„Jocul de acasă cu Steaua, trebuie să-l câştigăm neapărat!”
Pauza competiţională forţată pentru Energia din campionatul Ligii Naţionale pare să le fi prins bine handbaliştilor grupării gorjene, ca şi tehnicianului Vasile Stângă. Aflat înaintea a două confruntări extrem de dificile, antrenorul Energiei nu ezită să vorbească despre acest aspect. Stângă mărturiseşte că cel puţin pentru el, partida de pe teren propriu cu Steaua va fi mai importantă decât cea de săptămâna viitoare de la Constanţa. Totuşi, selecţionerul României nu este dispus să trateze cu uşurinţă disputa din deplasare cu HCM Constanţa, de la care aşteaptă ca Energia „să joace handbal cu adevărat”.
Reporter: O pauză prelungită până la meciul cu HCM Constanţa...
Vasile Stângă: Din păcate, asta este situaţia, noi nu avem ce face, din cauza Medgidiei am stat o săptămână, iar acum mai stăm încă 3 zile în plus pentru că HCM Constanţa joacă în Champions League şi vom fi obligaţi să ne întâlnim cu ei pentru joi.
Rep.: Există totuşi şi o parte bună pentru că aveţi mai mult timp să pregătiţi acest meci de la Constanţa.
V.S.: Da, avem timp suficient să ne pregătim, mai avem cum să mai punem anumite lucruri la punct ca şi problema legată de jucătorii accidentaţi. Deci, din punctul ăsta de vedere chiar este bine pentru noi.
Rep.: Inclusiv Enache?
V.S.: Despre Enache nu aş fi aşa de sigur pentru că el a rămas singurul care a avut o entorsă mai serioasă şi care are nevoie de o perioadă de refacere mai mare. În rest Filip a început deja să arunce la poartă, cu Giototiu, Florea şi Kukrika nu mai sunt nici un fel de probleme. Enache este singurul care nu cred că se va reface până la meciul de la Constanţa.
Rep.: Din punctul de vedere al programului Energiei, urmează două partide extrem de dificile. Care dintre ele va fi pe primul plan pentru tehnicianul Vasile Stângă?
V.S.: Meciul cu Steaua va fi mai important decât cel de la Constanţa. La Constanţa, HCM este favorită, chiar dacă şi pentru ei este un meci important. Dar, pentru noi mai important va fi jocul de acasă cu Steaua, pe care trebuie să-l câştigăm neapărat ca să ne asigurăm un anumit grafic pentru Cupele Europene.
Rep.: În aceste condiţii veţi merge la Constanţa fără să aveţi nimic de pierdut?
V.S.: Nu, noi mergem la Constanţa în primul rând să jucăm handbal. Şi cine ştie, poate facem şi o surpriză! Dar, noi vom merge să ne jucăm şansele. Dacă ne vom duce aşa doar de dragul de a ne prezenta, vă daţi seama că te poate scoate Constanţa afară din sală... Ori noi nu ne-am dori deloc o bilă neagră.
Rep. : În ultimele antrenamente din această săptămână aţi pus accent foarte mult şi pe pregătirea fizică. Asta poate însemna şi faptul că vă pregătiţi pentru „alergătura” Constanţei?
V.S.: Mda, aţi sesizat foarte bine. Vreau foarte mult să exersăm faza a doua şi contraatacul şi repunerea de la centru, să impunem un ritm de joc mai adevărat, mai susţinut. Pentru că pregătirea fizică, la ora actuală, în handbal este vitală. Dacă ai pregătire fizică poţi să suplineşti diferenţa de valoare dintre o echipă sau alta.
Rep.: De asemenea, a cam devenit tradiţie faptul că lucraţi individualizat cu jucătorii, cel puţin marţea... Se văd ceva progrese?
V.S.: Da, aşa este şi chiar se văd progrese încet, încet. În special la aruncarea la poartă lucrez mai mult pe interi pentru că am observat că ducem lipsa golurilor de pe 9 metri. Acum am văzut că majoritatea sunt totuşi „în mână”, cum se spune... Dacă l-aţi vedea pe Criciotoiu cum dă la poartă zici că e inter de Ciudad de Real! Păcat că nu se concentrează să dea şuturile astea şi în timpul meciului pentru că ne-ar ajuta fantastic. Iar lui Simovic i-a mai trecut din „oboseală”, văd că se simte mai bine şi cu degetul, cred că s-a acomodat până la urmă cu echipa. N-a înţeles el prea bine cum e cu campionatul din România, dar acum şi-a dat seama că este un campionat destul de tare faţă de cel al Macedoniei, unde sunt practic doar două echipe valoroase.
A consemnat Daniel Gîrdu
03:58
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



