De mai bine de 15 ani, s-a trezit târât într-un proces bizar, prizonier în hăţişul justiţiei, asemeni unei pânze de păianjen, din care nu mai găseşte nici dreptate şi nici scăpare.

La cei 73 de ani, fiind un ţăran umblat prin lume, de prin părţile Stăneştilor, urmărit de toate vitregiile trăite, s-a hotărât să scrie. Are deja la „cazier” două volume de versuri: „În final, un bob de humă” – Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2005, şi „Dreptatea şi adevărul” – Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007. În prezent are în lucru şi un volum de proză în care îşi povesteşte propria viaţă.

El tot mai speră să i se facă dreptate, chiar dacă mâine, poimâine ne va părăsi pentru totdeauna, hotărât să meargă în audienţă chiar la Dumnezeu. Şi între atâtea procese, în care i s-a dus şi pensia destul de modestă, plimbat de la Ana la Caiafa, şi furat pe faţă, Constantin Dinu Buliga a început să ia seama la oameni, care-i omul lui Dumnezeu, pe care i-a întâlnit mai rar, şi care-i al lui Dracu, de care e plin pământul.

Strigătul lui e tot mai stins, sufocat de atâta nedreptate, bolnav, încât, uneori, aşa cum mărturiseşte, este încercat de gândul că până şi Dumnezeu i-a întors spatele... ( P. Maxim)

Robul lui Dumnezeu, Constantin I. Buliga, din comuna Stăneşti, satul Stăneşti, judeţul Gorj, cu respect vă supun atenţiei aceste rânduri, să le analizaţi prin prisma adevărului şi să mă ajutaţi să depăşesc o nedreptate crasă pe care o suport de mai mulţi ani.

În anul 1995, am fost citat la Judecătoria Târgu-Jiu, conform dosarului 5861/1995, şi învinuit că ocup o bucată de teren ce nu-mi aparţine. Am declarat că nu ocup niciun teren, iar cel în cauză îmi aparţine, conform certificatului de moştenitor 1079/1983, pe care l-am prezentat în instanţă. S-a emis hotărârea 1091/1995. În 1996 am fost chemat din nou în judecată, pentru aceeaşi cauză, de data aceasta dosar 4671/1996, care însă a fost suspendat din motive cunoscute numai de judecători şi avocaţi. Tot în 1996, şi tot pentru aceeaşi cauză, a apărut un nou dosar 15674/1996, în care s-a dat sentinţa civilă 10341/1997 – o sentinţă ilegală, ireală şi abuzivă. Nu mi s-a admis efectuarea unei contraexpertize judiciare, care să elucideze adevărul, căci expertiza existentă la dosar nu reflecta realitatea. Avocatul angajat de mine, în dosarul 15674/1996, m-a pus să fac o cerere de anulare către procurorul general al României, de unde mi s-a solicitat să trimit de urgenţă chitanţa în original de la trezorerie, prin care făceam dovada achitării taxei, lucru pe care l-am făcut, dar am fost păcălit, menţinându-se sentinţa 10341/1997. Am încercat şi pe cale extraordinară, dar m-au păcălit şi de data asta...

 

 

În anul 1999, am fost chemat din nou în instanţă, conform dosarului 4671/1996 (cel suspendat), dându-se sentinţa civilă 1493/1999. De data asta erau două sentinţe, dar contradictorii – 14931/1999 care respingea acţiunea din dosar 15674/1996, şi sentinţa 10341/1997 care admitea acţiunea din dosar 15674/1996. Judecătorii cei „independenţi” au ales sentinţa cea mai convenabilă, dar nu şi reală, ţinându-se cont de relaţiile lor cu reclamantul, judecătorul mai fiind cumnat şi cu prefectul de la acea vreme.

De atunci, mi-am căutat dreptatea la miniştrii justiţiei, la unii am fost şi în audienţă; am trimis trei adrese la Parchetul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie; două adrese la guvernele României din anii 2000 şi 2002; două adrese la preşedinţii ţării, la care am fost şi în audienţă; o scrisoare la Parlamentul României şi una la Avocatul poporului; la prefecţii judeţului Gorj, la Consiliul judeţean şi chiar la Primăria comunei Stăneşti, dar degeaba.

Oare să nu fi priceput aceştia că sunt moştenitor, conform certificatului de moştenire, iar printr-o sentinţă nedreaptă am fost deposedat de acest teren pe care e construită casa bătrânească, fiind sechestrat în propria-mi locuinţă, fiindu-mi afectată grav şi sănătatea.Toţi la cei care am apelat m-am convins că sunt mincinoşi, ipocriţi, mafioţi care denaturează adevărul, ferindu-se de realitate ca dracul de tămâie şi ţinându-se în braţe unii pe alţii.

Cele ce vă scriu nu sunt pur imaginaţie, ci lucruri reale, dureroase, care se pot verifica dacă ar exista bunăvoinţă. Sunt convins că mai exist şi oameni adevăraţi, cu credinţă în Dumnezeu. Aşa să ne ajute Dumnezeu!