Viaţa ca o pradă (22)

Trecem pe lângă aceste fiinţe fără a le acorda nici cea mai mică atenţie, ca şi cum ele nici nu ar exista. Sau, în cel mai rău caz, le putem socoti ca fiind nişte umbre din altă lume, o lume primitivă, nu pierdută în negura vremii, ci chiar în lumea noastră, la început de secol XXI şi al Mileniului III. În cazul de faţă sunt două femei, fiecare cu destinul ei, cu drama ei, însă apropiate prin suferinţele îndurate şi de una şi de cealaltă. Trăiesc în nişte „case”, impropriu spus, abandonate, în care nu plouă încă, însă frigul şi mizeria sunt la ele acasă. Şi întunericul.
Te cutremuri numai când le zăreşti, nişte mogâldeţe, strecurându-se printre drugii de fier, pe cimentul rece şi murdar, ca într-un bârlog, în care caută să-şi afle liniştea şi să-şi lingă rănile, ca nişte fiare hărţuite, condamnate la această viaţă primitivă, aici, chiar în mijlocul societăţii, o societate bolnavă, debusolată, mergând nici ea nu mai ştie încotro.
Dacă ar fi fost bărbaţi situaţia s-ar prezenta altfel, însă în cazul de faţă este vorba despre două femei, cu adăposturile vecine, la câţiva paşi una de alta, lângă fosta baie publică a municipiului Târgu-Jiu. Cum iarna bate la uşă, ne-am luat inima în dinţi şi le-am vizitat la domiciliu, cutremurându-ne de imaginile şocante descoperite aici...

O femeie bătută de soartă şi uitată de Dumnezeu
 
Pe Angela Maria, fostă Iorgovan, am găsit-o în living room, stând pe marginea unei dormeze, recuperată de la gunoi, alături de prietenul ei R. Stelică din Câlnic, care o vizitează din când în când, având grijă să-i aducă şi de-ale gurii. Aşa zisul „living room” este de fapt sala dezafectată de cazanele fostei centrale termice din Cartierul Dacia, fără geamuri, rămasă nerenovată jumătate din ea. De partea cealaltă a peretelui igrasios a fost amenajată noua baie publică, cu intrare separată. Pe când aici bate vântul şi arată ca după un bombardament.
Femeia nu prea este vorbăreaţă sau, mai bine spus, era teleghidată, sub influenţa băuturilor alcoolice amestecate, pe care le află prin sticlele aruncate la gunoi, ca şi resturile de mâncare pe care le sortează cu răbdare, hămesită de foame.
Nu-şi mai reaminteşte câţi ani are, dar îşi reaminteşte vag anul naşterii 1966, puţin revoltată că „nu ştiu la ce mă mai ţine pământul ăsta!” Ce s-a întâmplat cu ea? A avut locuinţă sau familie? „N-am avut decât cerul şi pământul... Am fost odată căsătorită... Încerc acum să renovez alta...”
„Prietenul” râde şi el de stângăciile femeii. Cum a ajuns aici? „În limita posibilităţilor, după munca pe care am făcut-o. Ăsta a fost meritul meu. Nu am făcut plângere pe nici unde...”, ne lămureşte ea, făcând un efort pentru a-şi menţine echilibrul.
„A stat pe str. 14 Octombrie în Târgu-Jiu, la mine, în gazdă. Am vrut să o ajut cumva. A lucrat la o doamnă. I-a luat cartea de muncă... Şi ăsta... certificatul de naştere. Nu are buletin, nu are nimic. Casa era naţionalizată, apoi proprietarul de drept şi-a revendicat-o. Atunci eu am plecat la ţară. Îmi pare rău de ea. Mi se rupe sufletul. Poate găseşte o cameră pe undeva, să aibă cuibul ei...”, o compătimeşte bărbatul, având grijă să-mi dea de înţeles că nu vrea să apară la ziar sau să i se afle numele.
„Bine, dar de ce nu o iei la ţară?”, pun eu degetul pe rană, încolţit de un gând.
„Cum să spun... Fiecare... E treabă de familie. Eu am familie acolo, am copii...”, mărturiseşte „prietenul” cu capul plecat, prins parcă asupra unui fapt necurat. „Are şi nepoţi...”, îl dă de gol Angela, încercând să-şi dea părul pe după urechi.
De la un ventil şubrezit se aude susurul unui firicel de apă, în timp ce pe ţeavă se aflau câteva cârpe puse la uscat...

