Psihologia unui popor privat de libertate

Ideea mi-a fost sugerată de un articol semnat de dr. Rodolfo Vigliano din Italia, medic militar de marină, intitulat „Psihologia militarului rănit”, care se subsumează, strict formal, unui domeniu mai restrâns al psihologiei, anume psihologia militară.
Problemele psihologice ale omului (poporului) privat de libertate, sunt convins, nu au făcut până acum obiectul unor cercetări şi observaţii sistematice ale psihologilor români – sau, cel puţin după ştiinţa mea, nu au fost publicate dintr-o multitudine de motive. Pentru a nu se crea unele confuzii, amintim din capul locului de o serie de corelaţii şi/sau similitudini între aspectele psihologice ale evenimentului traumatic trăit de popor, îngenuncheat şi sufocat de biruri, furat pe faţă ca la drumul mare, batjocorit şi sărăcit, trăind la limita supravieţuirii, îngrozit de ziua de mâine şi mai ales de viitorul sumbru al copiilor, un popor umilit, care şi-a pierdut libertatea şi identitatea, trăind de azi pe mâine în acest mare ghetou care se cheamă România, şi cele ale puşcăriaşului de drept, aruncat după gratii, care, poate, are condiţii de trai mult mai bune (cazare, masă, căldură, haine, baie, club, bibliotecă, un acoperiş deasupra capului, dreptul la muncă, program de somn etc.), toate gratuite, decât omul de rând, vitregit de soartă. Cum să ne mândrim că am intrat în Uniunea Europeană, când mai sunt oameni care dorm prin subsolurile blocurilor şi se hrănesc din containerele cu gunoi? Ce legi avem să-i protejeze pe aceştia, în comparaţie cu câinii comunitari protejaţi de legi, care, mai nou, au şi inspectorate de poliţie pentru protecţie?
Deci se poate analiza, astfel, percepţia socială a guvernanţilor în etapa actuală (cu unele aspecte deja cunoscute şi nouă prin declaraţiile de presă sau comentariile lor, politicienilor, analiştilor politici, reprezentanţii partidelor politice etc., referitoare la deciziile şi hotărârile luate în înaltul forum, contestate, în final, pentru că atentează la traiul decent al poporului, atât de mult promis în cei douăzeci de ani de democraţie, de care poporul încă nu a avut parte, îndurând toate vitregiile acestui regim de „exterminare în masă”), cu nuanţări şi concluzii ce pot constitui motive de reflecţie pentru mulţi specialişti şi factori de decizie în domeniu, dacă i-ar interesa soarta noastră.
Iluzia şi eroarea sunt evidente, fiind suficiente doar câteva argumente. Sunt mulţi cetăţeni care, servind masa la container, mai bine preferă viaţa de puşcăriaş; şomajul îi împinge pe mulţi la suicid sau la creşterea fenomenului infracţional; alţii preferă să-şi înece amarul în alcool, recurgând la crime, în familie şi nu numai, cutremurătoare. Şochează foarte mult corupţia ridicată la rang de lege, iar cei în drept să stopeze fenomenul, puşi pe căpătuială, muşamalizează dosarele penalilor, lăsând în libertate pe cei ce au furat miliarde, sărăcind marile societăţi, aducându-le în stadiu de faliment, în timp ce „hoţul” sărac, împins de la spate de foame, furând un pui congelat sau o conservă de cinci lei, este apt să înfunde puşcăria.
De mai mulţi ani, tinerii absolvenţi îngroaşă rândurile şomerilor sau sunt nevoiţi să lucreze la negru, la bunul plac al patronilor, sau pleacă în afară, dezamăgiţi, cu visurile năruite, izbiţi de realitatea oferită de aceste guvernări iresponsabile, însă ahtiate după putere. Acum ei au „dreptul” la droguri, la violuri, la jafuri, în lipsă de altă ocupaţie. Particularităţile vieţii de mizerie, sub limita existenţei, impune deci elemente de condiţionare mintală destinate să schimbe reacţiile normale instinctuale. Din punct de vedere strict biologic, individul este stopat de articole şi litere de legi, care îi îngrădesc libertatea, dezarmându-l şi aducându-l la disperare, făcându-l să realizeze, în contradicţie, adevărata realitate. Toate acele drepturi şi concepte conferite de Constituţie şi alte legi, care apără drepturile omului, se prăbuşesc însă brusc în urma unui eveniment traumatic, eveniment care îl marchează profund, trăind acel şoc al disperării, al lipsei siguranţei şi liniştii sufleteşti, a casei, a familiei, punându-l instantaneu faţă în faţă cu o dură realitate.
Am asistat, într-o zi, la vizita la vorbitor, între doi fraţi, despărţiţi doar de grilajul gratiilor, şi brusc mi-a încolţit în gând o întrebare: care dintre ei era liber şi care era cel privat de libertate, cel din marele ghetou sau cel de dincoace, care beneficia de condiţii mult mai umane decât fratele său, cel care îşi imagina doar, amăgindu-se cu gândul că era liber?
De cele mai multe ori libertatea este doar un miraj la fel de înşelător, niciodată neştiind exact de care parte a gratiilor te afli. La fel cum, şi atunci când te laşi dus de val spre vârful unei piramide cât de mici, nici nu bănuieşti măcar prezenţa gratiilor din spatele tău.
Totuşi, să ne bucurăm că guvernanţii se gândesc şi la noi, mărindu-ne cât de cât ajutorul de înmormântare, ca să nu mai fim o povară pentru copii...

Rose Tall

   08:17

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5