Obârşie din vremuri de demult

Motto:
„Aici (la Târgu-Jiu) amintirile istorice sunt vii, strânse  cu pricepută grijă şi păstrate cu sfinţenie.
Nicăieri n-am  găsit atâta iubire de ţară, atât respect pentru trecutul neamului nostru, ca-n oraşul acesta liniştit, unde toate parcă te îndeamnă la gânduri frumoase şi fapte bune”.
(Al. Vlahuţă,
„România pitorească”)

Târgu-Jiul de azi, prins în hora marilor transformări cu întreaga ţară, de aproape trei decenii, a îmbrăcat haina nouă a civilizaţiei secolului al XX-lea, trăind o tinereţe necunoscută până mai ieri, una robustă, curajoasă, bărbătească. Şi această tinereţe a oraşului e cu atât mai trainică cu cât are rădăcini adânc înfipte în depărtările istoriei, clădindu-se pe temelii solide, atestate de hrisoave străvechi, obiecte din piatră, os sau piele, care vorbesc de existenţa şi permanenţa vieţii pe aceste meleaguri, din timpuri imemoriale, de la începuturile orânduirii primitive şi mai departe.
S-au găsit unelte de silex (cremene), răzuitoare, cuţite pentru jupuit animale, vârfuri de silex din Paleoliticul mijlociu, în perioada formării omului de Neanderthal şi din Paleoliticul superior, când a trăit Homo sapiens. Cultura în Paleoliticul mijlociu şi superior este reprezentată în Muzeul judeţean Gorj din Târgu-Jiu prin aşchii şi lame grosolane (cultura musteriană), prin prelucrarea uneltelor de os (nicovălaşe), prin cioplirea osului după sistemul pietrei şi prin unelte compuse, precum suliţa cu vârf de os şi harpuna.
Din mezolitic, 18000-8000 î.e.n. s-au păstrat vârfuri de săgeţi, aşchii, lame de silex, topoare şi arcuri.
Oamenii se ocupau cu vânătoarea şi pescuitul. Lângă Târgu-Jiu, la Cartiu, a fost descoperit din această perioadă un craniu de zimbru, foarte bine conservat, piesă unicat pentru vremea aceea.
Epoca Neolitică e cunoscută prin uneltele de piatră şlefuită, cuţite, vârfuri de lance, răzuitoare, străpungătoare şi topoare găsite pe teritoriul municipiului. Locuitorii se ocupau cu creşterea vitelor, cultivarea plantelor şi meşteşugurile. Se păstrează o râşniţă, fragmente ceramice cu urme carbonizate de pleavă, dovadă a culturii grâului, greutăţi de lut ars, întrebuinţate la războaiele de ţesut, lustruitoare de os, pentru lucrarea vaselor de lut. Cultura plantelor a dus la stabilizarea populaţiei, la accentuarea sedentarismului.
Epoca metalelor, 1700 - sec.I î.e.n., e reprezentată prin topoare de aramă, de bronz, lănci de bronz şi seceri cu limbă de bronz, perioada hallstattiană – prima vârstă a fierului, sec. XII-V î.e.n. – prin arme de fier descoperite lângă Târgu-Jiu, la Bălava.
S-au mai găsit o spadă lungă şi dreaptă cu două tăişuri, lănci, scut, cuţit pentru lupta corp la corp, ceea ce demonstrează evident că se stabiliseră deja aşezări umane, se prelucra fierul, se dezvoltau meşteşugurile. Ca organizare socială s-a trecut de la ginta matriarhală la cea patriarhală şi apoi la obştească, cu dublă proprietate: particulară (casă, grădină, loc arabil) şi colectivă (păduri, păşuni, iazuri). Obştea sătească era autarhică, satisfăcându-şi prin propriile-i mijloace nevoile meşteşugăreşti.
Din timpul regatului dac ni s-au păstrat o râşniţă dacică, seceri, topoare şi cuţite, iar la Rovinari, în apropierea oraşului, un mormânt dacic.
