Home · Sport · Tot mai aproape de Liga a II-a

Ultima oră

RSS Display

Tot mai aproape de Liga a II-a


Cu doar o etapă înainte de finalul acestui sezon, Pandurii sunt ca şi condamnaţi la retrogradare. După remiza de luni, de pe teren propriu, cu Poli Timişoara, formaţia antrenată de Florin Bejinariu rămâne doar la mâna jocurilor rezultatelor altor echipe
Chiar dacă au prestat unul dintre cele mai bune jocuri din acest retur de campionat(exceptând ultimul sfert de oră), Pandurii au înregistrat luni, în penultima etapă a sezonului, doar o nouă remiză, în compania celor de la Poli Timişoara, fapt ce compromite aproape în totalitate şansele grupării de fotbal gorjene de a se salva de la retrogradare. Aşa cum parcă, şi-au obişnuit suporterii, Pandurii au avut de luptat încă o dată cu ghinionul, dar şi cu neputinţa venită din partea lipsei de valoare a unor jucători ori din slaba pregătire fizică. Şi în partida cu Timişoara, „ghinionistul” principal s-a numit Orac, alături de Stromajer sau Tremonti, lipsa de inspiraţie a acestora „văduvind” Pandurii de obţinerea unei victorii. La fel de adevărat este însă şi faptul că adversara Pandurilor de pe „Municipal” putea la fel de bine să-şi treacă în cont cele trei puncte la periculoasele situaţii create în faţa porţii lui Mingote. Uns ca „principal” pe banca Pandurilor cu doar câteva zile înainte de disputa cu Poli Timişoara, Florin Bejinariu a încercat să surprindă pe toată lumea prin „11” ofensiv pe care l-a alcătuit, dar din păcate pentru el, a fost trădat de lipsa de valoare a câtorva jucători de sub comanda sa. Paradoxal însă, dacă unii dintre elevii săi au arătat măcar determinare, alţii nu au afişat decât pasivitate la limita bunului simţ, gândurile către un alt sezon ori către alte echipe fiind mai mult decât elocvente pe evoluţia lor din teren. În altă ordine de idei, după consumarea rundei cu numărul XXXIII din Liga I, pentru Pandurii nu au mai rămas decât... prea mulţi de „dacă”! Aflaţi cu ambele picioare în liga secundă, cei de la Pandurii nu mai pot spera într-o salvare de la retrogradare decât dacă toate contracandidatele vor pierde în ultima etapă de campionat, iar formaţia gorjeană va învinge la Alba Iulia. O altă variantă şi din păcate, mai realizabilă decât rezultatele din terenul de joc ale Pandurilor ar fi aceea a neacordării licenţei în Liga I pentru alte echipe.

„Din nefericire...”

Meciul de debut ca „principal” pe banca tehnică a Pandurilor al lui Florin Ciobotariu nu a coincis însă, cu un rezultat pe măsura aşteptărilor sau mai bine zis a dorinţelor antrenorului gorjean. Chiar dacă s-a arătat destul de dezamăgit de deznodământul confruntării cu Poli Timişoara, Bejinariu încearcă să-şi mai păstreze speranţele de salvare a echipei sale de la retrogradare până în ultima etapă de campionat. „Din nefericire, nu am reuşit ceea ce ne-am propus înainte de joc. Ne-am propus să dăm goluri şi nu am reuşit. Jucătorii se aşteptau să câştige acest joc, am fost foarte încrezători, dar nu a fost să fie, mergem mai departe. Nu sunt resemnaţi, după ultima etapă de sâmbătă vom şti dacă e cazul să ne resemnăm sau nu, sâmbătă la ora şapte seara vom ştii exact unde ne aflăm. Şansele noastre s-au redus cu acest rezultat, dar suntem datori să credem până în ultima etapă, dar o să ne adunăm după acest joc şi o să mergem la Alba Iulia să încercăm să luăm cele trei puncte. Atâta timp cât mai sunt şanse matematice suntem datori să luptăm şi să credem în şansele noastre. Şansele depind acum şi de rezultatele indirecte”, a declarat tehnicianul Pandurilor.


Daniel Gârdu

„Am pierdut puncte importante la început de retur şi acum plătim tribut pentru aceste păcate. Ne-am concentrat mai bine pe jocurile cu echipe de top, dar era mult mai bine dacă am fi câştigat jocurile cu contracandidatele la menţinerea în Liga I pentru că nu ne ajută cu nimic egalurile cu Dinamo, Steaua sau Timişoara. Pentru că am clacat cu echipele cu care suntem în luptă şi la eventualitatea unei egalităţi la final de sezon rezultatele nu ne avantajează. Şi, în plus, plătim tributul unei pregătiri fizice precare din iarnă, dar acum scuzele nu îşi mai au rostul”.
Florin BejinarIu,
antrenor Pandurii Târgu Jiu

„A fost un meci în care ne-am dorit foarte mult să câştigăm pentru că mai aveam şanse la locul 2. Au fost nişte execuţii destul de hilare, e greu să realizez ceva în urma unor astfel de execuţii. Nu am reuşit să avem personalitate şi am preferat şuturile de la 30-40 m prin care mai mult scăpam de responsabilităţi. S-a vrut în prima repriză şi nu pot să le reproşez că nu au vrut. Unii dintre ei au fost prea marcaţi de importanţa jocului şi au jucat prea crispat. Scorul a fost echitabil, chiar dacă am înţeles că a fost gol valabil şi ar fi intrat mingea, dar acolo e greu de edificat în câteva fracţiuni de secundă să spui dacă a trecut linia porţii, aşa că nu comentez”.
Ioan Ovidiu Sabău,
antrenor Poli Timişoara

   00:38

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat