"Nu uitaţi că viitorul şi speranţa unui neam sunt copiii!"

Dacă vom ştii să promovăm astfel de copii, poate nu e totul pierdut, pentru noi ca neam. Aşa-mi terminam introducerea din interviul realizat cu Roxana - Irina Popescu de acum 2 săptămâni şi nu bănuiam că foarte repede  voi o găsi o altă tânăra – Maria Alexandra Muscă cu rezultate foarte valoroase, în domeniul muzicii, de astă dată. Alexandra  a absolvit anul acesta Liceul de Muzică şi Arte Plastice «C-tin Brăiloiu» la clasa doamnei profesor de  pian Violeta Geică şi a fost admisă la Universitatea de Vest din Timişoara la Facultatea de Muzică, cu media 9,97, practic, prima admisă – exceptându-i pe olimpicii care au fost admişi fără examen.

 Citeste tot articolul |    13:45

Gabriel Garcia Marquez udă cu lacrimile lui trandafirii

„Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă...”

Am trăit în această vară două evenimente deopotrivă de importante pentru mine, dar atât de diametral opuse încât trăirile au fost pe măsură, conform unei vorbe din bătrâni: un ochi râde şi unul plânge. Primul a fost procurarea cărţii: Gabriel Garcia Marquez: O viaţă, de Gerald Martin, Editura Litera Internaţional, 2009, 616 pag., tipărită în Germania, care mi-a produs o imensă bucurie, Gabi fiind unul dintre scriitorii mei preferaţi. Cel de-al doilea eveniment, opus celui dintâi, care m-a şocat pur şi simplu, a fost descoperirea ultimei scrisori din veacul lui de singurătate, într-o sticlă aruncată în largul Oceanului Vieţii, pe Internet, dintr-o dragoste prea mare pentru oameni, de la care vrea să-şi ia rămas bun ca dinaintea unei mari călătorii...

 Citeste tot articolul |    05:33

La căsuţa cu zorele părăsită lui Geo Tudorică

Sunt sigur că dragul de Geo Tudorică, dacă m-ar vedea în aceste clipe încercând să aştern aceste rânduri, cu mâna tremurândă şi gândurile învălmăşite de tristeţe, mai mult ca sigur că m-ar dojeni cu glasul lui blând şi cald: „Nu mai plânge, dragul meu... Aşa este viaţa. Şi cu bune şi cu rele, şi cu împliniri şi cu neâmpliniri. Aşa a fost să fie... Aşa a vrut bunul Dumnezeu...”  Ah!..., aş icni neputincios, întrerupând scrisul tremurat, bătut parcă de un vânt neastâmpărat. Crucea mamii ei de viaţă!, răbufnesc, scăpând printre dinţi acest vers reţinut din „Balada” lui Spiridon Popescu.
Plânge sufletul în mine, când de această dată urc singur pe scara vieţii şi urcuşul e tot mai greu, din cauza aerului tare al înălţimilor pe care îl respiră numai vulturii, iar amarul e tot mai mare, simţind lipsa paşilor bătrânului trubadur care mă urma mereu, de aproape, în lungile noastre hoinăreli prin viaţă, fără o ţintă anume, şi nimeni nu bănuia că eram însoţiţi doar de Dumnezeu...

 Citeste tot articolul |    06:14

Pe uliţa năpădită de iedera amintirilor (13)

Revenim cu ultima parte însemnărilor de suflet ale lui Ionel T. Becherete, fratele dr. Adrian Becherete, născut în comuna Vădeni – Gorj şi stabilit de mai mulţi ani în judeţul Hunedoara. Oricât de departe ar fi de casa părintească, el nu uită să revină din când în când în aceste locuri atât de dragi, chiar şi cu gândul, reînviind frumoşii ani ai copilăriei.
Aşa cum mărturiseam şi în numerele trecute, iată că, după atâţia ani, întocmai ca vinul vechi, însemnările lui te răscolesc şi acum cu parfumul de odinioară al vechilor aşezări, cu case şi mai ales cu oameni, dar şi cu întâmplări de neuitat, în aceste locuri atât de dragi, năpădite, aşa cum subliniam şi în primul episod, de iedera amintirilor... (Ion Şoldea).

 Citeste tot articolul |    16:03

Pe uliţa năpădită de iedera amintirilor (12)

Revenim cu partea a doua a însemnărilor de suflet ale lui Ionel T. Becherete, fratele dr. Adrian Becherete, născut în comuna Vădeni – Gorj şi stabilit de mai mulţi ani în judeţul Hunedoara. Oricât de departe ar fi de casa părintească, el nu uită să revină din când în când în aceste locuri atât de dragi, chiar şi cu gândul, reînviind frumoşii ani ai copilăriei.
Aşa cum mărturiseam şi în numărul trecut, iată că, după atâţia ani, întocmai ca vinul vechi, însemnările lui te răscolesc şi acum cu parfumul de odinioară al vechilor aşezări, cu case şi mai ales cu oameni, dar şi cu întâmplări de neuitat, în aceste locuri atât de dragi, năpădite, aşa cum subliniam şi în primul episod, de iedera amintirilor... (Ion Şoldea).

 Citeste tot articolul |    06:01

Pe uliţa năpădită de iedera amintirilor

Cu mulţi ani în urmă, întâmplarea a făcut, pe când furam meseria de gazetar, să asist la curăţenia pe care o făcea un bătrân redactor prin sertare, triind hârtiile şi debarasându-se de unele pe care, sunt convins, dacă nu aş fi fost de faţă spre a-mi fi oferite cu acea generozitate prefăcută, le-ar fi aruncat la coş. Aşa am intrat în posesia acestor însemnări de suflet care, aşa cum se vor convinge şi cititorii, au o valoare inestimabilă. Cele 11 file, dintr-un caiet de matematică, îngălbenite de vreme, sunt semnate de un gorjean, I.T. Becherete, stabilit de mai mulţi ani în Hunedoara. Abia mai târziu, în anul 2003, când am cumpărat cartea: Vădeni, satul eroinei Ecaterina Teodoroiu, semnată de Ionel Becherete-Vădeni, mi-am dat seama că cei doi autori amintiţi mai sus sunt una şi aceeaşi persoană. Iniţiala T. provenind de la tatăl său Toma. Şi tot atunci, foarte surprins şi bucuros în acelaşi timp, am descoperit că acest scriitor, cu mai multe cărţi tipărite, este de fapt fratele dr. Adrian Becherete, un alt om deosebit pe care îl cunoscusem în jurul anilor ’80 la Cenaclul „Columna” Târgu-Jiu.

Şi uite aşa, fiecare document din arhiva mea, căci aşa le socotesc pe cele care, de-a lungul vremii, alţii nu au mai avut nevoie de ele, ghidându-mă după un principiu sănătos: că nu cereau nici de mâncare, iar pentru mine însemnările unor astfel de oameni, tocmai pentru faptul că se aplecaseră cu smerenie asupra hârtiei, aşternându-şi gândurile, însemnau foarte mult, lucru pe care îl făceam din instinct, ca să-mi dau seama mai târziu că acel gest, păstrat până în zilele noastre, era de fapt respectul meu, în semn de preţuire, pentru toţi aceşti cronicari ai vremii, care au vrut să ne transmită ceva, mulţi dintre ei anonimi sau şterşi de guma timpului nemilos.

