Răzvan Stanca: „Poate îşi va arunca ochii Răzvan Lucescu şi spre mine...”
FOTBAL / Portarul Pandurilor, Răzvan Stanca, speră încă la Naţională
S-a tras cortina peste acest sezon al Ligii I de fotbal şi odată cu asta a venit şi ora bilanţurilor. Deşi a trebuit de multe ori să-şi împartă postul de titular cu Pedro Mingote, goalkeeper-ul Pandurilor, Răzvan Stanca, este mulţumit de evoluţia sa din acest campionat, ca şi de ceea a colegilor săi de echipă. Chiar dacă a trecut destul de mult timp de la ultima selecţie la Naţională, Stanca are încredere în noul antrenor al primei reprezentative, Răzvan Lucescu, de la care aşteaptă un „semn” pentru a intra din nou în „cărţile” pentru echipa României.
Reporter: Tu eşti mulţumit de evoluţia ta din acest campionat?
Răzvan Stanca: În mare parte pot să zic că da. Este adevărat că au fost şi momente în care nu am fost mulţumit de prestaţia mea. Dar atunci am fost influenţat şi de alte probleme personale, să-i spunem. Mă refer la problemele din famile, dar nu are rost să vorbesc acum despre asta.
Rep.: Care crezi că a fost cel mai bun meci al tău în poarta Pandurilor şi care a fost cel mai prost?
R.S.: Ced că cel mai bun meci a fost atunci când am jucat cu Craiova. Nu am apărat extraordinat, dar m-am bucurat mai ales că le-am dat peste nas la mulţi din oraş care nu credeau în noi şi ţineau cu Universitatea. Iar cel mai prost meci al meu cred că a fost cu Unirea Urziceni şi apoi cu Timişoara, dar acolo nu mă acuz numai eu.
Rep.: Înainte de sfârşitul campionatului, aproape toată lumea de la Pandurii se gândea doar la bani... Cum mai rămâne atunci, cu fotbalul din plăcere?
R.S.: Păi doar suntem jucători profesionişti, doar pe bani jucăm... Aşa că vrem să câştigăm câţi mai mulţi bani. Dar, jucăm şi din plăcere. Pentru că, eu unul, am jucat din plăcere de când m-am apucat de fotbal. Şi pe deasupra pot să mai câştig şi nişte bani... Altfel mă apucam de volei, handbal sau de altceva.
Rep.: În acest sezon se poate spune că a fost o poartă echilibrată la Pandurii, în ideea că, atât tu, cât şi Mingote, aţi avut cam tot timpul şansa să apăraţi.
R.S.: Da aşa este. Atunci când greşeşte unul, apără celalalt şi invers. Mi se pare just. Ori acest lucru este valabil şi pentru jucătorii de câmp. Nu numai la portari.
Rep.: Antrenorul Sorin Cârţu spunea că o parte din punctele pierdute s-a datorat şi arbitrajului. Care-i părerea ta?
R.S.: Dacă dânsul spune asta, înseamnă că aşa este. El poate ştie oricum mai bine decât mine. Este de mai mult timp în fotbal şi „vede” anumite lucruri... Dar nu vreau să discut prea mult despre arbitraj că aş avea cam mult de vorbit. Ni aveţi idee cât i-am înjurat de pe bancă sau din teren. Numai eu ştiu! De multe ori chiar nu am fost lăsaţi să jucăm fotbal. Şi dacă stau bine să mă gândesc, patru puncte am pierdut numai cu Tudor la centru.
Rep.: Ai cumva vre-o ofertă în acest moment de a pleca de la Pandurii?
R.S.: Nu şi deocamdată chiar nu mă gândesc să plec. Numai dacă aş fi forţat de împrejurări aş pleca.
Rep.: E un lucru pozitiv faptul că Sorin Cârţu a rămas la Pandurii ca antrenor?R.S.: Mulţi ar spune că nu. Cei care l-au contestat ar spune că nu. Dar, a rămas şi s-a văzut că a făcut treabă. El şi-a văzut de treabă, poate şi-a închis ochii doar pe jumătate după tot ce s-a intâmplat şi şi-a făcut treaba. Acum rămâne să vedem ce se întâmplă după ce se va termina campionatul, dacă ia măsuri sau nu. Oricum, măsuri s-au luat cu Rus şi Mândrean. Personal, nu ştiu dacă ne-a iertat şi pe restul... Că doar nu a venit la mine să-mi spună „te iert”! Dar, cel puţin din punctul meu de vedere consider că te-a iertat dacă te-a băgat în teren. S-ar putea însă, ca după sfârşitul campionatului să mai ia măsuri. Iar cei cu musca pe căciulă se ştiu.
Rep.: Cum ai aprecia primul tău sezon alături de Pandurii?
R.S.: Din moment ce nu am retrogradat, eu zic că e bine. Asta e cel mai important lucru. Aşa că a fost o experienţă plăcută. Recunosc că s-au întâmplat multe, chiar vrute şi nevrute, dar eu sunt mulţumit.
Rep.: Când ai venit la Pandurii erai deja în vederile echipei naţionale. Acum te lupţi să fi titular la Pandurii... Crezi că odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ai şanse mai multe să prinzi prima reprezentativă?
R.S.: E bine că s-a schimbat selecţionerul. S-ar putea să fie un avantaj faptul că Răzvan Lucescu este un fost portar. Răzvan şi cu mine am fost colegi la Sportul Studenţesc. Dacă mă voi pregăti bine şi voi apăra bine în continuare, poate îşi va arunca ochii şi spre mine. Oricum pentru mine nu mai este un vis. Asta se întâmpla înainte să fiu selecţionat. Eu am fost portarul naţionalei, chiar şi pentru un minut şi jumătate, dar contează că am fost acolo. Normal că mi-aş dori să stau mai mult acolo. Dacă jucătorii vor avea meciuri bune, eu sunt convins că s-ar putea să se uite şi la echipe mai mici.
A consemnat Daniel Gârdu
22:57
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