Nicoleta e pusă la grea încercare

Întâmplarea a făcut să aflăm, după vizita de mai sus, că la câţiva paşi de locul acela se afla o altă femeie singură, locuind în fosta centrală a cinematografului Dacia, anexa din spate, a cărei uşă metalică era zăvorâtă cu un lanţ şi un lacăt. Nu am aşteptat mult până la apariţia primului locatar. De fapt era un bărbat, motivând că era doar în trecere, să aducă nu ştiu ce.
La scurt timp şi-a făcut apariţia şi femeia, o fiinţă plăpândă, uscăţivă, cam de 1,50 m înălţime. Nu a părut surprinsă de vizita noastră, convinsă că nu aveam să-i facem niciun rău. A acceptat să stăm de vorbă şi chiar să o fotografiem. Între timp, bărbatul acela, aflat în trecere, s-a făcut nevăzut sau s-a retras în vreo debara din interiorul centralei.
Femeia se numeşte Nicoleta Arjoca, are 39 de ani şi lucrează la Avicola. Nu se plânge de frig şi nici de întuneric, mulţumită cu lumina difuză strecurată pe după uşa uşor întredeschisă. Aici mi-am dat seama că minte, zărind în interiorul unei cămăruţe, la străfulgerarea blitzului, o dormeză jerpelită cu aşternuturile în neorânduială, o vază cu flori pe o măsuţă, probabil florile erau din plastic, iar lângă ele o lampă cu gaz, stinsă, a cărei sticlă era neagră de atâta fum.
Până acum o săptămână, femeia a locuit într-o casă veche şi dărăpănată, din vecinătatea Castelului de Apă. Casa a fost cumpărată de un patron care are o firmă acolo, şi el i-a spus să-şi ia lucrurile şi să plece. Nu a avut încotro. A trebuit să plece. A stat un an şi jumătate acolo.
Ce va face de acum încolo? Are familie? Cum îşi va asigura lucrurile? Ce va face când se va lăsa frigul? „Am un copil de 22 de ani. Lucrează şi el pe unde apucă... Stă la ţară, la Godineşti. Nu am putut să mai stau acolo. M-am certat cu cumnatu-meu şi cu soru-mea. Nu puteam să fac naveta, că la ora 7 trebuie să fiu la serviciu. Acum vreau să pun o yallă pe uşă. Până voi găsi în altă parte. Cei de la Avicola au zis că mai sunt spaţii pe acolo, nişte birouri. Dacă se poate mă mut acolo. În condiţiile astea... Am să încerc şi la primărie, să depun cerere pentru o garsonieră. Cât despre frig, am trei plapume. Nu am probleme cu frigul...”, spune femeia pe un ton calm, sperând să se descurce.
În ziua următoare, am zărit un alt spectacol şi mai înfricoşător în spatele cinematografului. O namilă de bărbat, care locuieşte în cartier, şi o ajutase pe Nicoleta cu mai multe lucruri (o canapea veche, câteva scaune, o măsuţă, lampa cu gaz şi mai multe preşuri), a scos totul afară, recuperându-şi canapeaua cu un cărucior, iar restul le-a făcut ţăndări, într-o furie oarbă, aruncându-le în containerele din apropiere.
Se pare că Nicoleta a fost surprinsă de acesta cu prietenul ei, drept pentru care i-a devastat cuibuşorul...

E. Terente

   06:52

Da o nota acestui articol

Nota:~ 3.5 din 3 voturi.

1 2 3 4 5