Educaţia îndoielii sau îndoiala Educaţiei?

În faţa unei realităţi educaţionale care se confruntă zi de zi cu antieducaţia, de multe ori suntem convinşi că mulţi profesori care au trecut de-a lungul carierei lor prin diverse etape în ceea ce priveşte educaţia elevilor şi corectarea unor comportamente considerate deviante, cred că prima etapă în care se insinuează îndoiala lui „a fi sau a nu fi” este cea în care, la început de carieră, profesorul foloseşte modelul cu care s-a obişnuit în şcoala în care el însuşi a învăţat. Din păcate, nu ştim să existe o şcoală în care profesorul debutant, care intră pentru prima oară cu catalogul în clasă, să fie instruit special pentru ceea ce urmează să profeseze, să fie ajutat de către colegii cu experienţă sau să-şi formeze deprinderile minimale pentru activitatea de evaluare şi notare, dar, de regulă, singurul „punct de sprijin” al profesorului începător sunt amintirile personale din anii de şcoală, atunci când propria lui îndoială era una de conjunctură şi plină de prejudecăţi. O altă etapă este cea în care profesorul reflectează asupra propriului sistem de evaluare şi îl personalizează prin prisma unor criterii personale, cu toate că este greu de spus, câţi ajung până aici şi în ce măsură „personalizarea” înseamnă o bună compatibilizare a obiectivităţii, poate într-o oarecare măsură şi a subiectivităţii constructive, stimulative pentru elev, într-o evaluare care se doreşte dincolo de orice îndoială. De altfel, tema îndoielii se dovedeşte în istoria ideilor, una comună atât gândirii filosofice propriu-zise, cât şi celei religioase, cu diferitele ei variante şi analize conceptuale. În fapt, întrebarea referitoare la originea îndoielii, cred că poate primi, şi de multe ori chiar a primit, un prim răspuns care ar suna astfel: toate originile, inclusiv cele ale îndoielii, sunt şi vor rămâne perspective nedesluşite şi acoperite de o aură de mister, ca o penumbră a nostalgiei „paradisului pierdut”, cum ar spune Nichifor Crainic! Poate că un astfel de răspuns pare strălucit şi perplexant, în acelaşi timp, dar, formulându-l în acest chip, nu înaintăm prea mult în încercarea de a vedea rolul jucat de spectacolul insidios al îndoielii carteziene, poate unul distinct, atât pentru filosof, cât şi pentru teolog, atât pentru metafizician cât şi pentru omul de bună credinţă, semn că nu ne rămâne decât să recurgem la marea tradiţie din cele două domenii menţionate. Dacă vrem să fim sinceri cu noi înşine, cred că se poate subînţelege faptul că noi definim îndoiala, în principal cu privire la cele două surse ale cunoaşterii: pe de o parte, raţiunea, pe de alta, sensibilitatea, simţirea. Tocmai în acest sens, cred că e bine să ne amintim că în antropologia creştină, prin ideile lui Blaise Pascal, putem vorbi de o logică a minţii şi o alta a inimii, iar în timp ce prima se dovedeşte glacială şi oarecum neutrală, obiectivă şi total sustrasă efectelor, cea de-a doua înseamnă o logică a inimii, inaccesibilă demersurilor considerate raţionale. Aici apare întrebarea care s-a pus mereu, în mod justificat, şi în paradigma filosofiei, şi în cea a teologiei creştine, dacă cele două entităţi ipostatice ale omului trăitor, ar fi total separate una de alta sau dacă mai contează faptul că pentru omul care se consideră un „liber cugetător”, contează numai îndoielile minţii, dincolo de confruntarea dintre „logica minţii” şi „logica inimii”! Dascăl sau elev, tânăr sau matur, copil sau înţelept la vârsta senectuţii, realizăm faptul că fiecare dintre noi suntem, ca entităţi umane, fiinţe întregi şi întregitoare cu mediul în care trăim, dar în care îndoielile minţii nu pot fi separate de cele ale sufletului. Fiecare dintre noi „se reformează” sau „se reformulează” în raport cu el însuşi, ca şi în relaţia cu propria lui îndoială, dar, credem că etapa cea mai importantă este cea în care profesorul ajunge să ştie mai bine, ce ar trebui să facă, dacă, în unele cazuri, din comoditate sau sub presiunea unor factori obiectivi, renunţă la propria „reformă” educaţională pe care o resimte ca o povară a sufletului neobosit! Să nu uităm că profesorul este la rândul său şi părinte, iar o întrebare pe care ar putea şi ar trebui să şi-o pună el, în această situaţie, mi se pare că este aceea de a şti, în ce măsură este justificat ca un profesor să sancţioneaze un elev pentru tema nefăcută şi cât de mult este obligat elevul să facă tema dată pentru acasă? Dacă va judeca exclusiv ca profesor, va considera că e normal şi justificat ca toţi elevii să aibă aceeaşi temă şi că trebuie sancţionaţi cei care nu şi-au făcut tema, în special atunci când verificarea se face prin sondaj! Sunt aspecte asupra cărora puţini sunt dispuşi să reflecteze, deşi notele obţinute pe parcursul anului şcolar au o importanţă din ce în ce mai mare pentru viitorul copiilor. Iată, la ce ar trebui să mediteze cei care declarativ se consideră pedagogi desăvârşiţi şi mereu covârşiţi de îndoială, dar care neagă, prin felul lor de a fi, morala creştină, pentru că în acest caz, ei au certitudini false despre ceea ce înseamnă să fii drept şi îngăduitor, intransigent şi deplin iertător, fără ca vreunul dintre noi să considere că nu are dubii acolo unde ar trebui să aibă, dincolo de conotaţia strict morală a faptelor noastre. Extrapolând Educaţia îndoielii şi pendulând între schimbări de testare pentru a desăvârşi curricula reformei, cred că între informaţiile disparate în manuale alternative şi orarele încărcate cu materii care nu şi-au găsit un loc în interesul adolescentului, poate că e bine să ne gândim şi la îndoiala Educaţiei, când elevii şi profesorii sunt deschişi să caute o cale de mijloc, iar când unul dintre profesorii care a reuşit să treacă testul elevilor critici, aflaţi la vârsta nonconformismului şi a căutărilor, se situează deasupra oricărei îndoieli, educatorul însuşi se dovedeşte modelul exigent şi drastic, dar şi prietenul apropiat pe care nu îl poţi uita niciodată, chiar dacă nu a ştiut mereu să le zâmbească, dar a păstrat mereu convingerea că aşa îşi responsabilizează elevii şi îi pregăteşte pentru viaţă.

Prof. Vasile GOGONEA

   22:23

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5