S-a pus la punct programul de pregătire
Cu puţin timp înainte de reunirea lotului, principalii responsabili de la Energia Pandurii au stabilit programul exact de pregătire al elevilor lui Vasile Stângă.
După două stagii de „relaxare” pe litoral şi la munte pentru revenirea la efort, Stângă and Co îşi vor începe serios şedinţele de antrenament la Tg-Jiu, urmate, la sfârşitul lunii august, de participarea la câteva turnee amicale. „Programul de pregătire este deja stabilit împreună cu domnul Stângă. Odată cu reunirea lotului se va pleca la mare pe data de 4 iulie până pe 11 iulie, apoi vom sta 3-4 zile la Tg-Jiu şi vom pleca la munte pentru o săptămână.
După aceea vor urma antrenamente de sală şi stadion, pentru ca totul să culmineze cu jocurile de pregătire. În acest sens vom organiza la Tg-Jiu un turneu spre finalul lunii august, turneu la care vor participa 6 echipe. Tot în acea perioadă vom participa la un alt turneu de pregătire la Buzău, unde am fost invitaţi de Steaua, în zilele de 15-16 august. După aceea sper să abordăm cum se cuvine noul sezon”, a dorit să precizeze preşedintele grupării de handbal gorjene, Grigore Popescu.
15:47
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



