Despre Educaţia limbajului tinerilor!
Cred că pe parcursul mai multor numere ale ziarului nostru, în perioada vacanţei de vară, vom analiza o serie de aspecte ce privesc viaţa care „bate filmul de lung metraj”, în strânsă legătură cu imaginea tinerilor de astăzi, iar în acest demers, am considerat că e bine să începem cu limbajul acestora, cu modul în care tinerii se adresează, mai ales unii altora, ca şi în situaţii de interrelaţionare, unor persoane adulte! Desigur, orice persoană vorbeşte şi scrie pentru a le transmite celorlalţi ceea ce gândeşte, simte şi doreşte în legătură cu situaţii diferite, iar pe măsura acumulării unui vocabular strict necesar, ea dialoghează construind argumente pro sau contra, în funcţie de temperamentul şi de caracterul său. Totuşi, pentru a lămuri o situaţie, tânărul nostru rosteşte cuvinte, propoziţii şi fraze, pentru a-şi dirija propriile acţiuni sau pe ale altora. De asemenea, acelaşi tânăr, sau poate altul, foloseşte un ton diferit pentru a se adresa profesorului, colegului, prietenului sau prietenei, printr-un accent care îi trădează dispoziţia emoţională, iar de multe ori, recurge involuntar sau voluntar la jocuri de cuvinte, poate scrie un bileţel sau chiar un jurnal personal, prin care îi împărtăşeşte unui prieten apropiat frământările intime, pur şi simplu, pentru a conştientiza faptul că în acest fel se descarcă nervos!
Experienţa de dascăl, de aproape trei decenii şi jumătate, mi-a demonstrat că asemenea situaţii în care o persoană acţionează într-un mod anume, folosind ca instrument de bază limbajul, au un puternic ecou şi un impact decisiv în viaţa noastră. De aceea, fără a supralicita nuanţe strict teoretice, aş menţiona şi puncte de vedere ale specialiştilor în psihologie, destul de diferite în ceea ce priveşte obţinerea unui răspuns privind definirea limbajului şi explicarea caracteristicilor sale. Ca un proces psihic legat nemijlocit de actul gândirii, datorită complexităţii sale şi a conlucrării cu celelalte procese, fenomene sau funcţii psihice, în special intelectuale şi motorii, pare cel mai corect să considerăm limbajul ca pe o activitate care constă în utilizarea limbii sau a unui sistem de semne-simbol în raporturile cu ceilalţi oameni. Oricum l-am privi şi l-am diseca, limbajul defineşte capacitatea cu care este înzestrată orice fiinţă umană normal construită, anume, acela de a învăţa şi de a folosi unul sau mai multe sisteme de semne pentru a comunica eficient cu semenii săi, tocmai pentru a reflecta disponibilitatea de a-şi reprezenta lumea reală, dar şi cea imaginară. În majoritatea culturilor lumii, deprinderea copiilor şi a tinerilor cu anumite reguli de bună purtare este o parte esenţială a educaţiei, motiv pentru care “cei şapte ani de-acasă” sunt decisivi pentru felul în care viitorul adult se va integra în societate, pentru modul în care acesta se va raporta la valorile unanim acceptate. Poate părea un truism, dar arhicunoscutele expresii, cum ar fi “Mulţumesc”, “Bună ziua”, “Ce mai faci?” sau “Dumneavoastră”, sunt formule de politeţe şi de adresare pe care tânărul ar trebui să le deprindă încă din fragedă copilărie. În orice societate, politeţea reprezintă, şi ne reprezintă valoarea şi valorile, maniera în care ne raportăm la grupul din care facem parte. Chiar dacă unii consideră că în prezent societatea nu mai acordă suficientă atenţie regulilor de bună purtare pe care trebuie să le transmită copiilor, unii analişti susţin că nimic nu s-a schimbat în societatea modernă, limbajul folosit permiţându-i tânărului să fie recunoscut în mediul în care trăieşte, să fie apreciat într-un grup social. Poate singura diferenţă faţă de trecut, fiind aceea că în prezent s-a trecut de la un model familial foarte ierarhizat, la unul mult mai permisiv pe care ne place să-l numim democratic! Dar, paleta unui astfel de limbaj “democratic”, începând de la politicieni, chiar de la profesori, până la elevii de şcoală, sper că ne va dovedi cât de importantă este Educaţia limbajului tinerilor şi a stilului lor de viaţă!
Prof. Vasile GOGONEA
13:33
