Educaţia în criză sau pregustarea preagolului paharului!

Fără să ne dăm seama prea bine, cred că suntem şi martorii unei vremi în care oamenii pregustă din preagolul paharului cu băutură miraculoasă, deşi numai unii recunosc momentul euforic al stării de ebrietate, dar dincolo de aspectul anecdotic al unei anumite întâmplări reale, totuşi, să acceptăm ideea că imaginea Educaţiei în stare de criză dezvăluie tabloul cel mai dramatic al societăţii în care trăim. Iar în mintea fiecăruia dintre noi, schimbarea cea mai puternică nu este însoţită de spectaculozitate, de vizibilitate, ci de o tăcere prelungită şi poate definitivă, mai ales dacă avem în vedere faptul că ar fi mai potrivit ca despre lucrurile mari şi grave să nu vorbim nimic, pentru că nu avem ce povesti cu lux de amănunte. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că „plinul” şi „prea-plinul” au nevoie de un opus, de un referent negativ, constituit de o absenţă sau de un vid care ascunde lacune educaţionale cuantificabile. Însă, creşterea valorică a unei persoane se face pe axa de la „mai puţin” spre „mai mult”, mai ales că în pedagogie se consideră, de pildă, că ignoranţa nu e ceva negativ, ci promisiunea unei creşteri ce va să vină, după o îndelungată aşteptare. Chiar dacă unii o numesc ignoranţă, de cele mai multe ori necunoaşterea prezentă cauţionează, într-un fel, cunoaşterea ce urmează să se instaleze confortabil în cămara sufletului nostru. În ceea ce nu este încă evident, pentru că evidenţa absenţei nu înseamnă şi absenţa evidenţei, de multe ori se ascunde dorinţa unei transcenderi peste limita posibilului. Un copil care nu ştie un anumit lucru, constituie un fapt cât se poate de normal şi de pozitiv pentru ceea ce acesta urmează să facă, pentru că dacă ne-am antepronunţa şi el ar cunoaşte ceea ce noi îi pretindem, la ce i-ar mai folosi educaţia? În acelaşi sens, poate fi înţeleasă şi dez-văţarea, ca o întoarcere la acea tabula rasa primordială, printr-o regresiune aversivă către o stare de puritate iniţială de la care se poate porni spre ceva nou.
Iată, spre exemplu, ca o transgresare a învăţării, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are în vedere un set de măsuri pentru ca examenul de bacalaureat să nu fie afectat de protestele sindicaliştilor, iar sfârşitul de an şcolar să se desfăşoare normal. Potrivit controversatului ministru, Daniel Funeriu, în „scurtată” vreme se va dispune de toate datele din sistem, astfel încât bacalaureatul să nu fie afectat, pentru că în viziunea domniei sale, „Bacalaureatul e o zi specială, cred că e cinic să-i iei ostatici pe tinerii României”, moralistul din fotoliul ministerial declarând că va purta negocieri cu liderii sindicali din învăţământ, invitându-i pe profesori să fie alături de cei care caută soluţii, astfel încât să nu fie perturbate sau „per-tulburate” spiritele care îndeamnă la pregustarea preagolului paharului cu licoare otrăvită! Dar, ficţiunile convertite în expresia „se poate şi aşa”, de multe ori sunt prezente în tot ceea ce este omenesc, pentru că rostim şi „rostuim” fel şi fel de lucruri despre absolut, infinit, eternitate, timp, spaţiu, mişcare, energie, fără a şti prea bine despre ce vorbim. Dar, ficţiunea care ne copleşeşte, creează iluzia că am deţine adevărurile despre transcendent şi despre materia nedefinitivată, mai ales că aceasta din urmă, nefiind încă definită de nimeni în mod clar şi „substanţial”, nu vom afla câtuşi de puţin, care este natura intimă a energiei, misteriosul fenomen care acţionează la distanţe enorme ale universului ca şi la distanţe infinit de mici ale lumii subatomice, chiar dacă aceasta nu ne împiedică să folosim „noţiunea” propriu-zisă a educării omului, avansând ipoteza că i-am cunoaşte „firea” şi „fiinţa” intimă a percepţiei de sine a acestuia.
Ştim prea bine că „viaţa de după” este o ficţiune, chiar dacă mulţi dintre noi ne comportăm ca în faţa unei realităţi evidente! Omule de lângă mine, cititorule interesat sau dezinteresat, eu ştiu sau presupun că ştiu care sunt limitele şi neajunsurile mele, dar mă comport ca un „atoateştiutor”, trăind iluzia că aş fi cel mai deştept ştiutor şi destoinic om de pe planetă. Revenind la „reflecţiile” d-lui ministru Funeriu, pe care unul dintre confraţii mei dascăli îl numeşte „Funeroiu”, ca un hamletian convins, acesta se avântă şi spune: „Îi întreb pe dascăli, cine îi reprezintă: elevii, viitorul elevilor sau liderii sindicali, care sper că de data aceasta să fie alături de noi, pentru a rezolva această problemă. Cred că elevii pot miza pe devotamentul dascălilor şi capacitatea MECTS de a termina cu bine acest an. Va rezolva neîncheierea acestui an şcolar problemele României?”, a concluzionat ilustrul demnitar. Nu seamănă această „reflecţie” cu celebra expresie: „a fi sau a nu fi” ministru al Educaţiei? Dacă aş fi în pielea d-lui ministru, ştiu că faţă de imensitatea universului şi în raport cu populaţia globului, eu sunt un punct infinit de mic, dar mă comport ca şi când aş fi „steaua polară” sau osia lumii, centrul universului, cel mai important, cel mai …. Şi chiar sunt, adică trebuie să trăiesc în legea firii mele omeneşti, constatând că slova pe care o scriu se metamorfozează într-o ficţiune care devansează logica absurdului. Unii dintre noi, poate nu mai credem în mituri, nu ne facem iluzii asupra cunoscuţilor şi amicilor şi nu preţuim convenţiile sociale, dar ne comportăm atipic şi credem în ele, fără a le preţui cum se cuvine. Educaţia în criză sau pregustarea preagolului paharului demonstrează că omului îi este tot mai greu, dacă nu imposibil, să evite sincopele educaţionale în relaţiile sale cu ceilalţi oameni!
Prof. Vasile GOGONEA

   03:09

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5