Examenul de BAC a fost simplificat
Executivul a hotărât, în ultima şedinţă de guvern, simplificarea examenului naţional de bacalaureat. BAC-ul va consta în 3 probe scrise, cu caracter obligatoriu, astfel: o probă scrisă la limba şi literatura română, o a doua probă la alegere dintre matematică şi istorie, în funcţie de specializare, iar pentru cea de-a treia probă elevul va putea opta, în conformitate cu profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe de discipline:
- fizică, chimie, biologie, informatică,
- geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie, sociologie.
La cele trei probe se adaugă proba scrisă în limba şi literatura maternă pentru elevii care au studiat în limbile minorităţilor naţionale.
Totodată, pe parcursul anului, elevii vor avea de obţinut 3 certificate de competenţă: unul în limba română, unul într-o limbă străină şi unul în abilităţi digitale (utilizarea calculatorului). Aceste competenţe se vor măsura prin calificative şi sunt obligatorii.
Şeful Executivului a subliniat că astfel se face trecerea la dimensiunea europeană a evaluării competenţelor pe care elevii trebuie să le aibă la sfârşitul ciclului liceal.
12:56
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



