Pe vremea bătrânilor mei nu se obişnuiau asemenea gesturi de milogeli sau minciuni gogonate. Aşa şi cu scrisoarea ministrului Muncii, nu mă încălzeşte cu nimic. E ca o frecţie la un picior de lemn. Mi-a pus la pensie, la 1 aprilie a.c., doar 25 de lei noi, şi acum îmi scoate ochii, lăudându-se pe toate posturile că a făcut şi a dres, şi să vezi ce are de gând să mai facă. Face pe dracul ghem! Ne mai dă 2%. Că cu banii ăştia ce pot cumpăra ca să supravieţuiesc? Viaţa a devenit un lux. Ca şi moartea, de altfel, pe care nu ţi-l mai permiţi. Cu banii ăştia nu poţi cumpăra decât 1 kg de lumânări, puţină tămâie şi un pumn de cuie. Că de sicriu nici vorbă.

De ce mi-au îngheţat pensia? Ca să-i favorizeze tot pe cei cu pensiile mari? Ca să ne prelungească amarul şi chinul? După ce am muncit toată viaţa în mediu toxic, în pirotehnie la Uzina Sadu? Au dat lege să ni se dea grupa de muncă cu 1 ianuarie 2009, la care aveam dreptul încă de când am rămas în pensie, fiind un drept al nostru ca o compensare a sănătăţii distruse, şi acum se joacă cu răbdarea noastră bătându-şi joc de noi pe faţă. De râsul curcilor! A ajuns o femeie de serviciu de la fabrica de pâine să aibă pensia aproape cât a mea! E drept? Ce reglementări mai au în vedere guvernanţii noştri, urmărind să asigure pensii şi celor ce nu au muncit – nu din motive de sănătate! -, când ne vor ajunge şi aceştia din urmă?

Cu alte cuvinte, suntem furaţi pe faţă de nişte drepturi pentru care am muncit o viaţă, prevăzute de legi, pentru a duce copiilor o pâine acasă şi a avea şi noi asigurată, la pensie, o bătrâneţe liniştită. Acea dorinţă se dovedeşte a fi acum o nălucă, ce ne-a amăgit toată viaţa. Am ajuns la mila copiilor ca să ne întreţină, sau mai rău, pentru cei care bătrânii sunt o povară, să fie aruncaţi într-un azil.

În finalul scrisorii sale, care aduce mai curând a necrolog cu aromă de tămâie, dându-ne de înţeles că sfârşitul ne e pe aproape, domnul ministru ne spune clar că va fi preocupat, în continuare, să menţină nivelul de trai al pensionarilor – bănuiesc că acelaşi, sub orice limită, chiar sub limita supravieţuirii, care ne sperie cumplit! -, şi să reducă numărul celor aflaţi în situaţii de excludere socială!

Vorbe mari, domnule ministru! Cea mai frumoasă minciună ar fi fost să spuneţi că doriţi creşterea nivelului de trai. Vă jucaţi cu cuvintele ca şi cu viaţa noastră. Ducem viaţă de ghetou, iar suprimarea vieţii noastre, prin astfel de tratamente inumane, în DEX-ul Limbii Române se numeşte genocid.

Apropos de biletele de călătorie, cu care ne onoraţi an de an, şi beneficiem de reducere clasa a II-a, dus şi întors, cu care tot suntem minţiţi că vom putea primi alimente în schimbul lor. Ce să facem cu ele? Cui îi mai arde de plimbare, când bietul om este mobilizat la pat? Să le folosim pentru a merge pe lumea cealaltă? Dar cum rămâne cu acel dus-întors, când tot înşelăciune se cheamă, iar de acolo nu mai este loc de întoarcere? Vedeţi şi dumneavoastră cât de inutile şi penibile sunt aceste cupoane-talon, ca de altfel şi minţile celor care scornesc asemenea bazaconii!

Ca să ştie şi domnii guvernanţi, în asemenea călătorii, pe cel din urmă drum, pe mijlocul de transport nu există clasa a II-a. Dar nici domniile voastre să nu vă mai amăgiţi la gândul că veţi beneficia de imunitate parlamentară şi veţi călători la clasa I.

Dumnnezeu să vă ierte!

P.S. Aceasta este ultima scrisoare pe care vi-o mai trimit, fiindcă nu-mi permit să mă mai lipsesc de pâinea cea de toate zilele încă patru zile şi să mai fac o gaură în curea.

Ionel PURCĂRETE - robul lui Dumnezeu şi victima dvs., Târgu-Jiu