Ocupaţia romană a lăsat şi ea multe urme, cum e, în partea de SE, lângă pârâul Amaradia, o vatră de casă romană. Cărămida, de format mare, făcută din lut ars, seamănă cu cea din castrul de la Bumbeşti, mozaicul, din lut ars, are diferite forme şi grosimi: ţigla e arsă puternic.
La Polata-Bârseşti s-au găsit patru opaiţe de ars sau pentru iluminat iar în împrejurimi un vas splendid, format mare, cu două mânere, semănând cu două mâini puse în şold, cu un gât lung şi un corp perfect ca rotunjime, o amforă romană. În apropierea castelului de apă s-a descoperit un tezaur alcătuit din monede romane care circulau în sec. II e.n. şi un sarcofag săpat în piatră masivă cu un capac frumos ornamentat.
În nordul municipiului, la Iezureni, a fost găsită o piatră funerară cu următorul înscris:
Sep/timus dec/col
DROBU VIXIT ANNIS LXV cto/di
Septimus(e)t peregrinus p/osserunt...
(Septimus decurionul coloniei Drobeta a trăit 65 ani Septimius
Şi Peregrin au pus).
Alt vestigiu, un basorelief roman, reprezintă un leu stând cu coada aruncată pe spate, picioarele dinainte întinse, capul zvelt, gura căscată şi limba scoasă.
În vechime, locurile pe care s-a ridicat Târgu-Jiul purtau denumirea de Arcina, iar Jiul se numea Rhabon. Geograful Ptolomeu, sec. I-II e.n., a însemnat, atunci când a întocmit harta Daciei, localitatea Arcina pe unde e Târgu-Jiul astăzi. Vasile Pârvan în „Getica”, într-o hartă sugestivă, ca şi C.C. Giurescu în harta „Dacia înainte de cucerirea romană”, localizează Arcina tot în partea superioară a Jiului.
Numele dac al aşezării s-a păstrat şi în timpul stăpânirii romane şi al formării poporului român, până la apariţia slavilor. Numele Târgu-Jiu e pomenit în documentele vechi, slavoneşti. El e alcătuit din două nume, târg şi Jiu. Târg corespunde cuvintelor „trăgă” (slava veche), targ (poloneză), torg (rusă şi ruteană), trg (sârbă), trăg (bulgară). Conţinutul acestei noţiuni e sinonim cu grecescul „ayora” – piaţă publică, loc comercial şi cu latinescul „forum” – care înseamnă piaţă, loc de negoţ, de discuţie („forum boarium”, „forum piscarium”).
Râul Rhabon şi-a schimbat şi el numele în Salila (după Al. Şterfulescu) care a evoluat în Jiu, Jil, Jul şi însemna apă, deci Târgu-Jiu s-ar traduce „Piaţa apei” sau „Târgul de lângă apă”.
În cartea sa, Toponimia românească, Iorgu Iordan menţionează că, după Gustav Weigand, toponimicul Jiul ar proveni din slavul Ziv (viu, vioi) explicaţie cu care nu-i de acord.
Alexandru Ştefulescu, invocând tradiţia, mai aminteşte şi alte nume ale Târgu-Jiului care s-ar fi chemat odinioară Târgul-Frăsinet, nume împrumutat de la planta medicinală „dictamnus fraxinella” socotită în credinţele populare tămăduitoare de boli. Se spune că în seara Ispasului, sute de bolnavi, veniţi din multe părţi ale ţării, dormeau lângă planta miraculoasă, aflată din belşug pe aceste locuri, pentru care i se mai zicea, din bătrâni, oraşului şi Târgul de Flori.
Târgul, străveche vatră, purtându-şi obârşia prin veacuri, din paleolitic în sclavagism, feudalism, capitalism, trăind zorile socialismului, se dovedeşte după cum glăsuiesc documentele, a fi avut oarecare rol în istoria ţării noastre. Urmele păstrate în muzeu, arme de luptă, unelte de lucrat pământul şi meşteşugăreşti, podoabe, tezaure, ne indică felul de viaţă al locuitorilor, preocupările şi ocupaţiile lor.
