Educaţia porneşte de la cei „şapte ani de-acasă”!

Da, da, oameni buni, există chiar un abecedar al celor „şapte ani de-acasă”, o carte nedesluşită a vârstei copilăriei şi a adolescenţei fiecăruia dintre noi, o carte de vizită sau chiar un album inconfundabil care se răsfoieşte mereu când zburăm „pe aripile vântului”, pentru că întotdeauna copilăria ne poartă pe cărările nebătătorite ale vieţii acesteia, fără să realizăm cât de importantă este lectura fiecărei file. De multe ori, psihologii atrag atenţia asupra faptului că, în prezent, regulile bunei-cuviinţe sunt din ce în ce mai străine copilului modern, mai ales că în majoritatea culturilor lumii, deprinderea copiilor cu regulile de bună purtare este o parte esenţială a educaţiei celor mici, în pofida faptului că mereu, “cei şapte ani de-acasă” sunt decisivi pentru felul în care viitorul adult se va integra în societate şi pentru modul în care acesta se va raporta la valorile unanim acceptate. Regulile de bună purtare ne ajută să ne plasăm pe o anumită poziţie socială şi este esenţial să îi deprindem şi pe cei mici cu regulile societăţii căreia îi aparţinem, călăuzindu-i încă din fragedă pruncie, aşa cum credem că e mai bine.
Chiar dacă unii consideră că în prezent societatea nu mai acordă suficientă atenţie regulilor de bună purtare pe care trebuie să le transmită copiilor, unii analişti susţin că nimic nu s-a schimbat în societatea modernă. Mai mult sau mai puţin explicit, în orice colţ de lume, regulile par să fie aceleaşi, permiţând individului să fie recunoscut de societatea în care trăieşte, să fie apreciat prin cei „şapte ani de-acasă”, atunci când sunt număraţi cum se cuvine! Conştientizăm pe deplin că singura diferenţă faţă de trecut este aceea că în prezent s-a ajuns de la un model familial foarte ierarhizat la unul mult mai democratic şi mai permisiv, bazat pe un gen de complicitate cu capriciile celor mici, dar aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie să îi învăţăm să ţină cont de vârsta interlocutorului, pentru a-şi adapta discursul şi comportamentul faţă de cel de alături într-un mod civilizat şi decent, mai ales că a te adapta în funcţie de nevoile celuilalt înseamnă, de fapt, să ştii să trăieşti frumos şi ordonat. Abecedarul bunelor maniere trebuie aplicat încă de la vârsta la care copilul începe să vorbească, pentru că la această vârstă, copilul caută să le arate celorlalţi copii cu care intră în contact, „regulile jocului” său, ale unui joc „învăţat” în familie. Un copil prea agresiv, neatent cu ceilalţi, impulsiv şi nerăbdător, cred că va fi, în cele din urmă, indezirabil în mijlocul unui grup de copii, tocmai pentru că nu respectă „regulile jocului” pe care el însuşi le invocă.
În linii mari, părinţii încep să-şi dea seama de rolul lor de “educatori” abia când copilul are doi ani, când cel mic începe să vorbească şi să se hrănească singur, deoarece se constată că de cele mai multe ori, masa este terenul confruntării dintre dorinţa de explorare a copilului, care începe să-şi descopere autonomia, şi regulile pe care i le impun treptat adulţii. Pe de altă parte, copiii au, începând de la patru-cinci ani, o mare dorinţă de a-i imita pe cei din jur, de a prelua reacţii comportamentale, pentru că sunt deprinse regulile de bază ale comportamentului la masă, abia atunci când va începe să folosească tacâmurile, şerveţelul să se şteargă la gură, să întrebe dacă poate să se ridice de la masă, iar în momentul în care i se va spune „nu face asta!” sau „să faci aşa!”, copilul se va revolta şi va încerca să facă exact opusul, tocmai pentru a testa limitele permisivităţii părinţilor sau ale anturajului. Credem că din această cauză, pedopsihologii recomandă părinţilor să fie mai degrabă un exemplu tăcut pentru cei mici, decât să le impună un anumit model. Chiar deprinderea formulelor de politeţe trebuie începută de la o vârstă fragedă, atunci când copilul este foarte receptiv la încurajările venite din partea celor mari, deoarece, pentru a-i adapta pe cei mici la algoritmul politeţei în cadrul familiei, psihologii le recomandă părinţilor să impună un anumit „ritm al familiei”, pe care toată lumea, inclusiv părinţii, trebuie să îl respecte. Să reţinem faptul că o masă cu întreaga familie pe săptămână, de la care niciun membru să nu lipsească, poate constitui o excelentă şcoală de bune maniere pentru cei mai mici membri ai familiei, pentru că atunci se învaţă, practic, cum trebuie să stea la masă, cum să mănânce, cum să se comporte în situaţia respectivă, când poate să vorbească, să înveţe să-i asculte pe ceilalţi, cum să se folosească de tacâmuri, să utilizeze formule de politeţe.
Multe aş putea să vă mai spun despre Educaţia care porneşte de la „cei şapte ani de-acasă”, dar, aş dori să închei cu ceea ce înseamnă invitarea la masă a unor musafiri, ca un bun prilej de a-i învăţa pe copii, nu numai politeţea formală, lipsită de conţinut, dar şi plăcerea reuniunilor cu prietenii sau rudele, plăcerea şi emoţia firească de a face şi de a primi cadouri, generozitatea de a dărui celui drag, pentru că, în cele din urmă, susţin psihologii, nu există o limită de vârstă până la care bunele maniere se pot învăţa, însă, cu cât lecţia bunei-cuviinţe şi a menajării sensibilităţilor celor din jurul nostru este începută mai devreme, cu atât mai bine pentru constituirea zestrei educaţionale a copilului!

Prof. Vasile GOGONEA

   05:47

Da o nota acestui articol

Nota:~ 4.5 din 5 voturi.

1 2 3 4 5