Mulţumiţi de transferuri
Responsabilii de la Energia
După ce au reuşit să perfecteze în această vară nu mai puţin de 5 transferuri la echipă, responsabilii grupării de handbal Energia Pandurii Tg-Jiu îşi „freacă” deja mâinile pentru achiziţiile reuşite. Preşedintele secţiei de handbal Energia, Grigore Popescu, speră să producă supriza în campionatul viitor prin ocuparea unui loc între primele cinci echipe din Liga Naţională. În aşteptarea „surprizei” însă, handbaliştii de la Energia s-au reunit, miercuri, pentru a porni din nou „la drum”.Deşi a trecut o singură zi de la reunirea lotului, principalii oficiali ai Energiei îşi fac deja planurile pentru sezonul următor al Ligii Naţionale, făcând un bilanţ al transferurilor efectuate în această vară. Preşedintele secţiei de handbal gorjene, Grigore Popescu, spune că în cea mai mare parte, lotul Energiei este acoperit pe toate posturile, singura necunoscută rămânând deocamdată cel de al doilea pivot. „Echipa este mai mult de 90% realizată pentru că ne mai trebuie doar un singur jucător ca să acoperim şi postul de pivot. Eram în tratative cu un portughez, dar acesta şi-a declinat intenţia de a veni la Tg-Jiu. În locul acestuia, fiindcă este clar că trebuie să rezolvăm problema pivotului, avem în calcul un jucător comunitar. Este vorba despre pivotul naţionalei Estoniei, pentru care domnul Stângă a stabilit deja nişte contacte şi se află în tratative cu el. Până la reunirea lotului şi plecarea la Rânca trebuie să avem toţi jucătorii, deci în maxim o săptămână şi jumătate lotul va fi complet, inclusiv al doilea pivot”, declară responsabilul Energiei.
În aşteptarea... surprizei!
Chiar dacă se feresc deocamdată să fixeze un obiectiv îndrăzneţ pentru sezonul viitor, principalii oficialii de la Energia speră să producă o surpriză frumoasă în campionatul următor al Ligii Naţionale. Preşedintele secţiei de handbal de la Energia mizează pe noile achiziţii pentru a aduce din nou performanţa la Tg-Jiu sinonim cu o participare în Cupele Europene: „Eu nu am spus că ne-am fixat ca obiectiv locul IV pentru sezonul viitor. Cine a scris asta nu a făcut decât să speculeze o declaraţie preluată de la mine a domnului Stângă, care a spus că am putea produce o surpriză şi să terminăm în primele cinci echipe din Liga Naţională. În orice caz, atunci când va veni domnul Stângă, vom stabili sigur şi obiectivul pentru sezonul următor şi asta în funcţie de transferurile pe care le-am efectuat. Eu sunt mulţumit de echipă, ca şi banca tehnică, care apreciază achiziţiile făcute. De aceea, sincer să fiu, ne dorim cu toţii ca obiectiv o Cupă Europeană”, precizează Grigore Popescu.
„Anul acesta avem echipă şi antrenorul...”
După arată că cel care va fixa obiectivul pentru sezonul următor este doar antrenorul Vasile Stângă, preşedintele de la Energia Pandurii nu poate însă, să nu remarce faptul că formaţia gorjeană beneficiază în acest moment de două atuuri deosebite, spre deosebire de sezoanele trecute. „Eu am spus că tot timpul vom încerca să realizăm un obiectiv sinonim cu performanţa, care va mulţumi şi sponsorii echipei. Dacă asta nu s-a întâmplat în sezoanele trecute, s-a datorat unui concurs de împrejurări. De aceea aş dori ca anul acesta să reuşim, iar dacă antrenorul Vasile Stângă şi-l va propune, aş fi chiar nebun să mă opun. Faţă de sezoanele trecute, anul acesta avem la capitolul „plus” o echipă, o echipă mai bună, la care se mai adaugă bineînţeles şi antrenorul. Pentru că aţi văzut că antrenorul contează foarte mult”, concluzionează Popescu.Daniel GÂRDU
16:12
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



