Home · Sport · Păcurar: Un punct important

Ultima oră

RSS Display

Păcurar: Un punct important

Rezultatul înregistrat duminică, în compania Rapidului, în etapa a XIV-a a Ligii I este apreciat de căpitanul Pandurilor, Alexandru Păcurar. Mijlocaşul formaţiei gorjene este de părere că punctul obţinut cu Rapid reprezintă o „gură mare de oxigen” pentru Pandurii în perspectiva următoarelor două partide care au mai rămas de disputat din acest tur de campionat. „Cred că prima repriză din meciul cu Rapid a fost mai reuşită decât cea cu  Bistriţa şi cea de la Iaşi. Iar în a doua repriză, într-adevăr, am dominat de la un capăt la altul. Nu ştiu ce se întâmplă, probabil că reuşim să ne concentrăm mai bine cu echipele mai mari. Pentru noi acest punct înseamnă totuşi o gură de oxigen pentru că aveam nevoie de acest punct. Dacă pierdeam şi astăzi eram într-adevăr cu moralul la pământ. Sper ca acest ultim rezultat să ne dea curaj în următoarele două partide. Eu, personal, aştept să scoatem minim 4 puncte. Obiectivul nostru rămâne acelaşi: clasarea în primele 10 echipe. Şi acest obiectiv trebuie să îl rezolvăm până la finalul campionatului, ori noi nu am ajuns nici măcar la jumătate. Iar până la sfârşitul turului, eu îmi doresc 20 de puncte”, spune Păcurar. Mijlocaşul Pandurilor are însă şi un mare regret după meciul cu Rapid: „Din păcate, eu nu voi juca la Timişoara, pentru că am 4 cartonaşe galbene. Dar sunt sigur că cel care îmi va lua locul şi cei care vor intra în teren vor face un meci bun şi vor încerca să scoată cel puţin un rezultat de egalitate şi acolo”.

   08:03

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat