Marea dilemă a reformei din Educaţie!

De la bun început, apreciem că marea dilemă a reformei din educaţie o constituie dimensiunea implicării politicului în actul de învăţământ, mai ales că această preconizată reformă, nu se regăseşte acolo unde o cauţi, ci, se revelează ca o necesitate stringentă, să o cauţi acolo unde o găseşti, adică în mintea şi în sufletul actorilor săi principali, care sunt elevii, părinţii şi cadrele didactice! În zadar se proiectează o presupusă reformă profundă a Educaţiei, dacă nu prea se ştie, cum trebuie să fie ea înfăptuită, iar protagoniştii cabinetelor politice marşează pe ideea de “consens” principial, într-un fals dialog al surzilor, în care noţiunea de partitură face trimitere la sloganul “câte capete, atâtea păreri”, dincolo de orice tentaţie imperativă, că în domeniul învăţământului, noua legislaţie trebuie adoptată cât mai repede cu putinţă!

În opinia reprezentanţilor ministerului de resort, se subliniază că uneori se vorbeşte neîntemeiat despre grabă, din moment ce procesul a început cu ani în urmă, când s-au constituit comisiile de experţi care au diagnosticat situaţia precară a învăţământului, iar în următoarele zile, dezbaterea publică a pachetului de legi trebuie să intre în ultima fază, pentru a demonstra că numai cine nu vrea modernizarea sistemului, caută să întârzie adoptarea Legii într-o formă finală.

În calitatea mea de cadru didactic, nu pot decât să apreciez eforturile de a se da curs unei noi Legi a Educaţiei, dar, oameni buni, un cuprinzător demers trebuia început cu câteva luni în urmă, când erau în plină activitate elevii şi cadrele didactice, pentru ca un asemenea act normtiv să ţină seama şi de părerile lor, iar preconizata dezbatere publică, în aceste aproape două săptămâni, câte au mai rămas până la asumarea legii de către Guvern, nu cred că poate fi edificatoare, dacă este întreprinsă într-o perioadă de vacanţă, când beneficiarii direcţi ai actului educaţional, pur şi simplu, doar asistă nedumeriţi la scandalurile iscate între cei mai vocali actori ai celor două partide ce alcătuiesc această controversată coaliţie guvernamentală, pe cât de artificială, pe atât de contestată! Părinţii copiilor de la gimnaziu se gândesc la cele şase ore pe zi, la care se adaugă 3-4 ore pentru teme şi o şedinţă de meditaţii, ceea ce înseamnă încă două ore, pentru a se ajunge la un program de peste zece ore pe zi, întrebându-se, pe bună dreptate, atunci, unde mai este copilăria? Tocmai acest lucru înseamnă că orarul trebuie să se reducă până la cel mult 25 de ore pe săptămână, aşa cum preconizează reprezentanţii asociaţiilor de părinţi! Sunt glasuri tot mai numeroase care consideră că întreg sistemul de predare trebuie regândit, deoarece programa este extrem de încărcată şi de ilogică, iar dacă nu se schimbă sistemul, nu pot fi eliminate nici meditaţiile, cu atât mai mult cu cât în ţări cu un sistem educaţional coerent şi bine structurat, programa este mult mai flexibilă şi este centrată pe pregătirea copilului pentru viaţă, aşa cum subliniam şi în articolul trecut. La noi, în schimb, singura şansă pentru elevi şi părinţi de a-şi vedea propunerile acceptate, se va ivi prea puţin în aceste zile de sfârşit de vacanţă, când Codul Educaţiei se află în dezbatere publică.

Hotărât lucru, ne aflăm la vârful aisbergului unei revoluţii globale în educaţie şi învăţământ, mai ales că profesorii din lumea întreagă dezvoltă un fond vast de resurse educaţionale pe Internet, deschise şi libere pentru uzul tuturor celor interesaţi. Aceşti profesori creează o lume care poate fi accesată de oricare locuitor al Planetei Albastre, fiecare putând contribui la întregirea cunoaşterii umane, iar pentru a sădi seminţele unei noi pedagogii prin care profesorii, elevii şi studenţii făuresc şi dezvoltă cunoaşterea împreună, aprofundându-şi abilităţile şi pătrunderea, mai este nevoie să ne uităm şi la starea fizică a şcolilor la acest început de an şcolar. Pe măsură ce evoluează calitatea actului educaţional, fiecare dintre noi va constata că noua Lege a Învăţământului ar putea consacra, o dată pentru totdeauna, însuşi numele ministerului care este direct răspunzător de educaţie, cu toate domeniile şi componentele sale instructiv-educative.

Prof. Vasile GOGONEA

   22:02

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5