Suntem educaţi pentru a lupta cu egocentrismul?

Aş porni de la o abordare a sensului termenului de „egocentrism”, mai bine spus, de la  ar fi năzuinţa eului uman de a pune totul în slujba propriului interes, dar cu înclinaţia de a fi mai voalat, deoarece fapta săvârşită din înclinaţie, oricât de nobilă ar fi aceasta, ar avea motivaţii egoiste. Egoismul psihologic merge încă şi mai departe, susţinând ideea că toţi oamenii sunt egoişti, deoarece sunt motivaţi de propria lor ispită, şi nu a altora.
Am amintit aceste lucruri, pentru a arăta că gândind în această manieră, nu putem ajunge nicăieri, mai ales că omul care trece uneori nepăsător prin lume şi nu face altceva decât să scormonească în propria sa fiinţă, cum spune Rudolf Steiner, fără să-şi dea seama, se închide faţă de ceea ce constituie solul în care sunt înfipte rădăcinile existenţei sale. În acest fel, „umblă prin lume ca un om blazat”, alergând de la o dorinţă la alta, în căutarea „a ceva nebulos” care l-ar putea satisface, dar pustiul interior îl urmează peste tot. Nu este un secret faptul că egocentrismul face parte din noi, considerat chiar folositor, atâta timp cât nu este dus la limite extreme, mai ales că sunt persoane care recunosc fără nici o reţinere că sunt egocentriste şi narcisiste, chiar dacă altele neagă această idee. Studiile de specialitate au demonstrat că acestea din urmă se înşeală, deoarece avem de-a face cu două caracteristici care se găsesc în codul nostru genetic, fie că ne place sau nu. De asemenea, este adevărat că egocentrismul şi narcisismul se manifestă în funcţie de specificul fiecăruia dintre noi, mai „insistent” pentru unii, sau, din contră, mai timid pentru alţii. Egocentrismul este şi folositor, doar atunci când vine vorba de evoluţia unei persoane pe scară ierarhică, iar o asemenea trăsătură ne ajută să luptăm pentru o situaţie materială mai bună. Hotărât lucru, Eul este sursa demnităţii noastre omeneşti, dar, totodată, cred că este şi sursa posibilităţilor sale de cădere. De aceea, consider că putem vorbi despre egoism şi egocentrism, în două sensuri: în sens pozitiv, atunci când omul îşi înnobilează propria fiinţă, primind darul lumii, dar şi în sens negativ, când se închide faţă de lume, neputând să primească răspunsul, sau, după ce l-a primit, refuză să ofere şi dreptul de a fiinţa al celorlalţi.
O serie de cercetători au tras concluzia că oamenii sunt preocupaţi să identifice poziţia pe scară ierarhică a unei persoane, încă de la prima interacţiune cu aceasta. Spre exemplu, persoanele moderat fericite sunt mai bogate şi, poate, mai sănătoase decât cele extrem de fericite, mai ales că s-a observat că persoanele moderat fericite au mai mult succes, decât cele care sunt extrem de fericite. Putem întâlni chiar studii care sugerează faptul că nivelurile extrem de mari de fericire, nu constituie un scop dezirabil, pentru a conchide că persoanele extrem de fericite trăiesc mai puţin decât cele moderat fericite. O posibilă explicaţie este că o stare de fericire exagerată poate afecta sistemul nostru cardiovascular, iar concluzia cercetătorilor este că un nivel moderat de emoţii negative este necesar menţinerii unei stări bune a sănătăţii.
Un cunoscut jurnalist şi filosof francez, André Frossard, spunea într-una din lucrările sale că egocentrismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane, fiindcă egoistul nu se gândeşte decât la el, face orice pentru nevoile proprii, călcând în picioare pe ceilalţi pentru atingerea scopurilor sale. Pentru aceasta, egocentricul are nevoie să domine, fiindcă el nu poate să trăiască în situaţia de egalitate, cea care, în viziunea sa, ar da drepturi celorlalţi, pe care numai el vrea să le posede. Poate că, de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, egocentricul se consideră centrul universului, totul trebuie să graviteze în jurul său, aşa cum el însuşi dispune. Pentru un egoist, ceilalţi nu pot să trăiască aşa cum vor ei, ci cum vrea el! Cei care trăiesc alături de un egoist, sfârşesc prin a se îndepărta de el! Fiindcă toţi vrem să existăm, vrem să fim acceptaţi şi iubiţi pentru ceea ce suntem, să fim respectaţi în complexitatea fiinţei noastre, egoistul şi egocentricul nu va fi capabil să accepte un asemenea lucru! Mai trist, mi se pare faptul că egocentricul nu realizează situaţia de izolare şi de însingurare, chiar dacă, rămânând singur, nu îşi pune problema că anumite lucruri neplăcute s-au produs din cauza lui, că anumite incapacităţi şi frustrări aleatorii poate i-au făcut pe ceilalţi să se îndepărteze de el. Iar, când ceilalţi se îndepărtează de el, se simte frustrat şi se victimizează. Egocentricul nu va înţelege nicidecum, de ce resimte disconfortul, iar în subsidiar, nu poate să accepte că se simte astfel, fiindcă e singur, că este un om obişnuit şi are nevoie de ceilalţi, că aceasta este natura umană, că suntem înconjuraţi de oameni şi trebuie să trăim împreună cu ei. Pentru a răspunde, dacă suntem îndeajuns de educaţi pentru a lupta cu egocentrismul, trebuie să avem certitudinea că pentru a trăi cu ceilalţi, trebuie să-i putem lua în calcul şi pe ei, dar, nu numai ca „obiecte” ale satisfacerii nevoilor noastre!

Prof. Vasile GOGONEA

   09:42

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5