Home · Sport · HANDBAL/Antrenorul Energiei şi-a trasat obiectivul: „Vreau locul III !”

Ultima oră

RSS Display

HANDBAL/Antrenorul Energiei şi-a trasat obiectivul: „Vreau locul III !”

Dacă veştile din fotbal şi baschet nu mai sunt aşa bune pe cât eram obişnuiţi să fie în ultima vreme, iată că atunci când vine vorba despre handbal lucrurile par a sta mult mai bine. Formaţia gorjeană Energia Pandurii Târgu Jiu îşi păstrează „graficul” pentru Cupele Europene după ce a învins extrem de clar în deplasarea cu Rom Cri Braşov (scor: 31-21, 18-8).

Runda cu numărul XIX a Ligii Naţionale de handbal masculin nu a adus decât un rezultat scontat pentru Energia Pandurii. Partida susţinută de elevii lui Vasile Stângă la Braşov, în faţa „lanternei roşii” a clasamentului a fost de la început şi până la sfârşitul ei, la discreţia formaţiei gorjene, care au condus din primul şi până în ultimul minut de joc. În urma unei întâlniri fără istoric, tehnicianul Vasile Stângă şi-a permis să exclame că nu a fost decât „un meci de vacanţă”.     „Noi am abordat jocul cu seriozitate pentru că vroiam să evităm o experienţă neplăcută, adică să-i lăsăm pe cei de la Braşov să joace. Aşa că am început decişi să tranşăm victoria încă din prima parte a meciului. Bine, acum pot să spun că a fost o atmosferă de meci de vacanţă. Gazdele au cedat repede, iar noi am făcut ca diferenţa pe tabelă să devină una mare şi în acest fel ne-am făcut şi jocul mai uşor. Deşi nu este nici pe departe un meci de referinţă, mi-i plăcut că jucătorii şi-au menţinut concentrarea şi au jucat handbal până la capăt. În repriza a doua puteam să mărim diferenţa la foarte multe goluri, dar nu am mai forţat, a jucat toată lumea”, a declarat antrenorul Energiei, Vasile Stângă.

Stângă vrea mai mult

Cum prezenţa echipei gorjene în Cupelor Europene pare a fi deja un obiectiv ca şi îndeplinit în acest sezon, antrenorul Energiei, Vasile Stângă şi-a propus o misiune ceva mai îndrăzneaţă pentru acest final de campionat. Stângă mărturiseşte că ţinta sa este un loc pe podiumul Ligii Naţionale: „Obiectivul echipei este în proporţie de 90% îndeplinit în acest moment, nu cred că mai are cine să ne încurce pentru a rata prezenţa în Cupele Europene. Avem un număr de puncte care ne asigură o oarecare linişte. Dar, eu am ca obiectiv să câştig toate meciurile până la sfârşitul campionatului şi să ocupăm locul trei la final. Şi cred că acest lucru se poate realiza, mai depinde şi de noi să ne păstrăm invincibilitatea, dar şi de rezultatele adversarilor noştri din etapele viitoare. Chiar avem şanse mari să terminăm în primele trei echipe din campionat”. În etapa viitoare a Ligii Naţionale, Energia va întâlni pe teren propriu, duminică, formaţia. CSM Satu Mare.

Daniel Gârdu

   05:28

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat