Home · Special · Noi mărturii despre luptele de la Jiu

Ultima oră

RSS Display

Noi mărturii despre luptele de la Jiu

Despre rezistenţa eroică a târgujienilor în luptele de la Podul Jiului (14 octombrie 1916) s-au scris multe pagini. În ziua de 1 noiembrie 1995, de Ziua Poliţiei Române, la Târgu-Jiu, am avut fericita ocazie să-l cunosc pe prof. univ. dr. docent Dan Smântânescu (3 ianuarie 1909 – 15 ianuarie 2ooo), fiu al Gorjului, o mare personalitate cultural – ştiinţifică şi un exemplu de dăruire şi pasiune faţă de valorile spirituale ale poporului român, care a fost mândru de obârşia sa gorjenească. Avea vârsta de şapte ani pe atunci, când a participat la luptele de la Podul Jiului alături de alţi copii cercetaşi sanitari, în frunte cu eroina Ecaterina Teodoroiu, urmaţi de sergenţii de stradă şi mai mulţi bătrâni şi femei.

Cele istorisite la acea vreme sunt consemnate în cartea Amintirile oraşului, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2006 (volum îngrijit de Titu Pânişoară şi semnatarul acestor rânduri).
La începutul lunii mai 2009, scriitorul Alexandru Doru Şerban mi-a semnalat un fapt foarte important, pe care îl ştiam deja, ce reiese din relatarea lui Dan Smântânescu, nesesizat de alţi istorici sau chiar cititori de rând, şi a făcut la acea vreme să întârzie ofensiva germană cu trei zile şi două nopţi, timp în care s-a putut replia întreaga armată română.
 
Istoria îşi spune cuvântul
 
„Popilian a trimis doi copii dincolo de Jiu, cu două mârţoage trase de dârlogi, ca să iasă în calea ulanilor, adică a trupelor de recunoaştere germane. Şi aceşti copii, arătând spre oraş, le-au făcut primele semne, să înţeleagă, că aici, în oraşul Târgu-Jiu, se află o armată grozav organizată, având în fruntea ei pe generalul Averescu.
Ce se întâmplă. Generalul Averescu a făcut Şcoala de Război Militară la Berlin, acolo fiind coleg de şcoală cu Mankesen şi cu Falkenhait. Cei doi mareşali germani, care aveau misiunea să atace frontul românesc, ştiau pe generalul Averescu, care a ieşit primul în promoţie, făcându-i praf pe ceilalţi militari germani.
În acest timp, Popilian, care urmărea cu binoclul tot ce se petrecea dincolo de Jiu, da ordin ca toate femeile şi copiii să tragă cu armele. Făceau un zgomot teribil, un fum... De a speriat santinelele germane, care au dus vestea mai departe.
Care a fost rezultatul moral al acestui act? Care pare o naivitate... Dar, în realitate, a fost un act de înţeleaptă inspiraţie eroică a lui Popilian. Falkenhait, auzind de Averescu că era cu întreaga armată, s-a speriat şi a zis: „Aoleo! Ăsta e un mare strateg! A ieşit primul la noi, laureat în Germania. Trebuie să organizăm o serioasă ofensivă contra Târgu-Jiului!”, povesteşte Dan Smântânescu.
 
Numele lui Averescu rămâne legat de Gorj
 
La sfârşitul lunii mai 2009, cu ocazia celei de-a VII-a ediţii a Simpozionului „Muzicologul Petre Brâncuşi” (22 mai 2009, la sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu), din comunicarea prof. univ. dr. George Niculescu, de la UCB Târgu-Jiu, vorbind despre bunicul său, dascălul Gheorghe Niculescu, de la Şcoala primară din Brădiceni, a mărturisit printre altele: „ Bunicul meu a fost un averescan de marcă. Cu generalul Averescu a înfiinţat Liga Poporului, şi după aceea, din 1920, s-a transformat în Partidul Poporului. Istoria este legată de generalul Averescu. El a reuşit să încheie un pact de neagresiune militară, în vila Sfetea din Tismana, cu colegul de şcoală militară Well Mareşalul Von Mankesen...”
 
Ion ŞOLDEA

   23:24

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat