Dinamovistul Dragomir a semnat cu echipa lui Stângă
Oficialii grupării de handbal Energia Pandurii Tg-Jiu îşi continuă campania de transferuri din această vară. Echipa gorjeană şi-a asigurat acum şi postul de portar, după ce, zilele trecute, dinamovistul Dragomir s-a înţeles pentru cel puţin un sezon cu Energia.
Energia Pandurii a ajuns la cel de al IV –lea transfer operat în această vară. De această dată este vorba despre un portar, dinamovistul Dragomir semnând vineri, un contract pe un an de zile, cu drept de prelungire, cu gruparea de handbal gorjeană. Anunţul ultimul transfer reuşit a fost făcut public chiar de către preşedintele de la Energia, Grigore Popescu. Responsabilul gorjean a dorit să precizeze că singurele necunoscute din viitorul lot al Energiei au mai rămas acum doar postul de pivot şi cel de extremă dreaptă: „Am mai rezolvat problema încă unui post din echipă. Vineri, Dragomir de la Dinamo s-a înţeles cu noi şi a semnat un angajament scris, urmând să se prezinte la Tg-Jiu odată cu reunirea lotului de la începutul lunii iulie. Pot să spun că este o reuşită transferul lui Dragomir pentru că este un portar de valoare şi astfel, cam 80 % din problemele echipei legate de transferuri s-au rezolvat. Mai rămâne să mai rezolvăm acum şi problema pivotului, dar nu ne grăbim pentru că dorim un jucător tânăr şi de perspectivă. Din ţară opţiunile nu sunt prea multe, aşa că o să încercăm să găsim soluţii de pe piaţa externă. În ceea ce priveşte postul de extremă dreaptă am putea adopta varianta Crisciotoiu, dar să sperăm că putem să-l şi aducem la echipă.
Obiectiv: Cupe Europene
Dacă în ceea ce priveşte campania de transferări, cei de la Energia stau până acum destul de bine, singura necunoscută pentru gruparea de handbal olteană în perspectiva sezonului viitor(cel puţin din partea conducerii) mai rămâne obiectivul. Însă, acelaşi oficial al Energiei, Grigore Popescu, pare să fie de acord cu intenţiile tehnicianului Vasile Stângă, care îşi doreşte ca obiectiv în sezonul 2009-2010, Cupele Europene. „Obiectivul încă nu l-am stabilit pentru că nu am purtat o discuţie serioasă cu domnul antrenor Stângă. Dar, dacă dânsul a spus că are în vedere Cupele Europene şi după ce a părut să fie mulţumit de transferurile operate în această vară, atunci va trebui să acceptăm respectivul obiectiv. Oricum, obiectivul este responsabilitatea antrenorului şi noi, la fel ca şi domnul Stângă dorim performanţa la Tg-Jiu. Sperăm ca domnul Stângă să depăşească şi acea problemă a omogenităţii în echipă după aceste ultime mutări, mai ales că în mare măsură va depinde şi de valoarea jucătorilor transferaţi”, mărturiseşte preşedintele secţiei de handbal de la Energia. A mai rămas... omogenizarea
Chiar dacă se declară mulţumit de transferurile operate în această vară, preşedintele secţiei de handbal de la Energia recunoaşte că nu totul va decurge aşa de simplu pe cât pare în perspectiva viitorului sezon al Ligii Naţionale. Grigore Popescu sesizează încă de pe acum că tehnicianul Vasile Stângă se va confrunta cu o problemă destul de grea, aceea a integrării în echipă a celor nou sosiţi la Energia Pandurii. „Până la sfârşitul lunii iunie vrem să avem în proporţie de 90% stabilit lotul pentru sezonul viitor. Cred că cea mai dificilă problemă cu care se va confrunta antrenorul Vasile Stângă este aceea a omogenităţii din echipă. Toată lumea ştie că atunci când faci multe transferuri apare această problemă. Sper totuşi, ca cei care au venit şi vor mai veni la Energia să se integreze cât mai repede, iar asta ar fi treaba antrenorului. Evident că va depinde şi de valoarea jucătorilor modul în care se vor integra, dar după câte am înţeles, domnul Stângă a ales jucători buni. Toate transferurile au fost făcute la cererea expresă a dânsului şi noi am fost obligaţi să ne conformăm dacă dorim performanţă la Tg-Jiu”, mai spune oficialul Energiei.
Daniel Gârdu
15:46
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



