Despre Educaţia în spiritul păcii sociale!(II)

Pentru că este un subiect la ordinea zilei, cred că această campanie electorală pentru prezidenţiale ne demonstrază un lucru care trebuie să ne pună pe gânduri şi să ne îndemne la reflecţie, din moment ce apar mesaje şi banere care vorbesc despre „frică”, despre acea isterie a fricii care descumpăneşte şi aruncă în derizoriu bunul simţ al omului, făcând praf orice dorinţă de a institui un climat propice al păcii sociale!

Domnilor politicieni, Educaţia în spiritul păcii sociale poate fi înţeleasă doar ca o punte de mediere între teoria ştiinţifică de sorginte politologică privind studiul păcii şi al conflictelor, cu acea continuare plină de reverberaţie practică despre valoarea benefică a conceptului de nevoie de pace, de siguranţă în mediul social în care trăim.

Orice eroare produsă în acest mediu face ca unele noţiuni precum pacea, războiul, violenţa şi conflictul, investigând în plus şi rezultatele studiilor cu privire la pace şi conflicte internaţionale, putem spune că se constituie pe fondul activităţilor educaţionale în domeniul păcii. În mod evident, pentru mulţi dintre noi, devine tot mai concludent faptul că este imposibil să definim o stare conflictuală, fără să ne folosim de anumiţi termeni precum „frică”, „pedeapsă”, „violenţă” şi „conflict”, dincolo de a prezenta pacea socială ca fiind însăşi lipsa conflictului. Dar, atunci, cum rămâne cu siguranţa sau cu un anumit rol jucat de justiţie, din moment ce este posibil să întâlnim circumstanţe care să fie atât paşnice, cât şi nedrepte în mediul nostru de viaţă?

Dat fiind faptul că mulţi politicieni şi filosofi au deliberat asupra acestor întrebări secole de-a rândul, ne este imposibil să prezentăm toate detaliile în cadrul acestui articol, dar obiectivul nostru rămâne acela de a vă pune la dispoziţie anumite idei, pentru ca dvs. să vă puteţi ocupa singuri cu disponibilitatea de a accede în acest domeniu destul de controversat, mai ales că punctul de plecare este reprezentat de constatarea că, din punct de vedere analitic, mai logic ar fi să nu se înceapă cu o definire exactă a conflictului latent din societate, care ar fi destul de dificilă, ca şi a păcii sociale, care ar fi de-a dreptul imposibilă, ci să se vizualizeze în străfundul imaginaţiei noastre, faptul că înţelegerea unui asemenea lucru oferă un criteriu de judecare, dar şi de adjudecare a tuturor acelor teorii care privesc evoluţia socială ca o luptă între grupuri aflate în conflict.

Multe dintre demersurile privind educaţia în mediul social continuă să se suprapună chiar şi în zilele noastre, mai ales că într-o primă fază, aşa-numita „educaţie pentru pace individualist-idealistă”  acreditează ideea că starea conflictuală începe în minţile oamenilor, iar din această perspectivă, cred că ne apare nouă înţelegerea conflictului ca un mijloc necesar al restauraţiei unui „establisment” politic! Să fim bine înţeleşi, atât înţelegerea negativistă, cât şi cea strict pozitivă a păcii sociale, dar, mai ales înţelegerea directă, structurală şi culturală a violenţei sociale, aşa cum a fost mai deunăzi prezentată de către Johan Galtung, aparţin, aproape în totalitate, instrumentarului contextual care face o trimitere la o serie de probleme referitoare la reducerea violenţei împotriva mediului ambiant, mai ales că acestea au fost considerate de către activiştii pentru pace şi mediu ca fiind obiective importante ale unui climat social stabil. Din orice unghi am privi-o, Educaţia pentru pacea socială ar trebui structurată în jurul unor „probleme-cheie“, cu atât mai mult cu cât se dovedeşte o educaţie socială de transpunere a „principiului pedagogic” de deconstrucţie a „structurilor suverane”, dar şi de resurecţie a participării şi a co-determinării tuturor celor care participă la viaţa socială.

Domnilor politicieni, îndemnurile la intoleranţă, la distrugerea adversarului, nu pot fi resorturi ale principiilor constructive, pentru că niciun edificiu nu se va ridica vreodată pe o temelie a distrugerii şi a anihilării, mai ales că, de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, conflictul, ca o componentă fundamentală a vieţii sociale, formează şi fondul invizibil al autodistrugerii! Violenţa verbală actuală şi limbajul destructurat al mesajului public se opun cooperării şi integrării într-un climat normal de convieţuire, iar această revelaţie ne oferă o primă sugestie despre modul cum putem pune în relaţie directă o serie de termeni ai climatului păcii sociale! De asemenea, ea demonstrează că este posibil să ne ocupăm de aceste noţiuni în mod corect, doar punându-le într-o relaţie directă, cu condiţia ca pedagogia socială să se constituie ca un organism intermediar între teoria privind studiul păcii sociale şi al conflictelor intrasocietale, tocmai pentru a dezvălui un aspect inedit în cadrul analizei şi al tratării conflictelor şi violenţei la nivel individual, specific grupurilor, pe plan naţional şi internaţional, prin crearea unor teorii proprii şi prin dezvoltarea de modele de învăţare în spiritul Educaţiei pentru pacea socială!

Prof. Vasile GOGONEA

   05:43

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5