Educaţia elevului supradotat

O atenţie tot mai mare, aşa cum s-a observat în ultima vreme, este acordată utilizării adjectivului „inteligent”, pentru a scoate şi mai mult în evidenţă anumite calităţi de comportament ale odorului, de care în cele mai multe cazuri mulţi părinţi fac caz, exagerând, din prea multă dragoste şi egoism sau invidie. Însă, această aptitudine atribuită copilului nu reprezintă decât una din calităţile acestui comportament, pe care cei mai mulţi o numesc inteligenţă. De aceea, niciodată nu vom putea pune sub semnul egalităţii această calitate – inteligenţa -, şi componenta intelectuală a creativităţii care, la rândul ei, cuprinde o serie de verigi la fel de importante: aptitudinile speciale şi trăsăturile de personalitate. Astfel, cercetătorul Sawyers, analizând progresia dezvoltării creativităţii, a ajuns la concluzia că factorii care sunt în relaţie cu procesul creativ vor varia în funcţie de vârstă. La aceasta contribuie o varietate de factori, fiind incluse contextul (de exemplu programa şcolară), cognitivul (curiozitatea) şi personalitatea, care pot afecta rezultatele. Supradotarea, în acest caz, se poate manifesta, de regulă, în acumulări care pot dura luni sau ani de zile, pe când cea şcolară se manifestă prin acumulări de cunoştinţe în ore şi zile sau, ocazional, la întocmirea unor proiecte, care pot dura câteva săptămâni. În concluzie, contribuţiile creativ-productive sunt recunoscute prin standardul tuturor contribuţiilor cumulate într-un anumit domeniu, pe când rezultatele supradotării şcolare sunt apreciate şi cunoscute mai mult pe plan local.

Profesorii, ca şi părinţii, doresc cât mai multe informaţii despre acest comportament, fiindu-le uşor să stabilească pe parcursul anului şcolar coeficientul de inteligenţă al fiecărui elev, supunându-i la diferite teste şi chiar evaluându-le cunoştinţele, ceva mai grele, de probă, fără a-i forţa, tocmai pentru a le descoperi şi alte caracteristici psihologice. Astfel, vor avea în atenţie: vocabularul bogat şi maturizat, comparativ cu cel al grupului de aceeaşi vârstă; imaginaţia bogată, interesul şi iniţiativa prezentate într-o varietate de teme şi activităţi, capacitatea de a se concentra pe anumite activităţi mai serioase şi de mai mare interes care îl pasionează şi îi stârnesc curiozitatea, simţul umorului foarte dezvoltat, ca şi uşurinţa de a se juca cu cuvintele, atrăgând atenţia celor din jur, dar şi aprecierea sau chiar respectul şi admiraţia, acordate parcă unui viitor şef de clasă, de promoţie etc.

Pentru prevenirea unor probleme emoţionale, dar şi pe linie de învăţământ, interesul profesorului este să facă această identificare a supradotaţilor cât mai de timpuriu posibil, iar prin depistarea caracteristicilor pozitive, cât şi celor negative, poate să prevină unele neînţelegeri şi conflicte, eliminând pe cât posibil comportamentul negativ. Contează însă şi dezvoltarea unui sistem de comunicare efectivă între adulţi şi copii. O singură frază „ucigaşă” de genul: „dacă eşti aşa deştept, cum de-ai uitat să-ţi faci pantofii!?”, poate să taie elanul lor, dar şi comunicarea cu părinţii. Este nevoie de o încurajare a lor şi chiar să fie trecute cu vederea unele scăpări. Părinţii trebuie să urmărească cu atenţie progresele educaţionale ale copilului, în timp ce profesorii se ocupă de un grup mai mare de elevi, avându-i în atenţie şi pe ceilalţi, mai puţin dotaţi, pentru a-i aduce la un nivel cât de cât acceptabil, pentru promovarea clasei şi satisfacţia părinţilor care vor aprecia această strădanie, deoarece nu au fost lăsaţi în voia sorţii.
Să nu uităm că cei supradotaţi, pentru a se ridica la aşteptările tuturor, devenind mândria clasei sau a şcolii, fac faţă unor presiuni deosebite atât din partea şcolii, cât şi a familiei, iar în situaţii neaşteptate, de eşec, când nu se ridică la nivelul aşteptărilor acestora, trebuie să reacţioneze altfel, faţă de cum se comportă cu cei obişnuiţi. Dacă nu acordăm atenţia cuvenită unor astfel de dificultăţi, situaţia se poate agrava, atâta timp cât confuzia persistă prin faptul de a se lua numai coeficientul de inteligenţă ca indicator al supradotării, când la nivel practic trebuie „educată” întreaga personalitate a copilului.
În concluzie, trebuie să recunoaştem că această pepinieră este o bogată „resursă” naturală neexploatată, din care se pot forma specialiştii de mâine, cadre de nădejde, ale căror nume vor deveni cunoscute prin faptele şi competenţele de care vor da dovadă, câştigându-şi, prin muncă şi cercetare, titluri şi alte onoruri binemeritate, spre mândria şcolii româneşti pe care o reprezintă. Dar, pentru aceasta, este necesară accelerarea procesului de identificare, dar şi de pregătire a lor, a copiilor supradotaţi. La care nu trebuie scăpată din vedere nici specializarea profesorilor.

Institutor Inelia Tentea

   10:17

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 4 voturi.

1 2 3 4 5