„Scriitori, vă ordon! Treceţi Prutul!”

Prima întâlnire cu fratele Vasile Căpăţână a avut loc în vara anului 2003, la Târgu-Jiu, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj, când Ion Sanda mai era „ministru” al Culturii gorjene; despre care am povestit în nr. 20 din 22-28 octombrie 2009 al publicaţiei noastre, sub titlul: Visul unui basarabean: „Eu pot să fiu ambasadorul de legătură între fraţii noştri...” Dorinţa lui era să organizeze „Zilele Culturii Basarabiei în România”, începând chiar cu judeţul Gorj, exact ceea ce doream cu nerăbdare, iniţierea unor asemenea manifestări culturale de-o parte şi alta a Prutului, să aprindem acea torţă a redeşteptării neamului nostru, să ne cunoaştem mai bine, să punem pe hârtie trăirile noastre şi să sădim mai departe Limba Română, această carte sfântă a neamului, transmiţând-o mai departe tinerelor generaţii. Ca la rândul nostru, să întoarcem aceste manifestări sub genericul „Zilele Culturii României în Basarabia”. Se şi fixase data, la sfârşitul lunii octombrie 2003, punându-se la punct un program interesant, care îmi produceau fiori de emoţie, molipsit de entuziasmul fratelui Vasile Căpăţână. Era un proiect la care el visa de mai mult timp, dar era greu să-l pună în aplicare şi să-i dea viaţă, fiind nevoie să bată pe la atâtea uşi, pentru a obţine aprobările de rigoare, nişte formalităţi birocratice cum numai în România au prins rădăcini, ca în cele din urmă să ne trezim mai săraci decât am fost, nedispunând de finanţele necesare „înfrăţirii” culturale a României Mari, care să fi fost doar începutul unui măreţ proiect.

Cuvintele lui şi acum ne mocnesc în piept, ca nişte grăunţe de jar sub cenuşa dorului de a gândi şi a scrie liber, de-o parte şi alta a Prutului, spulberând orice graniţă despărţitoare, prin marea ofensivă ce o vom porni. Pentru glie, pentru patrie, pentru neam şi pentru limbă...
Publicarea acestor rânduri şi revenirea asupra lor după atâţia ani, se doreşte a fi o reaprindere a flăcării din piepturile noastre, pentru reluarea acestui proiect, încât să nu mai existe nici o graniţă între cei de-o limbă şi de un neam...
A doua întâlnire cu fratele Vasile Căpăţână nu m-a mai luat prin surprindere. Îl aşteptam nerăbdător să vedem cu ce noutăţi venea de la fraţii noştri moldoveni. De data aceasta – printr-un schimb reciproc -, îmi căpătasem statutul de prieten şi de frate, îmbrăţişându-l pe Vasile ca pe un frate drag, de care mă simţeam legat şi prin grai şi prin port şi prin glie şi prin sânge.

