Despre Educaţia în spiritul păcii sociale!

Pentru astăzi am considerat că problema conflictelor şi a păcii sociale este una dintre cele mai serioase preocupări ale lumii în care trăim, pentru că e suficient să constaţi tendinţa constantă de aglomerare urbană, până la pierderea de sub control a evidenţei populaţiei, ca să înţelegi urgenţa problemei, când într-o metropolă de câteva milioane sau chiar de zeci de milioane de persoane, în care anonimatul tinde să fie absolut, responsabilitatea personală se dizolvă în furnicarul mulţimii. Să ne amintim de violenţele extreme de la Atena, de anul trecut, ca şi de cele de la Paris, din urmă cu câţiva ani, care dovedesc un lucru îngrijorător cu privire la faptul că forţele de ordine nu pot ţine situaţia sub control, în cazul unor violenţe publice de amploare în care protagoniştii sunt tinerii. În cazul în care nu se plantează câte un jandarm în spatele fiecărei persoane de pe stradă, violenţele de genul celor amintite nu pot fi stăpânite, iar dacă milioane de oameni ies pe stradă în acelaşi timp, indiferent pentru ce motiv, e greu de crezut că această forţă publică poate fi controlată. Bineînţeles, că violenţe publice ample se întâmplă rar, chiar dacă tinerii găsesc foarte uşor motive suficiente pentru a se coaliza, pentru că zdrobitoarele coagulări umane publice se înregistrează dintr-o anumită “scânteie” care aprinde vâlvătaia! Trebuie să recunoaştem că atunci când se produc, ele răstoarnă dictaturi, dărâmă imperii, schimbă ordinea lucrurilor, dar se întâmplă deseori, pentru că este constatat că răul contaminează mai repede decât binele.
De multe ori ajungem cu explicaţia la înţelesul fundamental al parabolei cu trântitul uşii, pentru că este esenţial în lumea aceasta cosmopolită, care nu are repere colective valorice şi etice, să existe cenzură personală, pe fondul căreia, cred că e bine să învăţăm să distingem răul de bine şi să-l evităm, chiar dacă asta înseamnă pentru noi toţi, un anumit efort. Dar, oameni buni, dragi tineri, maleficul cu incantaţii spontane se însumează şi răbufneşte uneori, ca sumă a relelor noastre individuale, mai ales dacă acceptăm că zoaiele imunde ale răului din lume se pot reduce considerabil dacă noi vom şti să reducem măcar o porţiune minoră din duşmănia, invidia, dorinţa de răzbunare pe care le creştem în suflet şi le împroşcăm în jurul nostru cu atâta dezinvoltură. Vom constata că suma economiei de zgomot de la uşile pe care nu le mai trântim, ci le închidem uşor, este suficientă pentru ca lumea să fie, de la un anumit moment, mai liniştită, mai plăcută, iar dacă ne vom obişnui cu această stare de fapt, cred că starea de normalitate va deveni liniştea, nu zgomotul! Cred că sunteţi de acord că educaţia pentru pace socială poate fi înţeleasă ca un organ de mediere între teoria ştiinţifică privind studiul păcii şi al stărilor conflictuale şi practica extrem de delicată a însuşirii conceptului de pace!
Multe clipe de reflecţie profundă e bine să fie dedicate zilnic unor noţiuni centrale precum pacea, violenţa şi conflictul, investigând în plus şi rezultatele studiilor cu privire la pacea necesară şi conflictele nedorite cu care ne confruntăm. Toate acestea constituie fondul pentru activităţile educaţionale în domeniul păcii, pentru că încercările de natură mai practică, de predare a conceptului pacifist, sunt mai anevoioase şi presupun dezbateri ample în mediul de viaţă al tinerilor. Dar, ce este pacea socială? De cele mai multe ori, considerăm că un prim răspuns ar putea fi opusul războiului din sufletul omului. Acest răspuns ne duce, însă, automat, la întrebarea despre fronturile nevăzute ale războiului autodistrugător pentru omul civilizat! În mod evident, este imposibil să definim conflictul social, fără să ne folosim de anumiţi termeni precum “violenţă” şi “confruntare”, pentru a putea să descriem pacea ca fiind simpla absenţă a conflictului. Cum rămâne, însă, cu ceilalţi factori ai ordinii sociale, cum ar fi siguranţa cetăţeanului, pentru a înţelege şi rolul jucat de justiţia socială! Oare, este posibil să întâlnim circumstanţe care să fie atât paşnice, cât şi nedrepte? Dat fiind faptul că politicienii şi filosofii au deliberat asupra acestor întrebări secole de-a rândul, ne este imposibil să prezentăm toate detaliile în cadrul acestui articol, dar, pentru început, dragi tineri, am intenţionat de a vă pune la dispoziţie anumite idei, pentru ca dvs. să vă puteţi mai apoi ocupa singuri cu acest domeniu. Punctul de plecare este reprezentat de constatarea că, din punct de vedere analitic, mai logic ar fi să nu se înceapă cu o definire exactă a conflictului social, care ar fi destul de dificilă, sau a păcii sociale, care ar fi de-a dreptul imposibilă, ci să acceptăm supoziţia că întotdeauna conflictul, ca o parte fundamentală a vieţii, formează fondul invizibil al continuumului vieţii cotidiene. Indiscutabil, conflicte sociale vor exista întotdeauna şi pretutindeni, dar întrebarea decisivă este dacă aceste conflicte pot fi soluţionate sau nu prin folosirea violenţei, mai ales că starea de spirit a continuumului spaţiului social este împărţită în două compartimente de către aşa numita „civilizare a conflictului”, care formează pivotul central al măsurilor de instaurarea ordinii. Conflictul social şi pacea socială sunt două extreme ale continuumului despre care vorbeam, dar factorul decisiv este gradul de violenţă tolerat, iar dacă aceasta apare într-o mai mare măsură, pe fondul spontanului, atunci izbucneşte conflictul, mai ales că se acreditează ideea că violenţa actuală şi structurală din partea stângă se opune cooperării şi integrării de pe partea dreaptă a eşichierului politic! (VA URMA)

Prof. Vasile GOGONEA

   10:51

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5