Zahiu: Ne-au tocat arbitrii!
Echipa secundă a Pandurilor a pierdut şefia în clasamentul Ligii a III-a, seria a V-a. Formaţia antrenată de Gabi Zahiu a fost învinsă la limită în partida desfăşurată la Vânju Mare, în chiar derby-ul seriei cu Minerul Mehedinţi. Deşi gruparea gorjeană a fost cea care a deschis scorul, prin Vlăduţi în minutul 49, Pandurii au pierdut disputa cu scorul de 2-1 prin două goluri primite într-un interval de doar 2 minute (54 şi 56).
„Am avut şi 11 metrii...”
Aşa cum era de aşteptat, cel mai supărat om din tabăra celor de la Pandurii II după înfrângerea din etapa a XI-a s-a declarat chiar antrenorul Gabi Zahiu. Fostul tehnician al primei echipe a Pandurilor nu a fost dezamăgit de cele două goluri primite în doar două minute, cât de arbitrajul meciului. Zahiu este convins că „fluieraşii” au înclinat decisiv balanţa în favoarea celor de la Minerul Mehedinţi, o altă echipă susţinută în mod paradoxal chiar de USMO. „Am rămas cu un gust amar după acest meci şi pentru că am primit două goluri în 2 minute, dar şi pentru că am avut un arbitraj de-a dreptul ostil. Ne-au tocat mărunt-mărunt tot meciul, în special într-una dintre reprize. Pur şi simplu nu ne-au lăsat să jucăm. Fluierau totul împotriva noastră, iar în minutul 93 am avut noi 11 metri clar, dar nu l-am primit. Şi ne-a mai şi zis după meci că a fost, dar nu a vrut să dea! Dacă s-ar fi jucat de la egal la egal şi am fi fost învinşi corect nu m-aş fi supărat, dar când nu te lasă să joci, ce să mai zici? Am pierdut locul I, dar eu zic că se mai joacă, campionatul nu este decât la început. Şanse la promovare avem în continuare. Eu vreau să uit cât mai repede de acest meci”, a răbufnit după meciul de la Vânju Mare, Gabi Zahiu.
Jiul Rovinari învinsă acasă de noul lider ACS Recaş
Şi pentru ca gustul primei înfrângeri a celor de la Pandurii II să fie şi mai simţit, după consumarea etapei a XI-a a Ligii a III-a, gruparea gorjeană a pierdut şi întâia poziţie din clasamentul seriei a V-a. După o serie de rezultate pozitive, Jiul Rovinari a fost învinsă în aceeaşi serie, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 de ACS Recaş, care a preluat astfel şefia în clasament. Deşi a debutat în calitate de tehnician principal la Jiul Rovinari, fostul căpitan al Pandurilor, Cătălin Trofin, nu a reuşit să bifeze decât o înfrângere.
Surpriza Ralbex
În seria a IV-a însă, Ralbex Turcineşti a produs surpriza etapei, reuşind să învingă pe stadionul din Târgu Cărbuneşti liderul FCM Caracal cu scorul de 2-0, urcând pe locul 11 în clasamentul acestei serii. În urma acestui rezultat, Ralbex pare să fie evadat momentan de zona retrogradării. Ultimele două echipe gorjene din Liga a III-a, (din aceeaşi serie a IV-a) Minerul Motru şi Minerul Mătăsari şi-au disputat derby-ul local la Motru. Chiar dacă a debutat şi el pe bancă, Costel Andriucă nu a putut împiedica victoria celor de la Mătăsari cu scorul de 3-2.
Daniel Gârdu
05:40
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



