Educaţia iertării şi bogăţia sufletului nostru! (18)

Educaţia iertării şi bogăţia sufletului nostru!

„Vreţi să fiţi fericiţi pentru un moment? Răzbunaţi-vă.Vreţi să fiţi fericiţi pentru totdeauna? Iertaţi!” (Henri Lacordaire)
Adeseori, ne întrebăm dacă avem educaţia pentru a ierta „greşiţilor noştri” unele fapte care ne rănesc profund sufletul, dar dacă vom afla înlăuntrul nostru atâta răbdare şi atâta linişte a iertării aproapelui, mai ales că de undeva, de sus, ceva ne şopteşte că suntem dăruiţi cu harul îndumnezeirii şi al sfinţeniei. Atunci, aflăm că putem ierta cele mai oribile fapte, oripilaţi, oarecum, de nimicnicia unor indivizi fără scrupule, dacă ştim că acest model se aplică în toate aspectele vieţii noastre, chiar şi în cel mai profund substrat al vieţii spirituale. Nu este un secret faptul că una dintre căile prin care suntem ispitiţi să ne complacem în compromisuri este lumea materială, lumea valorilor materiale, dacă nu chiar lumea controversată a banilor, când ispita arginţilor este în fond o promisiune neacoperită decât parţial de cel care o face, în care nu sunt expuse toate condiţiile şi consecinţele unor fapte pe care nu ni le putem explica. De fapt şi de drept, ce suntem în lumea aceasta în care nu ne aparţinem cu adevărat în faţa miracolului de a ierta pe cei care ne doresc răul? De la hectarele de pământ la firul de aţă şi de la milioanele de euro dintr-un cont la cutia de carton în care se adăposteşte un om al străzii, nimic nu aparţine în mod definitiv cuiva, pentru că totul se revendică de la coordonatele destinului.
Trăim într-o epocă în care, parcă mai mult ca oricând, se pune accent pe lucrurile care fac trupul să se simtă bine, însă aceia care trăiesc o continuă vacanţă exotică, în care oferă trupului tot ce-şi poate dori, au totuşi o stranie senzaţie de disconfort, pentru că nu au ceea ce poate însemna liniştea sufletească. Pe mulţi, mai ales dintre cei foarte bogaţi, care trăiesc în lux, îi vezi că sunt neliniştiţi şi deprimaţi, că apelează la psihologi sau la tot soiul de tehnici şi meditaţii pseudo-spirituale, la consilieri de suflet şi de imagine, tocmai pentru a cosmetiza o stare de fapt în care sunt dominaţi de întrebări fără răspunsuri. Nu puţini sunt cei care-şi pierd minţile şi chiar se sinucid în momente de adâncă depresie. Chiar şi peste lucrurile care, din punct de vedere legal, ne aparţin sau doar credem că ne aparţin, în definitiv, noi nu trebuie să ne considerăm a fi altceva decât nişte administratori vremelnici în viaţa aceasta trecătoare, în respiraţia efemeră a clipei care a trecut. De aceea, cred că trebuie să ne raportăm la bunurile noastre, doar ca fiind metamorfozări ale vanităţii, iar această atitudine, cu timpul, ne va scuti de multe iluzii şi, mai ales, de această nebună dorinţă de a poseda cât mai multe lucruri care ne înconjoară! Pentru a înţelege importanţa iertării, să încercăm să ne imaginăm, ce s-ar întâmpla dacă nu am ierta, mai ales că pot exista patru situaţii relevante.
În primul rând, să continuăm, în noi înşine şi în relaţie cu ceilalţi, nedreptăţile care ne-au lovit, pentru că atunci când este lovită integritatea fizică, morală sau spirituală a unei persoane, o parte din fiinţa acesteia este atinsă, însemnată, aproape murdărită sau “violată”, ca şi cum răutatea celui care a lovit îi atinge eul intim. Psihologii arată că, datorită unui proces neîntrerupt, mai mult sau mai puţin conştient, persoana lovită tinde să îl imite pe cel care a rănit-o, ca şi cum ar fi “contaminată de un virus” transmisibil, afectând persoana care a rănit-o, cât şi pe sine şi pe ceilalţi din jur. Imitarea agresorului este un mecanism foarte cunoscut în psihologie, prin faptul că datorită unui instinct de supravieţuire, victima se identifică neaşteptat cu făptaşul, prin prisma faptului că în terapia familiară se constată că, în situaţii de stres, copiii tind să realizeze comportamente asemănătoare cu cele ale părinţilor. În acest caz, iertarea nu se limitează doar la a nu te răzbuna, ci presupune curajul de a merge la rădăcinile tendinţelor agresive, având în vedere că predispoziţia spre ostilitate şi spre dominarea celorlalţi riscă să se transmită din generaţie în generaţie, în cadrul familiei sau al culturii, doar iertarea putând întrerupe aceste reacţii în lanţ, oprind gesturile repetate de răzbunare şi transformându-le în gesturi creatoare de viaţă. În al doilea rând, e posibil să trăim cu acele resentimente de care nu putem scăpa, câtă vreme reacţiile emoţionale disproporţionate sunt doar reactivarea unei răni nevindecate din trecut. De exemplu, studii recente referitoare la efectul pe termen lung al divorţului, au arătat că, în special femeile, continuă să aibă puternice resentimente faţă de fostul soţ, chiar şi după 15 ani de la desfacerea căsătoriei. Din păcate, resentimentele consumă multă energie şi duc la creşterea stresului, pentru că apar reacţii de apărare faţă de orice atac, real sau imaginar, printr-o stare de permanentă activare. Dacă cineva a fost în copilărie dominat şi umilit, va încerca să nu se mai lase dominat şi va avea permanent tendinţa de a se apăra, va fi în stare să inventeze conspiraţii, şi numai vindecarea în profunzime pe care o dă iertarea poate diminua o asemenea tensiune interioară. S-a demonstrat că la originea multor boli psihosomatice sau a problemelor sistemului imunitar stă tensiunea psihică datorată resentimentelor, tocmai pentru a ne convinge de ceea ce înseamnă educaţia iertării şi bogăţia sufletului nostru! (VA URMA)

Prof. Vasile GOGONEA

   05:51

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 2 voturi.

1 2 3 4 5