Cum trebuie să învăţăm

Activitatea de învăţare constituie un ansamblu de acţiuni în lanţ, într-o anumită organizare sau structură operaţională, cu scopul asimilării de cunoştinţe şi a reconstrucţiei sistemelor cognitive, dar şi a aparatului intelectual. Este cunoscut faptul că pentru elevi această activitate poate să fie uşoară sau anevoioasă, totul depinzând de ei şi de locul în care desfăşoară acest proces, dar şi de tragerea lor de inimă, de bună voie şi nesiliţi de nimeni sau de nevoie, condiţionaţi de unele împrejurări, ori de teama de a nu fi ascultaţi la şcoală sau cu gândul la urmările în familie, până la suportarea unor pedepse sau interdicţii.

Întrebaţi „De ce învăţaţi?”, cei mai mulţi vor răspunde simplu, luaţi prin surprindere, fără a se gândi mai departe de acest cadru: „Învăţăm ca să ştim la şcoală”. Dar de ce trebuie să ştiţi? De data aceasta ei încearcă să-şi pună mintea la contribuţie, dând răspunsuri evazive: „Să luăm note bune. Să nu rămânem repetenţi”. Cei mai mulţi se limitează la cele spuse de profesor şi la textul din manual. Prea puţini sunt interesaţi să depăşească această barieră, luând în serios scopul fundamental al învăţării, dar şi înţelegând profund cunoştinţele, stăpânindu-le în acelaşi timp. Contează foarte mult cât la sută dintr-un studiu este asimilat de elev şi înţeles bine, chiar dacă el primeşte note mari. Acest fenomen nu trebuie scăpat din vedere de profesor, în ce măsură elevul stăpâneşte noţiunile învăţate, cât şi însuşirea semnificaţiilor lor.

Contează, deci, felul de a învăţa – „pe de rost”, „papagaliceşte” sau pur şi simplu ca să reproducă întocmai cele învăţate, că aşa se cere la şcoală, fără a fi preocupat serios de conţinutul semantic, de ceea ce ştie înţelegându-le bine. Recurgând la unele întrebări neaşteptate din materie, „pe sărite”, profesorul va cunoaşte modul de aplicare a cunoştinţelor, descoperind unele lacune şi incoerenţe în exprimare, chiar dacă elevul ar răspunde „impecabil”, dacă nu ar fi încurcat. Aceasta este interpretarea lui, convins că profesorul are ceva cu el, tulburându-i confortul spiritual, în timp ce el se străduise să iasă bine din această situaţie. El nu înţelege că exigenţa nu este totuna cu nedreptatea. Exigenţă care, de cele mai multe ori, vizează măsurarea gradului de înţelegere, fiind în avantajul său, întrucât contribuie la dezvoltarea lui intelectuală.

În ce constă efortul psihic pe care îl depune elevul silitor când învaţă? La prima vedere, este un efort de memorare, împletit cu efortul de gândire, de înţelegere a fenomenului în sine. Aici se delimitează elevul care memorează în condiţiile unei cunoaşteri superficiale, faţă de cel care caută să înţeleagă lucrurile bine, profund ştiinţific. Prima formulă este la îndemâna tuturor şi, din păcate, competiţia, în care sunt angajaţi dascălii şi elevii, favorizează tot această formulă de minimă rezistenţă, nemaifiind timp suficient pentru analize şi reformulări, discuţii critice, constructive, şi rezolvări de noi probleme. Încât, fără a realiza acest lucru, cealaltă formulă de bază, a învăţării prin gândire consecventă şi activă, este lăsată la voia întâmplării, neglijând să dea prioritate învăţării cognitive.

Tocmai de aceea psihologia face distincţie între acţiunile cognitive, ce-şi propun înţelegerea şi explicarea, şi acţiunile amnezice (de memorie), ce urmăresc fixarea, conservarea, ca o bancă de date, şi reproducerea unui material de studiu. Acţiunile cognitive se impun pe o scară largă, să fie analitice, integrând progresiv materialul, recurgând la sinteze, cu precizarea semnificaţiei termenilor, urmărindu-se cu atenţie succesiunea judecăţilor, concluziilor rezultate din raţionamente şi problemele ivite, ca şi aportul dintre general şi particular, dintre abstract şi concret etc., încât elevul să fie pe deplin conştient de ceea ce învaţă, făcând deosebire între părţile importante şi cele secundare, ştiind să le completeze unele pe celelalte, având deschise posibilităţile unei memorări temeinice, chiar prin prelucrări personale, schematizări şi formulări originale. Numai aşa va avea loc împlinirea unei revoluţii sub acest raport, încât elevii hotărâţi să-şi amplifice mereu capacităţile de cunoaştere şi creaţie, perfecţionându-şi propriul stil de lucru şi afirmarea propriei personalităţi.

Institutor Inelia Tentea

   23:56

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5