Uzina moartă

Chiar că nu mai înţeleg nimic din ce se petrece la UM Sadu. În timp ce de săptămâna trecută cei 902 salariaţi ai uzinei sunt trimişi obligatoriu, că vor sau nu vor, în concediul de odihnă, deci nu în şomaj tehnic, ci în CO, aşa cum a fost prevăzut şi în contractul colectiv de muncă încă din iarna trecută, lucru ce se va întâmpla în fiecare vară de acum încolo, onor conducerea uzinei anunţă, de data aceasta pe un ton mai voios, că mâine, 31 iulie, uzina va sărbători 70 de ani de la înfiinţarea sa. Pe cine mai încălzeşte acest eveniment, dacă uzina este pusă pe butuci şi riscă, cât de curând, să-şi închidă porţile în urma salariaţilor puşi pe liber?... Aşa cum s-a întâmplat la Uzina de reparaţii utilaj minier Târgu-Jiu, de peste podul Jiului, unde în prezent pe poartă se află ditamai lacătul, iar incinta, începând de la gard, este luată cu asalt de bălării. Trist peisaj industrial, locul unde aici îşi câştigau existenţa câteva sute de salariaţi. Dar aceasta nu se compară cu UM Sadu, uzină care, până în revoluţie, număra peste 8.000 de salariaţi din toate localităţile limitrofe oraşului Bumbeşti-Jiu.
Deci, UM Sadu se pregăteşte de mare sărbătoare, la care însă nu vor participa şi cei 902 salariaţi care se află în vacanţă din 20 iulie şi vor mai sta până în ziua de 11 august, ci alţi oaspeţi mai de soi cum ar fi ministrul Economiei, Adriean Videanu, ministrul Dan Nica, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi ministrul Mihai Stănişoară, de la  Ministerul Apărării Naţionale, toţi membri marcanţi ai marii alianţe de la guvernare. Şi ca să fie tacâmul complet, îl amintim şi pe Marcel Hoară, tot din partea acestei alianţe, care răspunde de UM Sadu în calitate de administrator special.

De fapt, ce vor sărbători aceştia?, îmi vine aceeaşi întrebare pe buze, care începe să devină supărătoare, pus în faţa a două fapte diametral opuse: trimiterea salariaţilor acasă, în timp ce politicienii noştri vor sărbători, în lipsa salariaţilor, cu mare fast cei 70 de ani de la înfiinţarea uzinei. Ce să mai înţelegem din acest gest iresponsabil? Că poate anul viitor, cei ce vor mai fi la guvernare, vor sărbătorii nu ştiu câţi ani de la terminarea acestor fabrici şi uzine, reuşind să bată recordul la... şomaj, lăsând mulţi oameni fără obiectul muncii şi aducându-i la disperare.

Povestea prin care se fac astfel de afirmaţii destul de ieftine, de genul: „salariaţii vor sta departe de procesul de producţie, iar în uzină se vor face din timp revizii tehnice, secţiile intră într-o revizie bine meritată”, este fumată de mult!
Pentru ca să fiu bine înţeles de cititorul de rând, şi aici este vorba tot despre o politică diabolică pusă la cale sau moştenită, de cei din administraţie, care beneficiază pe această perioadă de salariul întreg; cunosc foarte bine perioadele de şomaj tehnic de la UM Sadu, când muncitorii primeau 75% sau în alte situaţii chiar mai puţin, pe când cei din conducere, urmaţi de şefii de secţie, maiştri, reglori şi alţi căţei, de care era nevoie, chipurile, să nu fie întrerupt fluxul tehnologic sau să fie întreţinute utilajele, etc., primeau salariile întregi şi chiar prime destul de substanţiale, bani proveniţi din munca acestor amărâţi de muncitori, care de cele mai multe ori nici în şomaj tehnic nu erau lăsaţi, să stea acasă, ci lucrau zi de zi, pentru alţii, cu teama în suflet de a nu-şi pierde locul de muncă.

Acum, ce să mai sărbătorească aceşti bieţi muncitori? Că au fost trimişi în concediul de odihnă, aceasta fiind o nouă găselniţă a celor ce le conduc destinele? Ce mai pun la cale? Ce va mai urma după aceasta? Ce să mai spunem de cei ce au fost disponibilizaţi, la o vârstă când alte porţi nu ţi se mai deschid, lăsându-te pe drumuri, şi chiar cei care au apucat să se bucure de ieşirea în pensie, simţind şi ei pe pielea lor că au fost furaţi pe faţă, minţiţi şi lipsiţi de nişte drepturi pentru care au muncit o viaţă întreagă, plătind cu propria sănătate şi visând la pensionare, când aveau să se bucure de o pensie liniştită şi frumoasă, alături de copii şi nepoţi. Au fost furaţi de sporurile de tehnicitate şi de pericol, lucrând în condiţii grele, cu fulminat de mercur, în pericol de explozie, şubrezindu-şi sănătatea, iar cei pensionaţi de 10-15-20 de ani, fiind la o vârstă înaintată, nu mai speră să se bucure de grupa specială în care au lucrat, I sau II, acordate de alte legi la acea vreme şi furate acum cu neruşinare, fără nici un drept.

Nu pot să uit forfota uzinei în anii trecuţi, până în revoluţie, plină de viaţă, asemeni unui fluviu uriaş, ameţitor, alergând în albia lui de mai bine de 70 de ani. Era cu adevărat o uzină vie. Acum, uzina pare pustie, încremenită în braţele muntelui, ca un tablou vechi scorojit, năpădit de verdele crud al pădurii.
Dacă închizi ochii, ai senzaţia că te afli la porţile unui cimitir, cimitirul amintirilor...
K. Iannis

   20:39

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5