Întors la Tg-Jiu, Stromajer îşi face şi planuri de „B”: „Pentru mine nu e problemă, dacă se doreşte promovarea”
Lotul Pandurilor a fost completat, marţi, cu încă doi jucători: „stranierii” Jaka Stromajer şi Stojan Vranjes, „întârziaţii” de la reunirea grupării de fotbal gorjene de luni. Odată cu sosirea sa la Târgu-Jiu, Stromajer nu a ezitat să vorbească despre viitorul său şi a mărturisit că este pregătit să joace şi pentru Liga a II-a. Absent din prima zi de la reunirea Pandurilor, slovenul Jaka Stromajer a ajuns în cele din urmă la Târgu Jiu. După ce a pierdut deja primul antrenament sub comanda lui Marius Baciu, atacantul Pandurilor, care a fost însoţit pe drum de colegul de echipă Stojan Vranjes, dă vina pe trafic: „Am plecat din timp însă drumul a fost foarte aglomerat şi am ajuns târziu la Târgu Jiu, în jurul orei 22:00. Acum suntem aici şi intrăm în programul echipei”, a declarat Jaka Stromajer. Având deja experienţa „B”-ului, cu CSM Râmnicu Vâlcea, atacantul sloven spune că este gata să joace cu Pandurii chiar şi în Liga a II-a: „Dacă obiectivul echipei este promovarea în Liga I, nu vor fi probleme pentru mine să mai joc un an în Liga a II-a. Deja am mai jucat la acest nivel şi, deşi este o diferenţă mare între aceste eşaloane, pentru mine nu este o problemă, repet, dacă se doreşte promovarea. În condiţiile în care, în mare, lotul echipei este acelaşi, eu cred că avem şanse mari de a promova. Părerea mea este că nici retrogradarea nu a fost meritată după lotul pe care l-am avut şi pentru tot ceea ce este aici”, a mărturisit Stromajer.
„Nu ştiu de vreo ofertă...”
Deşi nu mai puţin de 3 jucători au părăsit deja lotul Pandurilor pentru a fi legitimaţi la alte echipe (fără Raskovic, aflat la final de contract şi Tremonti, care a primit „mână liberă” să joace unde vrea), atacantul sloven Jaka Stromajer nu se grăbeşte deloc să-şi găsească un alt angajament. Chiar dacă pentru serviciile sale se pare că s-au interesat deja câteva echipe printre care şi nou promovata FCM Târgu Mureş, Stromajer nu are cunoştinţă despre nicio ofertă concretă: „Deocamdată abia am revenit din vacanţă şi nu ştiu nimic despre nicio ofertă, dar voi lua în calcul şi ofertele care ar putea veni din Liga I. Nu cred că este prea târziu, transferuri se pot face şi în august”, a precizat atacantul Pandurilor, care a fost în trecut golgeter de „B”.
06:21
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



