatice şi profund marcate de criză, suntem tentaţi să credem că astăzi încă mai este la modă cititul, dar, indiferent cât va dura tranziţia, indiferent câte greutăţi vom mai suporta, într-o zi, când lucrurile se vor linişti, cartea va fi repusă în drepturile sale fireşti, chiar dacă, deocamdată, asistăm neputincioşi la o involuţie, cel puţin periculoasă pentru cultura noastră! Toţi aleargă după mâncare, sex, maşini luxoase, funcţii bănoase şi averi nemuncite, oarecum sufocaţi de apăsarea sărăciei sufletului, de parcă ne este frică să nu ni se fure iluzia, cea care ne face să trăim fără să fi citit o pagină de carte şi fără să ajutăm aproapele aflat în suferinţă! Dar, oare, ne-am întrebat vreodată, în această conjunctură, care-i rostul nostru pe pământ şi care este calea pe care se întrezăreşte viitorul? Căutăm răspunsuri şi nu ştim prea bine, dacă acestea pot să fie doar ura, sexul, stomacul plin şi bogăţia care ne amăgeşte sufletul!

După cum spunea Miron Costin, „în vremuri vitrege, nu este totuşi bucurie mai mare pentru om decât deschiderea unei cărţi. Pentru că astfel vei afla ce-au gândit alţii. Apoi, închizând-o, vei afla şi ce gândeşti tu. Chiar dacă o carte este un sfătuitor rece, ea este, sigur, un prieten” care nu te va părăsi prea uşor şi care te ajută să te cunoşti mai bine! Din păcate, se uită prea des că, în ceea ce priveşte tânăra generaţie, copilăria este vremea când se învaţă cartea şi respectul faţă de aproapele nostru. N-am făcut educaţia la timp, ne vom trezi, cum se vede în ziare şi la televiziune, cu miliardari analfabeţi şi cu politicieni săraci cu duhul, care te îngrozesc prin limbajul vulgar şi prin comportamentul prin care ne demonstrează că ştiu doar să acumuleze, iar alţii doar să consume iraţional şi ostentativ în vremi de restrişte. Oare, cui va folosi o bogăţie fără limită, dacă bogătaşul este imbecil şi semidoct? Câţi dintre cei avuţi sau chiar dintre noi, ceilalţi, ştim că înţeleptul, dacă nu-i în mormânt, este la azilul de nebuni sau de săraci cu duhul? Vedem uneori persoane cu ştaif de „oameni de vază”, cu biblioteci extraordinare, dar care sunt simple obiecte de lux în casa care „se învârteşte după soare”, proprietarul neatingându-le vreodată pentru a descoperi comoara dintre coperţi. Personal, am reţinut o cugetare arabă care spune că “nu va ajunge nici înţelept, nici învăţat animalul încărcat cu câţiva saci de cărţi, pentru că nu va putea afla, nu va ghici acest cap sec, dacă pe el sunt lemne sau cărţi”, tocmai pentru a desprinde învăţătura plină de subînţelesuri, că doar prin litera cărţii ne înzecim bogăţia sufletului!

Prof. Vasile GOGONEA

   23:59

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5