Home · Sport · „Arrieta trece prin momente grele”

Ultima oră

RSS Display

„Arrieta trece prin momente grele”

Mingote s-a gândit la colegul Arrieta, după victoria de la Ceahlăul

Portarul echipei Pandurii, Pedro Mingote, pentru prima dată titular în acest sezon, a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale de când se află la Târgu Jiu. Acesta a precizat după meciul cu Ceahlăul, câştigat de Pandurii cu scorul de 2-1, că dedică această victorie în special colegului Perez Arrieta care trece prin momente mai dificile. Spaniolul din atacul Pandurilor ar fi trebuit să evolueze ca titular la Piatra Neamţ, dar a fost împiedicat să o facă de o problemă de familie. Cu o săptămână înaintea jocului a fost nevoit să plece acasă pentru că tatăl său era pe moarte, acesta decedând între timp.

Mingote s-a simţit dator să dedice vctoria colegului său aflat acum îmtr-o perioadă grea a vieţii sale. Arrieta era şi cel mai bun prieten al său din lotul pandurilor, iar faptul că nu a putut fi prezent la meci l-a făcut pe Mingote să se gândească la momentele dificile prin care trebuie să treacă după pierderea unui părinte:  „Cred că trebuie să dedic această victorie pentru toţi aceia care îmi  oferă suport moral, dar mai ales pentru Arrieta care ar fi trebuit să fie cu noi, dar nu a putut pentru că trece prin momente grele. El va reveni săptămâna aceasta la Târgu Jiu dar probabil că va fi afectat de moartea tatălui său, vreau să ştie că ne-am gândit şi la el când am obţinut această victorie!” Pentru că a revenit cu succes pe banca celor de la Pandurii, Mingote a dorit să le mulţumească celor care au crezut în el şi i-au fost alături în perioada în care nu a apărat ori a fost accidentat: „Am dedicat victoria şi celor care mă cunosc, prietenilor mei de aici din Târgu Jiu care sunt alături de mine şi mă sprijină şi le place cum apăr. Am dedicat victoria şi familiei mele care s-a bucurat foarte mult când a citit pe site că eu am apărat penalti. Ei sunt departe de mine, dar îmi sunt alături să mă sprijine direct dar mă urmăresc mereu la meciuri. I-am sunat după meci şi erau foarte fericiţi, au şi plâns de bucurie pentru mine, pentru că ei ştiu prin ce am trecut, că mi-a fost foarte greu în perioada aceea şi că e foarte greu în continuare. Totdeauna e greu să fi departe de familie iar atunci când e un moment fericit pentru mine atunci şi ei se bucură. Au emoţii mai mari decât mine la meciuri pentru că citesc pe site când apăr şi ştiu dacă joc imediat. Acum au aflat înainte de a le spune eu că am apărat 11 metri. Citesc mereu site-ul clubului dar nu înţeleg bine limba română şi folosesc un translator de limbă pe internet şi aşa citesc tot ce e pe site sau prin ziare. Nu înţeleg ei foarte bine tot ce se scrie dar acum au înţeles că am apărat un penalti. Familia m-a ajutat să trec peste momentul greu care a fost cu accidentarea din sezonul trecut. Mi-a fost greu să trec prin asta pentru că de fapt nu a fost doar una, am avut probleme medicale şi în tur şi în retur. Mi-a fost foarte greu, dar nu vreau să mai vorbesc de perioada aceea şi nu vreau să-mi amintesc. Cred că familia mea şi toţi cei care mă susţin aici merită să le dedic orice victorie a echipei mele. Sunt aici de mai mult timp şi cunosc multe persoane cărora pot să le dedic victoria aceasta, pentru că sunt alături de Pandurii. Cred că toţi cei care ne susţin merită să le dedicăm toate victoriile noastre. Am deja prieteni aici, ceva-ceva dar nu pot să zic că sunt mulţi, dar sunt puţini dar buni. Nu sunt genul care să iese prea mult timp din casă şi să îmi fac mulţi prieteni, stau mult timp pe internet şi vorbesc cu familia, de aceea stau mai mult pe acasă. Dar am şi prieteni cu care mai ies din când în când, puţini dar buni”.
Mingote şi-a achiziţionat recent şi un autoturism marca Audi, la mâna a doua, din Germania, dar l-a înmatriculat în România, pentru a se deplasa mai uşor la antrenamente, dar şi pentru a petrece weekendurile în locurile frumoase din împrejurimile Târgu Jiului, el profitând de cele două zile libere oferite după ultimul meci pentru a merge la munte.

Daniel Gârdu

   15:14

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat