Pe urmele materialelor publicate sau o vizită neobişnuită „Eroi au fost, eroi sunt încă... pe cale de dispariţie”

Veteranii de război, adevărate „umbre” ale trecutului

Nu mică ne-a fost mirarea când pe uşa redacţiei şi-a făcut apariţia un bătrân veteran de război, gârbovit şi cu obrajii scofâlciţi de vârstă, dar şi de necazuri. Să tot fi avut peste 75 de ani, am apreciat noi, fiindcă bătrânul ostaş a refuzat să-şi decline identitatea, motivând în timp ce lua loc pe scaunul oferit: „Se spunea cândva că noi eram floarea cea vestită... Acum nu ne mai ia nimeni în seamă. La fel cum i-a secerat moartea pe camarazii noştri atunci, acolo, în linia întâi, aşa ne pier, azi, camarazii, în acest cumplit război de supravieţuire pe care îl ducem de mai bine de douăzeci de ani încoace, seceraţi de foame, de sărăcie, de boli şi de biruri. Numărul supravieţuitorilor este atât de mic, încât nu mai tragem nicio nădejde de la nimeni. Nu ne mai ia nimeni în calcul, fiind trataţi ca nişte vechi „amintiri” de război, adevărate „umbre” ale trecutului.

Ne-am bucurat că vom avea o viaţă mai bună, atât noi, cât şi copiii sau nepoţii noştri, dar s-a dovedit a fi doar un miraj amăgitor. Însă ceea ce se întâmplă în ziua de azi ne face să credem că nici pe lumea cealaltă nu vom avea parte de odihnă şi de respect măcar. Mă refer la Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu, în care au fost profanate mormintele eroilor, rase de pe faţa pământului, peste care au fost construite cavourile unor persoane care nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu războiul. Aşa cum foarte bine aţi prins dvs. în ancheta sub titlul: Dezvăluiri/ Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu a fost profanat/ „S-au făcut peste 70 de cavouri peste osemintele eroilor!” din 18-24 februarie acest an...”
Obrajii i se roşiseră de atâta efort, încercând să-şi controleze respiraţia gâfâită, tot mai greoaie din cauza efortului, dar şi a sănătăţii şubrede. I-am oferit un pahar cu apă. A băut câteva înghiţituri, după care şi-a şters buzele de apă şi bărbia ţepoasă şi ascuţită, cu degetele butucănoase şi tăbăcite de atâtea muncii, care acum mai bine de 66 de ani erau încleştate pe patul armei, în iadul acelui război nedrept, adevărată carne de tun, faţă în faţă cu moartea, ce-şi oprea dreptul de vamă...

Ţebea, altarul sfânt al patriei, unde-şi dorm somnul eroii...

A făcut semn cu mâna, asigurându-ne că nu are nimic, revenindu-şi, după care a scos din sân, din vreun buzunar de la piept, o fotografie cu imaginea unui cimitir militar, probabil, cu multe cruci aliniate într-o ordine perfectă, explicându-ne cu înfrigurare, parcă gâtuit de emoţie: „Doresc ca această fotografie să fie ca o replică la cele scrise de dvs. despre Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu. Să ştiţi că am plâns când am citit acele rânduri cutremurătoare. Iată cum sunt trataţi eroii gorjeni în judeţul de la nord de noi, ale căror morminte le poţi număra chiar din fotografie. Sunt în jur de 5o-6o, numai gorjeni. Este vorba de Cimitirul de la Ţebea. Un loc sacru, ca un altar al patriei, în care cei ce vin aici cu smerenie şi iubire de neam, le preţuiesc sacrificiul suprem aşa cum se cuvine. Eroii gorjeni înmormântaţi acolo au făcut parte din Regimentele 57, 58 şi 18 Gorj, care au luptat aici, la Jiu. Prima dată au luptat până la Pui, când au plecat la 15 august întracolo. Au murit la Petroşani, au murit la Lupeni, unde au fost şi înmormântaţi. Mai târziu, aceşti eroi au fost deshumaţi de pe teritoriul judeţului Hunedoara şi li s-a făcut un monument la Ţebea, în semn de preţuire şi cinstire. Căci locul lor nu era în Hunedoara. Unde să odihnească osemintele lor? Printre mineri? Ca nişte străini? Căci nimeni nu se îngrijea de ei, nici măcar să pună o floare la căpătâiul lor sau să rupă buruienile. Au ei tradiţie acolo? Aveau locuri pentru aşa ceva? Ce era acolo la 1916? La vremea aceea, aici, la noi, nici morţii nu erau îngropaţi la biserică. Erau îngropaţi în grădina casei. Şi toţi cei de la munte, acum o sută de ani, îşi îngropau morţii în grădină. Aşa că, dacă nu aveau loc nici pentru ai lor, cum să aibă pentru eroii noştri? Şi i-au dus acolo... Iată Cimitirul de la Ţebea şi perimetrul ostaşilor gorjeni care au luptat cu Regimentul din Divizia 11 aici, căci ăia nu aveau de unde să ştie din ce regiment erau...”
A tăcut o clipă, ca şi cum ar fi vrut să mai spună ceva, apoi s-a răzgândit, ridicându-se în picioare pentru a-şi lua rămas bun. Parcă se mai răcorise. A plecat călcând demn, ca un bătrân oştean neînfricat, obişnuit să ducă pe umeri povara tuturor războaielor...

Ion Şoldea

   04:17

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5