- Vreau să mulţumesc din suflet domnului Ion Sanda – ministrul Culturii din Gorj, pentru această deschidere a sufletului, pentru o colaborare cât mai fructuoasă în domeniul culturii. Şi, deja, câte ceva s-a realizat, dar totul este în perspectivă. Avem multe lucruri frumoase. Eu sunt gata pentru a prezenta materiale legate de Basarabia şi Nordul Bucovinei. Asta în ceea ce priveşte revista Columna, şi cred că va fi una dintre revistele cele mai interesante din ţară.
Aş fi vrut ca să ne apropiem şi... ca adevăratele valori să fie cunoscute atât în ţară, cât şi peste hotarele ţării, acolo unde locuiesc românii...
În acest scop, am o editură la Bucureşti, o editură particulară Biodova – la care am scos o colecţie: „Gânduri pentru suflet”, o colecţie destinată elevilor şi oamenilor mai puţin iniţiaţi în literatură. Volumele de poezie cuprind 50 de pagini de poezie, iar proza – proză scurtă, la 100 de pagini. Am început cu Eminescu, Creangă, Macedonski, Slavici, Negruzzi, Caragiale, Elena Farago, până vom ajunge la ziua de astăzi. O altă colecţie: „Scriitori români contemporani”. Acolo intră volume antologice, cei mai valoroşi poeţi români. Am scos până acum trei autori. Am deschis cu Andrei Ciurunga, născut la Kabul, kabuleanul nostru. Nu a avut norocul în viaţa asta să aibă un volum antologic. A avut numai nişte caiete aşa, scoase, dar o poezie foarte interesantă, după mine. Apoi, a apărut Radu Cârneci, chiar cu versuri inedite. A mai avut dânsul un volum antologic, dar aici am adus şi versuri inedite, spre final. Apoi, ţin foarte mult la cele două volume ale lui Ion Vatamanu, volume pregătite, stăteau pe biroul lui, cu speranţa că odată le va publica. Culmea! El fiind preşedintele Comisiei pentru cultură şi culte în Parlament... Domne, nu şi-a permis în timpul vieţii să spună: „Domne, da’ ce, noi nu avem bani? Toţi până acum s-au lăfăit cu bani şi au băgat în buzunar şi au făcut monumente şi nu ştiu ce acolo...” Dar, uite, el a fost de o modestie extraordinară şi nu a făcut lucrul acesta. Şi exact aşa, a schiţat în ordinea în care a dorit poetul, aşa le-am scos, două volume. Mai rămâne, rezerv numărul 5 din această colecţie tot pentru Ion Vatamanu, pentru „eşecurile” lui: „Viaţa cuvântului”. Are nişte lucruri extraordinare! Abia acum îl preţuim, când a plecat dintre noi. Şi aş fi vrut ca aceste cărţi să pătrundă, să nu stea în librării. Am încercat... Le-am dat la Librăria „Eminescu” din Târgu-Jiu. Să ştiţi că mi se pare că niciun volum nu s-a vândut, timp de trei-patru luni de zile. Şi atunci, am hotărât să merg direct la destinatar. Am venit aici. Poezia nu se cumpără. Cărţile de poezie nu se mai cumpără. Stau: Nichita Stănescu, Blandiana, Ioan Alexandru şi multe, multe alte nume, ca să nu se supere cineva, că „domne, nu i-a pomenit numele...”

