Sorinaccio şi... „spatele puternic...”
După ce şi-a „taxat” jucătorii şi şi-a asumat o parte din vina pentru înfrângerea de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, tehnicianul Pandurilor, Sorin Cârţu, îşi îndreaptă deja atenţia către următoarea confruntare oficială de campionat. Cu gândul la meciul din „Groapă”, Cârţu spune că şi-ar dori să aibă şi el norocul celor de la Oţelul pentru partida cu Dinamo.
Pierderea celor 3 puncte din disputa cu Oţelul l-au afectat destul de mult pe antrenorul Pandurilor, Sorin Cârţu. Conştient că urmează o confruntare cu mult mai dificilă, „Sorinaccio” se gândeşte de zor cum să treacă peste momentul dificil. Cârţu mărturiseşte că, pentru a avea vreo şansă în etapa a IX-a, cu Dinamo, echipa sa ar trebui să aibă cel puţin norocul pe care l-au avut cei de la Oţelul Galaţi. „Până la meciul cu Dinamo, e supărarea de acum. Dar, se poate să treacă pentru că e campionat şi meciurile vin şi trec. Nu avem "spatele puternic" să dăm şi noi vreun gol din ăsta, să degajeze în spate să ne intre mingea în poartă! Dacă am da şi noi vreun gol norocos…Poate, dacă ne rămân şi nouă contrele acolo, pe voleu, în faţa porţii, poţi să baţi. Se pot întâmpla multe, dar trebuie să fie şi o situaţie din asta să-i ajute”, a mărturisit Sorin Cârţu după meciul pierdut cu Oţelul.
„Săgeţile” lui Păcurar
În eventualitea în care Pandurii reuşeau un rezultat pozitiv în partida cu Oţelul, nu ar fi surprins pe nimeni dacă mijlocaşul Alexandru Păcurar ar fi fost declarat omul meciului. Însă, la confruntarea de duminică, Păcurar nu a ezitat să trimită „săgeţi” atât din teren, cât şi din afara lui. Destul de afectat de deznodământul partidei din etapa a VIII-a, autorul celor două goluri contra gălăţenilor a declarat că principala cauză pentru care Pandurii au fost învinşi este aceea că echipa antrenată de Sorin Cârţu s-a retras prea devreme în apărare. Mijlocaşul Pandurilor merge şi mai departe şi spune că această „politică” s-a dovedit a fi un obicei prost, mai ales că „fotbalul nu iartă. „Noi ne-am retras prea repede după primul gol, la fel am făcut-o şi după golul doi. De fapt, aşa facem noi: când conducem, ne retragem prea devreme! Ceea ce s-a întâmplat şi în meciul cu Oţelul... Am condus cu 1-0, apoi cu 2-1, în repriza a doua am mai avut chiar câteva ocazii bune de a marca şi chiar nu ne mai gândeam că se mai poate întâmpla ceva. Dar, acesta este fotbalul şi ne-a taxat încă o dată şi de data asta!”, a ţinut să declare Păcurar. Singura consolare a lui Alexandru Păcurar după disputa din etapa a VIII-a a fost faptul că cele două goluri marcate în poarta Oţelulului l-au adus pe mijlocaşul Pandurilor în fruntea golgeterilor Ligii I. Cu 4 goluri marcate până acum în acest sezon, Păcurar este printre cei mai buni marcatori din Liga I alături de Buga şi Herea, cu care împarte primul loc în clasamentul golgeterilor. Alexandru Păcurar a reuşit să marcheze în partida cu Astra, în meciul cu CFR Cluj şi în ultima dispută oficială, cu Oţelul. De remarcat, că în acest sezon, Păcurar este folosit cu precădere de către tehnicianul Sorin Cârţu ca mijlocaş stânga, adică altul faţă de postul pe care evolua de obicei, cel de mijlocaş central.
Condescu infirmă varianta despărţirii de Cârţu
Deşi ultimele declaraţii ale preşedintelui de la Pandurii, Marin Condescu, exprimau o nemulţumire clară în privinţa seriei de rezultate negative, ca şi a tacticii antrenorului Sorin Cârţu din acest sezon, principalul responsabil al grupării de fotbal gorjene a infirmat o eventuală despărţire de serviciile lui „Sorinaccio”. Ba mai mult, preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, susţine că totul nu este decât „o invenţie, ajunsă la pragul de paroxism”. „Nu este adevarat nimic din ce a apărut prin presă referitor la o eventuală demitere a antrenorului Sorin Cârţu şi înlocuirea lui cu altcineva. Cu atât mai puţin, cu domnul Bergodi. Totul este o invenţie ajunsă la pragul de paroxism. Din câte ştiu eu, domnul Bergodi este acum în Italia şi probabil sughiţă în clipa asta, când îi pomenim numele. Şi în plus, mai ştiţi şi dumneavoastră că tehnicianul Cristiano Bergodi nu mai poate antrena în România, în Liga I, în acest sezon. Chiar nu ştiu cine a inventat toate aceste lucruri referitoare la înlocuirea lui Cârţu cu Bergodi atâta timp cât nu s-a pus nici o clipă problema înlocuirii sale la Pandurii”, a ţinut să precizeze Marin Condescu.
„Analiză” finală?
Chiar dacă Condescu a avut marţi, la sediul clubului o discuţie între patru ochi cu Cârţu, atât preşedintele, cât şi antrenorul Pandurilor susţin că nu s-a pus deloc problema venirii unui altui tehnician pe banca gorjeană şi nici a unui ultimatum. Atât Condescu, cât şi Cârţu spun că la „şedinţa” de marţi s-au discutat doar „problemele echipei”, făcându-se o „analiză” a ultimelor rezultate oficiale. „Este clar că toată lumea fost nemulţumită de ultimele rezultate înregistrate de Pandurii Tg-Jiu, şi eu şi până şi domnul Cârţu. Aşa că am făcut o analiză a ceea ce s-a petrecut la echipa Pandurii, la rezultatele înregistrate în cele 8 etape din acest sezon al Ligii I. Recunosc că în ultimul timp nu am prea avut timpul să discutăm despre toate aceste probleme şi astăzi (n.r.-29-09.2009), am purtat aceste discuţii cu domnul antrenor Sorin Cârţu. Nu i-am dat nici un fel de ultimatum, iar chestia cu „dacă nu bate la Dinamo va fi demis” este o altă invenţie. Eu voi merge în continuare pe mâna lui Sorin Cârţu şi nu voi renunţa la serviciile sale decât dacă dumnealui va dori acest lucru”, a declarat preşedintele Pandurilor.
Daniel Gârdu
13:02
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