 Citeste tot articolul |    03:18

Taina casei de bani a lui Tudor Vladimirescu

Mulţi se vor fi întrebând ce importanţă poate avea o casă de fier ca toate casele de bani, pentru mişcarea lui Tudor Vladimirescu de la 1821, dar mai ales pentru a accentua personalitatea şi aptitudinile de mare strateg în propagarea unor asemenea năzuinţe măreţe şi îndrăzneţe, de care numai un mare conducător poate da dovadă. Pentru scoaterea la lumină a acestor adevăruri, îngropate de mult timp în memoria documentelor, se cuvine să-i mulţumim ing. Ion Colcea, plecat de ceva vreme în marea călătorie, un mare iubitor de istorie, dar şi un condeier ascuţit, care a scos pe răbojul vremii mai multe mărturii ale vremurilor trecute, despre oameni şi locuri, dar mai ales despre faptele lor care nu pot fi trecute cu vederea chiar aşa de uşor...

„Eu sunt născut cu cămaşa morţii...”

Despre casa de bani a lui Tudor Vladimirescu se poate vorbi încă din anul 1815, când Tudor a încheiat toate socotelile cu familia Glogoveanu, hotărând să organizeze pe cont propriu exportul de porci la Viena. Tot în acest an el cumpără de la Viena o casă de bani din fier cu amprenta sa personală, adică cu inscripţia numelui său, pe care o aduce în ţară şi o ascunde la unul din oamenii săi de încredere din Gorj, un anume Alăman, acelaşi Alăman care vroind să-l însoare pe Tudor, pentru a-l aduna de pe drumuri, a primit din partea lui celebra replică: „Măi Alămane, eu nu sunt născut pentru însurătoare sau vreo altă pleaşcă. Eu sunt născut cu cămaşa morţii...”

 Citeste tot articolul |    20:57

Garnizoana Târgu-Cărbuneşti, un colectiv de elită

La ceas aniversar

 Citeste tot articolul |    19:30

Erwin Rommel – „Vulpea Deşertului”

În exclusivitate pentru „Viaţa în Gorj”

Iată că „noile mărturii despre luptele de la Jiu” din nr.1 (11-17 iunie 2009) al publicaţiei noastre „Viaţa în Gorj” nu numai că au stârnit interesul cititorilor, al istoricilor şi neobosiţilor cercetători în această lume a amintirilor de necontestat dar şi tulburătoare.

 Citeste tot articolul |    15:24

Noi mărturii despre luptele de la Jiu

Despre rezistenţa eroică a târgujienilor în luptele de la Podul Jiului (14 octombrie 1916) s-au scris multe pagini. În ziua de 1 noiembrie 1995, de Ziua Poliţiei Române, la Târgu-Jiu, am avut fericita ocazie să-l cunosc pe prof. univ. dr. docent Dan Smântânescu (3 ianuarie 1909 – 15 ianuarie 2ooo), fiu al Gorjului, o mare personalitate cultural – ştiinţifică şi un exemplu de dăruire şi pasiune faţă de valorile spirituale ale poporului român, care a fost mândru de obârşia sa gorjenească. Avea vârsta de şapte ani pe atunci, când a participat la luptele de la Podul Jiului alături de alţi copii cercetaşi sanitari, în frunte cu eroina Ecaterina Teodoroiu, urmaţi de sergenţii de stradă şi mai mulţi bătrâni şi femei.

 Citeste tot articolul |    23:24

Generalul Ispas caută troiţa dispărută

În astfel de situaţii îţi este foarte greu să te mai exprimi în scris şi chiar verbal, alegându-ţi cuvintele. Este ceva revoltător! Mă obişnuisem cu troiţa acolo, în faţa CEC-ului cel vechi, unde în prezent funcţionează o bancă, la intersecţia Bulevardului Ecaterina Teodoroiu cu strada Traian din municipiul Târgu-Jiu. Îmi era dragă, fiind obişnuit cu ea şi mai ales cu unele imagini pe care cei mai mulţi nici nu le iau în seamă, pur şi simplu neinteresându-i. Aşa am observat că la acest mic monument depuneau flori sau aprindeau câte o lumânare numai persoanele vârstnice, printre care şi veteranii de război.

 Citeste tot articolul |    23:22