Ei... stau! Nu se poate! Vorbesc de Radu Cârneci, unul din cei mai mari sonetişti ai ţării. Şi nu... nu interesează pe nimeni nimic! Deci, asta trebuie să ajungem... Şi acum vom încerca, când va fi acel contract încheiat între Uniunea Scriitorilor, care stă la baza şi Direcţia de Cultură... Fiindcă e o primă manifestare de acest fel din ţară...
* * *
Ce frumos vorbeşte fratele Vasile! Sala este plină. Nimeni nu mişcă şi nu suflă o vorbă, sorbindu-i cuvintele acestui apostol pelerin care umblă prin Ţara de Sus şi Ţara de Jos a României Mari, încercând să stârnească în piepturile noastre acel foc lăuntric şi străbun cu care bunii şi străbunii noştri ne-au obişnuit, jalonând un trecut atât de glorios, făcând pavăză şi piatră de hotar cu trupul şi sângele lor.
Puţini mai sunt acei cărturari de suflet ce duc în desagii lor de-o parte şi de alta a Prutului cărţile fraţilor noştri, ca pe nişte sfinte icoane ale neamului...
Fiindcă fratele Vasile Căpăţână vrea să iniţieze asemenea manifestări culturale de-o parte şi alta a Prutului, să ne cunoaştem mai bine, să punem pe hârtie trăirile noastre şi să sădim mai departe Limba Română, această carte sfântă a neamului, ce o vom transmite mai departe copiilor şi copiilor-copiilor noştri.
Fratele Vasile este român până în adâncul fiinţei şi nimeni nu-i poate interzice să nu mai gândească sau să mai vorbească în limba lui maternă. Paşii lui şi dorul îl mână spre această vatră milenară, ca spre un tainic izvor unde numai aici se simte în elementul său – român cu adevărat, unde numai aici îşi poate ostoi dorul şi setea...
* * *
Uneori, cuvintele fratelui Vasile Căpăţână erau aşa de grele şi repezi, ca un şuvoi de munte, strecurându-se printre stâncile colţuroase, încât simţeam inima vibrând în piept, fiindcă durerea lui era şi a mea...
- Fraţilor! Au trecut 11 ani, 11 ani şi nu s-au făcut „Zilele Culturii Basarabiei în România”! Nicăieri... Şi judeţul Gorj va fi primul, datorită, eu spun, meritului domnului Ion Sanda. Fiindcă nu mă ascund după nimic. Domnului Ion Sanda i-a venit această idee şi eu cred în ea, că se va realiza. Discutând ieri cu domnul Bureţea, acesta a salutat ideea. A înţeles că am intenţii foarte bune şi nu e vorba de mine, dar e vorba de nişte oameni şi nişte relaţii. Că dacă pierdem legăturile spirituale, atunci nu mai putem spera la o unire pe viitor. Fiindcă, din punct de vedere economic, vă spun că astăzi este aproape imposibil de a face această unire. De ce? Fiindcă se pune întrebarea: Cine plăteşte această unire? Ştiţi, când a căzut Berlinul, Germania Federală plăteşte şi astăzi tribut, pentru această unire, Rusiei. Cine construieşte casele pentru ruşii care nu vor dori să vină încoace? Ruşii, găgăuzii, bulgarii, ucrainenii, evreii şi aşa mai departe. Noi trebuie să le facem la baştina lor. Dacă el vrea să se ducă în Tel Aviv, atunci noi trebuie acolo să-i construim casa acelui evreu, care are familie, care... sau unul singur, care nu vrea să se unească cu România.
- Deci, sunt probleme foarte serioase astea. Nu-i o glumă, aşa, domne! Sunt drepturile omului. Dar, treptat, economic, criticându-le, stând pe picioare, menţinând legăturile spirituale, aceste întâlniri... Şi eu spun că s-au pierdut 11 ani, fraţilor! 11 ani... Şi partidele. Şi alţii, că guvernul a avut probleme. Dar celelalte organizaţii, uniuni de creaţie, Uniunea Scriitorilor din România, numai la Bucureşti numără o mie de scriitori. Zic, nu-s o mie, domne! Bine, pot să se deplaseze două sute. Două sute! Vă ordon! Treceţi Prutul!
Şi se duc prin localităţile Basarabiei. Şi spun: Domne, noi suntem oameni ca şi voi, vorbim aceeaşi limbă. Nu mai există limba moldovenească. Nu mai are valoare dicţionarul ăsta... Dicţionar moldovenesc-românesc! Domne, ce ciudăţenie! Şi zic, în felul acesta, dacă noi, vine Uniunea Scriitorilor, grupuri, oameni, vin din România, iar la Chişinău sunt 300 de scriitori. Bine, o sută dintre ei. Tot oameni în vârstă sunt. Alţii mai puţin valoroşi. O sută, cincizeci de oameni. Şi trec prin judeţele României, zic: e un câştig extraordinar!
Uniunea Compozitorilor... Stau şi dorm la Chişinău! Stau acolo. Măi, nu avem ce mânca... nu avem acolo... ni-i greu... noi creăm, nu are cine să ne asculte... „Păi, fraţilor, treceţi Prutul, mă!” – primul pas. Poate treceţi şi vă duceţi şi în Franţa ş.a.m.d.
În felul acesta, dacă va fi să fie, dar eu sunt sigur, nu pun la îndoială că vom realiza această... indiferent ce număr, că vor fi 10 oameni, că vor fi 6 oameni, dar primul pas trebuie făcut. Şi în felul acesta am vrea să începem în judeţul Gorj, să continuăm mai departe, la Mehedinţi, de la Mehedinţi la Dolj ş.a.m.d. Să ducem ştafeta aceasta prin ţară. Bine... În felul acesta eu sper să se realizeze multe lucruri frumoase...
* * *
Cuvintele lui ne-au mers drept la suflet. Parcă l-au uns. Trebuie să trecem Prutul. Să facem noi întâiul pas. Dincolo ne aşteaptă fraţii noştri de sânge şi de limbă. Să spulberăm orice graniţă despărţitoare. Să gândim şi să scriem liber fără a ne mai lăsa influenţaţi de lumina rece a steluţei de la Kremlin.
Să nu dăm niciun pas îndărăt pe Marele Front al Hârtiei. Să ne înrolăm voluntari în marele batalion al scriitorilor şi să pregătim marea ofensivă. Pentru glie, patrie şi limbă.

Ion ŞOLDEA

   23:46

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5