Gânduri inutile…

Uneori mă gândesc cu nespusă părere de rău la generaţia mea şi la generaţiile actuale de tineri. Da, tuturor ni se pare ciudat când ne auzim părinţii cu replici de genul „Pe vremea mea aşa ceva nu se întâmplă!” sau „Ce carte făceam pe vremea mea, nu ca acum!”, dar adevărul este că au dreptate. Mă uit la colegii şi prietenii mei şi îmi dau seama că nu suntem decat nişte personaje superficiale. Nu avem personalitate. Nu ne pasă de ce se întâmplă acum şi nu ne pasă de viitorul nostru. O dată la câteva generaţii există şansa de a schimba ceva, de a lua atitudine în faţa mizeriilor care deja au devenit „normale”. Se pare că şi noi ne-am ratat şansa. Celor mai mulţi nu le pasă, iar celorlalţi li s-a insuflat deja ideea ca orice luptă împotriva rutinei e inutilă. Atunci cum să mai indraznim să  visăm? Cum să mai sperăm că se va schimba ceva, când noi nu facem nimic în direcţia aceasta? Dacă mie mi se pare ciudat când văd copii de 10-12 ani cu telefoane mobile şi care au id-uri de messenger, părinţilor noştri, care în copilarie aveau 2 ore de program la tv, oare cum li se pare? Lucrurile au deviat complet de la direcţia normala. Sunt curioasă câţi dintre noi ştiu să facă un referat, nu să îl „scoată” de pe internet. Sunt curioasă câţi dintre noi se gândesc la generaţiile viitoare, care vor fi din ce în ce mai „teleghidate”? Acum am o nouă dilemă. De ce mă obosesc scriind acest articol, pe care poate foarte puţin îl vor citi şi mult ai puţini îl vor înţelege? De ce să nu închid ochii şi să urmez şi eu drumul stabilit pentru tineretul din România? Desigur, sunt şi alţii, care îmi împărtăşesc ideile şi nemulţumirea, dar putem noi cu adevărat să schimbăm ceva? Nu putem afla decât într-un singur mod: încercând.

   23:07

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 3 voturi.

1 2 3 4 5