Mai târziu, hrisoavele şi uricele slavoneşti pomenesc mereu de Târgu-Jiu.
Mircea cel Bătrân, într-o poruncă privind Mânăstirea Tismana, menţionează Târgu-Jiul sub denumirea Jiul. Domnitorul i-a dat jupanului Brat, care l-a însoţit până la Tismana şi, probabil, la Turnu Severin, unde s-a întâlnit cu Sigismund al Ungariei, o întărire a hotarului Târgu-Jiului.
Dan al II-lea (1422-1431) spune într-un hrisov nedatat: „Bodeniţe ot Julscovo trăgl” (morile de la Târgu-Jiu) şi în 1429: „I na Juli selo Ceauru” (şi lângă Jiul satul Ceauru).
Vlad Călugăru pomeneşte în 1493 de „Bălescina filio (Băleşti lângă Jiu).
Vlad Ţepeş (1456-1462) a dat poruncă în 1458 în Târgu-Jiu, pe care l-a vizitat, prin care confirmă Mânăstirii Tismana stăpânire peste toate averile şi moşiile sale. Pe atunci oraşul avea târg săptămânal, fiind o piaţă comercială la întreţinere de drumuri, pentru desfacerea mărfurilor. Politica dusă de Vlad Ţepeş de întărire a vieţii economice, prin schimburi comerciale, a stimulat intensificarea activităţii de schimburi între Ţara Haţegului şi Târgu-Jiu. Drumurile comerciale foarte vechi, prin pasul Vulcan, apoi Lainici erau bine păzite, iar schimbul cel mai mare de mărfuri se făcea la Târgu-Jiu.
Mircea Ciobanul (1545-1559, cu întreruperi) a luat moşia Buzeştilor, care stăpâneau o parte din Târgu-Jiu, şi a făcut-o bazar, fapt confirmat de Radu Şerban la 29 iunie 1604: „a utemi Mircea Voievoda sătcorole esi recino selo in pazaru” (şi acest Mircea Voievod a făcut satul lui bazar).
Mihai Viteazul a emis la 22 iunie 1597, la Târgovişte, un act în care se spunea: „Vâlsan ot varosi Trăg-Jil” (Vâlsan din oraşul Târgu-Jiu) prima atestare ca oraş a Târgu-Jiului, iar Radu Mihnea un hrisov datat 26 aprilie 1611 cu următorul conţinut: „tuturor orăşenilor din oraşul domniei mele de la Târgu-Jiului ca să le fie toată a lor moşie”.
Târgujienii deveniseră moşneni încă din timpul lui Neagoe Basarab, când cumpăraseră moşii. În timpul lui Matei Basarab, oraşul e menţionat ca reşedinţă, capitală de judeţ. Documentul emis la 25 august 1654 de către domnitor, privitor la hotarul satului Masloşi, azi dispărut, arată: „Deci când am fost la zi şi la soroc noi i-am astrâns toţi la scaunul la Târgu-Jiu şi am şezut de am cetit cărţile cele de moşie”.
Şi domnitorul Constantin Şerban, în 20 iulie 1697 pomeneşte într-un hrisov de Târgu-Jiu ca reşedinţă: „...Când a fost la zi şi la soroc şi s-au strâns la scaunul de la Târgu-Jiului înaintea slugii domniei mele Gheorghe Vornicul, Sărdănescu pârcălabul şi nici cum n-au putut jura”.
Am înşirat doar o parte din documentele în care Târgu-Jiul e pomenit, suficiente pentru a-i demonstra prezenţa în configuraţia social-economică şi politică a ţării, în vremuri mai îndepărtate.

(Din volumul Târgu-Jiu schiţă monografică, 1973, realizată de Titu Rădoi, redactor coordonator, cu următorul colectiv: Iulian Băluş, Constantin Băleanu, Constantin Cătuţ, Emil Ijeac, Ştefan Lăscăteu, Gheorghe Micu, Ion Mocioi, Nicolae Munteanu, Ilarie Popescu, Paul Plopa şi Radu Raita).

   09:59

Da o nota acestui articol

Nota:~ 4.5 din 7 voturi.

1 2 3 4 5