O generaţie complexată

Când spunem generaţie, ne gândim automat la adolescenţi dar, de ce nu şi la cei sub 16 ani, care parcă ar vrea să sară câteva trepte şi să ajungă şi ei la vârsta majoratului. Ce este complexul şi cum apare el? Cel mai cunoscut complex este cel legat de aspectul fizic şi se poate spune că începe cu nişte lamentări care pe zi ce trece devin mai dese. Lamentări sau dezamăgiri care sporesc temerile interioare ale tânărului, îl fac să se închidă în el, să rupă comunicarea cu părinţii, să renunţe la a mai ieşi afară din casă, fie chiar şi pentru câteva minute. Noi adolescenţii ne împăcăm greu cu ideea că am mai luat în greutate. Confruntarea cu duşmanul cel mai de temut…oglinda, ajunge să fie un adevărat coşmar. Aşa că, astfel se naşte un complex legat de înfăţişare şi, să fim sinceri, complexele legate de înfăţişare sunt cel mai des întâlnite, ele domină.

Adolescentul de azi trebuie să fie şi în pas cu moda, dacă se învârte într-un cerc de prieteni care sunt bine îmbrăcaţi şi pentru care aspectul fizic este crucial, ei bine, pentru el exteriorul devine cel mai important. Acesta este modul în care începe alergătura tânărului pentru a-şi găsi adevărata identitate, o alergătură asemănată de mulţi psihologi cu căutarea unei oaze de vegetaţie în deşert. Dacă până acum am vorbit doar de tinerii complexaţi de aspectul care se vede-exterior, trebuie ştiut că la fel se numesc şi cei care nu au încredere în ei înşişi, cei care se subestimează, cei care duc o luptă grea cu temerile lor interioare. Sunt opuşi celor care vor să se facă plăcuţi de cei din jur cu orice preţ.

Adolescenţii complexaţi din cauza lipsei de încredere în ei, se ştie că sunt totuşi cu un pas înaintea tuturor. Măcar ei pot impresiona şi prin altceva, nu numai prin aspectul fizic. Însă, ei greşesc, deoarece neavând cu cine să-şi împărtăşească gândurile se închid în ei şi aşa rămân să zacă în mintea lor scenarii în care persoana lor este mereu văzută ca o personalitate slabă, care greşeşte la orice pas. Au vreo vina părinţii în toată problema asta? Ei bine, au. Şi încă o vină ce ar trbui să le apese umerii. E vorba de comunicarea care trebuie să existe în relaţia părinte-copil. Nu e de ajuns să întrebe doar: ”Cum a fost azi la şcoală?” şi să li se răspundă ”La fel ca ieri” sau “Bine”. E primul pas care începe uşor-uşor să îndrume tânărul spre urna cu complexe. Există totuşi o cale… problema complexelor ca şi multe altele se poate rezolva. În special părinţii pot interveni salvator şi schimba radical soarta copiilor lor căzuţi într-un fel în “mrejele complexelor”. Neintervenind la timp, tânărul descoperă deprimarea…o boală care strigă după ajutor.

Nadina Cîrţînă

   21:47

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5