Un apostol al satelor de sub munte: prof. Ştefan Dănescu

Cam aşa doresc, la îndemnul prietenului meu, scriitorul Ion Şoldea, să strâng sub acest titlu toate mărturiile legate de cel ce a fost tatăl meu Ştefan Dănescu, adunate de la cei ce l-au cunoscut şi iubit, dar şi din însemnările sale, de-a lungul vremii, date uitării prin sertarele bibliotecii sale, pe care nu a mai apucat să le orânduiască în vederea încredinţării lor unui inimos editor, pentru a vedea lumina tiparului. Ştefan Dănescu a bătut toate uliţele satelor, din poartă în poartă, pe la bătrânii cu tâmplele argintate de bruma înţelepciunii, culegând cântecele vechi, mărturii despre obiceiurile de altădată şi tot atâtea rosturi ale oamenilor de sub munte, transmise din tată în fiu şi păstrate cu sfinţenie în lada de zestre a neamului nostru. Parte din ele s-au materializat, astfel că în anul 2003 a văzut lumina tiparului cartea de folclor  „La poalele Parângului – izvoare de frumuseţi”, iar în anul 2004 a apărut şi cel de-al doilea volum de folclor. Doi ani mai târziu, a apărut şi monografia „Comuna Crasna, studiu monografic”, semnat împreună cu cei doi fraţi ai săi Constantin şi Gheorghe Dănescu. Din păcate, el nu a mai apucat să se bucure de aceste roade atât de bogate, deoarece o tragică nenorocire l-a răpit din mijlocul nostru.
Dragostea lui pentru plaiurile natale şi pentru oamenii de aici reiese şi din motto-ul cu care se deschide monografia, dedicat comunei Crasna: „În toată existenţa mea/ Odihnă n-am avut nicicând./ Am vrut să fii cea mai frumoasă/ Şi voi muri cu tine în gând...” Căci aşa s-a şi întâmplat, ne-a povestit unchiul meu Costică, după ce l-a vizitat pe tata la spital: „Ultimele lui cuvinte au fost: Nene, mergi acasă. Voi veni şi eu, când va trebui să terminăm aranjarea materialelor pe care le-am adunat...” Dar nu a mai avut putere să-şi ducă proiectele la capăt. S-a stins ca o făclie  ale cărei licăriri se zăreau până hăt departe...

„L-am cunoscut pe Zaharia Stancu”

În toamna anului 1974, tata se internase la Bucureşti, la Spitalul Elias, încercând să-şi mai amelioreze suferinţele. Când a revenit acasă, îi citeam în ochi o bucurie ascunsă, tainică, poate cea a revederii cu noi, cu locurile de acasă, cărora le-a dus dorul. Dar, la scurt timp, am realizat că altceva avea pe suflet. Despachetând lucrurile, dintre hârtiile luate cu el ca să mai scrie acolo câte ceva, a dat la iveală o carte groasă, care avea pe copertă imprimate mai multe coloane dintr-un ziar central, de o culoare ştearsă, alb-gri, peste care scria cu litere mari şi roşii: Zaharia Stancu – Pentru oamenii acestui pământ, Editura Cartea Românească, 1971 (articole, cuvântări, interviuri, confesiuni 1961-1971). Cu degetele tremurânde, mai albe decât hârtia cărţii, după atâta suferinţă, a deschis la pagina a doua, dezvăluind următoarea însemnare de suflet: Elevului Liviu Dănescu, aceste pagini scrise pentru făurirea unei lumi mai bune şi mai drepte. Cu dragoste, preţuire şi urări de succes în viaţă şi la învăţătură. Zaharia Stancu, 02 sept. 1974, Elias.
A fost o adevărată surpriză. Acest fapt mi-a dat un elan de nebănuit de a citi cât mai mult, începând mai întâi cu cărţile lui Zaharia Stancu, identificându-mă cu acel Darie crescut la ţară, dorindu-mi să-mi croiesc şi eu un drum în viaţă, un drum frumos şi plin de realizări, de care tata să se bucure şi să fie mândru.
După ce am trăit acea bucurie pe care o împărţisem pe din două, tata a întors fila, prima, pagina de gardă, pe care am recunoscut scrisul lui ordonat, cu literele aplecate uşor spre dreapta, ca nişte spice de grâu lăsându-se legănate de adierea vânticelului răcoros de munte: 02 sept. 1974 Spitalul Elias-Bucureşti. Am fost tovarăş de suferinţă cu dl. Zaharia Stancu. Aştepta o intervenţie chirurgicală. Eu trecusem un asemenea examen. Am avut prilejul să-i adresez cuvinte de îmbărbătare, sincere, din adâncul inimii. Le merita. Mi-a dăruit apoi – pentru fiul meu Liviu, această carte. N.B. În aceeaşi zi am fost vizitat de poetul Dumitru Bălăeţ.
Din păcate, la scurtă vreme după operaţie, scriitorul Zaharia Stancu s-a stins din viaţă...

Scrisori din dosul sârmei ghimpate

Domnul primar, localitatea Crasna, judeţul Gorj, 28.09.2006
Stimate D.le primar,
Mă numesc Nicolaică Gheorghe, am 60 de ani şi sunt simplu ţăran din loc. Măneuţi, comuna Frătăuţii Vechi (zona Rădăuţi) judeţul Suceava, la 7 km de gardul de sârmă ghimpată care desparte de 66 de ani frumosul ţinut Bucovina în două părţi. Eu fiind un ascultător fidel al postului naţional de radio „România-actualităţi”, am aflat ştirea că la 1 octombrie a.c., cu ocazia sărbătoririi localităţii, se va lansa o frumoasă carte despre comuna D.stră, o monografie. Eu am avut bunicii după mamă în loc. Crasna, care acum este dincolo de sârma ghimpată, la Ucraina. Este chiar punct de trecere. Bunicii au plecat la cele veşnice şi eu am rămas cu plăcuta amintire despre Crasna. La aparat, când aud de numele Crasna, tresar ca dintr-un vis plăcut. Căci mai sunt „Crasne” în judeţele Vaslui, Maramureş şi altele. Şi despre Crasna D.stră am auzit multe ştiri despre frumuseţea locurilor, hărnicia şi bunătatea oamenilor. Mi-aş dori să o văd personal dar, fiind bolnav cu inima, mi-e frică a călători departe.
Am înţeles că această carte are ca autori trei fraţi profesori, dar n-am apucat să-i reţin numele D.lui prof. care a vorbit, decât Gheorghe. De aceea, m-am gândit la D.stră, cu toate că nu vă cunosc numele, dar vă găseşte scrisoarea mea.
Rugămintea mea este următoarea, să faceţi Dv. cunoscută scrisoarea mea D.lui profesor Gheorghe, pe care îl rog din suflet să mă ajute să am şi eu un exemplar al monografiei Crasnei, în dorul Crasnei bucovinene. Chiar cu plata ramburs. Căci mă gândesc, chiar dacă suntem de la sute de km distanţă, bunătatea românească, mai ales cea oltenească şi cea bucovineană sunt la ele acasă.
Stimate D.le primar,
Stimate D.le profesor,
În speranţa că mă veţi înţelege sufleteşte, eu vă doresc D.stră şi prin D.stră tuturor crăsnenilor, multă sănătate, bucurii în familie, succese în activitatea lor şi Dumnezeu să vă aibă pe toţi în ocrotirea Sa. Copiilor din Crasna le urez succese la şcoală, iar bătrânilor bătrâneţe liniştită alături de cei dragi. „Să aveţi zile senine/S-auzim numai de bine,/Binele să vă-nsoţească/Răul să vă ocolească/Să fiţi mereu fericiţi/Să iubiţi, să fiţi iubiţi”,
Cu mult respect, Nicolaică  Ghe., Bucovina.

Măneuţi, 14 oct./2006
Stimate D.le primar, stimate D.le profesor Aurel Vamvu,
Mă numesc Nicolaică Gheorghe, cel care la sfârşitul lunii trecute vi s-a adresat cu o rugăminte. Rugămintea s-a împlinit, pentru care vă mulţumesc din suflet. Mulţumesc şi Bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale numai oameni de omenie. Mulţumesc tot din suflet şi D.lui profesor Dănescu Gheorghe pentru frumoasa scrisoare însoţitoare a cărţii „Comuna Crasna – studiu monografic”, pe care am primit-o şi o socot ca un dar preţios. Mulţumesc şi D.lui profesor C.tin Dănescu pentru contribuţia adusă la apariţia acestei minunate cărţi. Mulţumesc sufleteşte şi D.lui profesor Dănescu Ştefan-Fănică – poate mă aude de acolo de sus. Dumnezeu să-l ierte! Mulţumesc tuturor colaboratorilor acestei cărţi care prin contribuţia lor dau ocazia cititorului să cunoască aceste minunate plaiuri olteneşti ale dragii Românii. Căci, din orice colţ de ţară ai fi, dacă trăieşti româneşte nu poţi să nu fii bucuros când auzi de bine de neamul tău. Numai cel ce „gustă” din străinătate şi din „bunătatea” străinului înţelege aceasta. Eu, după cum cred că cunoaşteţi, locuiesc într-un loc unde străinii şi-au făcut de cap secole de-a rândul. Locul acesta este „dulcea Bucovină” – nordul Moldovei.
Dragă D.le primar, dragi D.ni profesori,
Vă mulţumesc că existaţi. Vă mulţumesc  pentru gestul D.stră frumos. Cartea primită va fi pentru mine şi urmaşii mei o adevărată amintire. Vă trimit şi eu o mică amintire – o poză şi o foaie de ziar – CRAI NOU – ziarul judeţean. Vă doresc multă sănătate, bucurii în familiile D.stră, succese pe mai departe şi toate cele bune.
Trăiască oltenii, trăiască românii!
Cu stimă şi respect. Ghe. Nicolaică
Am aflat că mai aveţi o carte frumoasă...

Harta dulcei Bucovine

Bătrânul Gheorghe Nicolaică i-a trimis primarului din Crasna de Gorj şi o hartă care reprezintă teritoriul întregii Bucovine, pe care a delimitat cu o linie roşie, în chip de sârmă ghimpată, graniţa care taie în două Bucovina. Pe partea de sus a scris cu litere mari: Nordul Bucovinei – Ucraina, iar ceva mai jos, aproape de graniţă, a subliniat o localitate cu numele de Crasna Ilachi, iar pe celălalt trup al Bucovinei din nordul ţării noastre a scris: Sudul Bucovinei – România. Aşa cum reiese din titulatura hărţii, tipărită în limba germană, ea a fost realizată în anul 1910, la scara 1:350000, având în dreapta, în forma unui scut (blazon) un cap de bour, care are sub fiecare ureche şi între coarne câte o stea cu şase colţuri. Pe aceasta, în spaţiul liber dintre hotare, în partea stângă, bătrânul bucovinean a făcut următoarea menţiune: Bucovina, în traducere Ţara Fagilor, este numele dat de austrieci bucăţii de teritoriu luat cu forţa din „trupul” Moldovei; iar în partea dreaptă a adăugat: Linia făcută de mine cu pixul reprezintă actualul gard de sârmă ghimpată care desparte de peste 60 şi ceva de ani români de români, părinţi de fii, fraţi de fraţi şi Crasna Bucovinei de celelalte Crasne Româneşti. Acest „gard” este rezultatul înţelegerii Ribentrop-Molotov.
Foto: Prof. Ştefan Dănescu, pe dealurile Crasnei, înconjurat de elevi şi iubitori de folclor, avându-l ca oaspete de seamă în mijlocul lor pe scriitorul Marin Sorescu, un iubitor al locurilor şi oamenilor de aici, atras de viaţa lor şi mai ales de „lada de zestre” a muntenilor de aici, un adevărat tezaur al neamului.
Foto: bunicul Gheorghe Nicolaică împreună cu nepoţii săi Dana şi Silviu, mângâierea bătrâneţilor sale.
Liviu Dănescu

   05:59

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5