„Pandurii nu ar trebui să aibă probleme cu retrogradarea...”
Confruntarea din etapa a XIV-a a Ligii I, dintre Pandurii Tg-Jiu şi Rapid Bucureşti, l-a găsit din nou pe tehnicianul Naţionalei de tineret, Emil Săndoi, în tribunele de pe „Municipal”. Fostul antrenor al Pandurilor a apreciat ca injust rezultatul de egalitate înregistrat la finele partidei de duminică şi crede că trupa lui Liviu Ciobotariu nu ar trebui să aibă probleme cu retrogradarea în acest sezon, deşi „acest campionat este unul foarte echilibrat”.
Reporter: Aţi devenit deja un obişnuit al meciurilor pe care Pandurii le desfăşoară pe „Municipalul” târgujian...
Emil Săndoi: Da, să nu uităm că odată am fost şi eu antrenorul acestei echipe şi mă simt oarecum legat de Pandurii. Oricum, îmi face plăcere să vin de fiecare dată aici la Tg-Jiu să urmăresc meciurile de primă ligă ale Pandurilor, mai ales când am şi posibilitatea.
Rep.: Un alt motiv al prezenţei lui Emil Săndoi la meciul dintre Pandurii şi Rapid a fost acela al jucătorilor mai tineri din cele două echipe şi care se află deja sub lupa antrenorului „Naţionalei” mici. Aţi avut ce vedea?
E.S.: Din ce mă interesa pe mine, Ioniţă de la Rapid a făcut un meci bun şi a reuşit să şi înscrie, nu este primul gol pe care îl marchează şi mă bucur pentru el. Dar, săptămâna trecută, am fost într-adevăr fericit pentru că am avut 5-6 jucători de la lotul naţional de tineret care au înscris: Ioniţă, Răduţă, Pârvulescu, Costea şi Grozavu. Iar de la Pandurii am putut să-l văd din nou pe Grecu, care este un jucător de perspectivă. El a fost deja chemat la lotul de juniori şi ca să fiu sincer pe mine m-ar fi interesat dacă ar juca fundaş stânga, aşa cum a făcut-o şi în meciul cu Rapid. Pentru că la mine în echipă el concura acolo pe post cu mai mulţi jucători: Gîngioveanu, Pârvulescu, Ochi Roşii...
Rep.: Revenind la echipa gorjeană, ce părere v-a făcut ultimul meci al Pandurilor?
E.S.: O părere destul de bună, deşi nu au obţinut decât un rezultat de egalitate. Sunt şi puţin trist că nu au bătut Pandurii, deoarece realitatea din teren a fost alta faţă de cea de pe tabelă. Rapidul nu a prins o zi prea bună şi cred că după numărul ocaziilor de gol, precum şi după modul cum au dominat jocul, Pandurii ar fi meritat victoria. Din păcate pentru ei au ratat foarte multe ocazii cât se poate de clare.
Rep.: Pandurii au încurcat Rapidul să treacă pe primul loc...
E.S.: Păi da... Rapidul ar putea să fie fericită după rezultatul acesta cu Pandurii! Pentru că au avut multă şansă ca să-l obţină, deci nu mai are rost să vorbim de acel loc I.
Rep.: Din păcate pentru Pandurii, lucrurile au început din nou să se complice în ultima vreme. Echipa este foarte aproape de zona retrogradabilă.
E.S.: Acest campionat se vede că este unul foarte echilibrat ca şi lupta pentru cele două zone distincte din clasament. Pandurii nu ar trebui în mod normal să aibă probleme cu retrogradrea pentru că am mai spus-o, are un lot destul de echilibrat şi valoric, dar şi din punctul de vedere al omogenităţii. Sunt mulţi jucători care joacă de mult împreună şi asta ar trebui să se vadă. În acelaşi timp, Liviu Ciobotariu, după câte îl cunosc eu, este un antrenor tânăr şi de perspectivă, care poate face o bună treabă aici, la Tg-Jiu. Cred că şi cu puţină răbdare, va avea şi rezultatele pe care şi le doreşte. Oricum, lupta pentru orice punct din acest campionat va fi foarte acerbă.
A consemnat Daniel Gîrdu
07:50
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



