Home · Social

Ultima oră

RSS Display

Vin gunoierii!

Parcă sunt o trupă specială, ce mai, un adevărat commandou al nopţii. Apar în cartier încremeniţi pe treptele din spate ale maşinii, gata de atac. În timp ce girofarele îşi rostogolesc luminile pe deasupra capetelor, de parcă ar fi o farfurie zburătoare. Este un echipaj anonim care în fiecare seară ne ridică gunoiul lăsând containerele goale. Chiar mătură şi pe jos. Oameni simpli, care fac parte totuşi din marele angrenaj al Cetăţii. Despre ei se scrie mai puţin sau chiar deloc.. Cine se mai gândeşte şi la ei? Încercaţi să vă imaginaţi fiecare rotiţă, fiecare cu rostul ei. Un angrenaj perfect, bine întreţinut, când viaţa merge înainte fără poticneli, fără rateuri. Încercaţi să vă imaginaţi ce s-ar întâmpla când o astfel de rotiţă ar plezni, rupându-i-se axul sau chiar zimţii.

Reîntorcându-ne la gunoierii noştri, trebuie să-i preţuim aşa cum se cuvine. Trebuie să recunoaştem că şi munca lor este indispensabilă societăţii. O meserie ca oricare alta, poate nu îndeajuns de bine plătită şi nici condiţiile de lucru pe atât de bune. Tehnica în domeniu încă nu a făcut cine ştie ce progrese. Mai vezi pe ici, pe colea câte un tomberon cu roţile uzate, strâmb pe alocuri, rulând somnambul pe străzile pustii.

 Citeste tot articolul |    13:57

În mileniul III, călătorie în timp

Reîntoarcere la starea de grotă

Mi se întâmplă uneori, când merg în teren, să zăresc la periferia oraşului nostru, departe în câmp, sau chiar în vecinătatea altor aşezări, câte o mică cocioabă încropită din scânduri, cartoane, folii şi tablă, cu câte un ochi de geam sau un mic horn pe care abia iese câte un firicel de fum, în plin câmp, fără niciun gărduleţ sau alte anexe, încât, brusc, mă cutremur la acel gând pe care parcă mi-e şi teamă să-l „pronunţ” pe hârtie...
Acolo locuiesc oameni. Puţini văd acest lucru şi tot mai puţini dau importanţă unui asemenea tablou trist, desprins parcă dintr-un poem bacovian sau mai curând din cântecul de jelanie al unui om simplu îngenuncheat de birurile tot mai apăsătoare pus pe spinarea lui de cei care le hotărăsc destinul...

 Citeste tot articolul |    13:55

Un bătrân se pregăteşte să meargă în audienţă la Dumnezeu

Despre autorul acestei scrisori (din care publicăm câteva fragmente), ar fi multe de spus. Mult prea multe, trăite într-un anonimat inconfundabil, prin care gheara timpului şi-a lăsat dâre prea dureroase.

De mai bine de 15 ani, s-a trezit târât într-un proces bizar, prizonier în hăţişul justiţiei, asemeni unei pânze de păianjen, din care nu mai găseşte nici dreptate şi nici scăpare.
La cei 73 de ani, fiind un ţăran umblat prin lume, de prin părţile Stăneştilor, urmărit de toate vitregiile trăite, s-a hotărât să scrie. Are deja la „cazier” două volume de versuri: „În final, un bob de humă” – Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2005, şi „Dreptatea şi adevărul” – Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007. În prezent are în lucru şi un volum de proză în care îşi povesteşte propria viaţă.
El tot mai speră să i se facă dreptate, chiar dacă mâine, poimâine ne va părăsi pentru totdeauna, hotărât să meargă în audienţă chiar la Dumnezeu. Şi între atâtea procese, în care i s-a dus şi pensia destul de modestă, plimbat de la Ana la Caiafa, şi furat pe faţă, Constantin Dinu Buliga a început să ia seama la oameni, care-i omul lui Dumnezeu, pe care i-a întâlnit mai rar, şi care-i al lui Dracu, de care e plin pământul.
Strigătul lui e tot mai stins, sufocat de atâta nedreptate, bolnav, încât, uneori, aşa cum mărturiseşte, este încercat de gândul că până şi Dumnezeu i-a întors spatele... ( P. Maxim)

 Citeste tot articolul |    13:54

Diferenţa dintre lifturile noastre şi cele japoneze, ca de la cer la pământ

Nevoia de „frâne etice” împotriva lăcomiei dezlănţuite

Mai mulţi cetăţeni din câteva cartiere ale municipiului Târgu- Jiu ne-au sugerat să întreprindem o anchetă în ceea ce priveşte starea jalnică în care se află lifturile, încât le este şi teamă să mai urce în ele când le aud trosnind din toate încheieturile. Unul dintre semnatari, fiind şi mai în vârstă, fapt ce nu-i mai permite să urce sau să coboare scările după bunul plac, recunoaşte, cu mâna pe inimă, că de câte ori urcă în lift se închină şi îl roagă pe bunul Dumnezeu să ajungă cu bine la destinaţie, iar când iese din lift, după ce a stat cu inima cât un purice, se închină din nou mulţumindu-i lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă.
La Târgu-Jiu, şi nu numai, este posibil orice. Presa a scris la vremea respectivă despre lifturile ucigaşe. Aşa că nu ar mai mira pe nimeni dacă ar începe ca lifturile să se prăbuşească din senin ca MIG-urile. Pe cine ar mai impresiona anchetele noastre? – pe care le vom realiza, sperând într-o îndreptare a lucrurilor. La ora actuală, în întunecimea crizei globale pe care o trăim încă nu se întrevede nicio rază de lumină. România nu a fost generatoare de criză globală, dar din păcate a fost generatoare de criză internă. Deci, toate acestea fiind spuse, este necesar să ne amintim că piaţa este un mecanism de asimilare a informaţiilor dispersate mai eficace decât oricare altul inventat de om. Dacă mai dorim să continuăm aşezarea vieţii economice pe virtuţile pieţei şi, totodată, să realizăm o distribuire mai echitabilă ne trebuie o strategie de schimbare a datelor iniţiale. Adică reglementări de piaţă capabile să detecteze tulburările şi să frâneze speculaţiile. Pe bună dreptate, cunoscutul scriitor sud-american Mario Vargas Llosa le numeşte „frâne etice împotriva lăcomiei dezlănţuite”.

 Citeste tot articolul |    04:38

Un pensionar îi scrie ministrului Muncii

„Suntem furaţi pe faţă de nişte drepturi pentru care am muncit o viaţă”

Uite că mi-a scris şi domnul ministru Sârbu, ca să mă asigure că el este preocupat de soarta mea, un amărăştean de pensionar cu pensia îngheţată bocnă, acum, în plină vară. Staţi să vedeţi că, peste puţin timp, o să-mi scrie şi domnul Băsescu, aducându-şi aminte, probabil, că mai are nevoie şi de votul meu. Ehei, de câte ori nu l-am scos noi, pensionarii, din încurcătură, când nu ştia pe unde să mai scoată cămaşa, de-i tremurau şi brăcinarii când îl alergau ai lui Tăriceanu să-l dea afară de la Cotroceni.

Pe vremea bătrânilor mei nu se obişnuiau asemenea gesturi de milogeli sau minciuni gogonate. Aşa şi cu scrisoarea ministrului Muncii, nu mă încălzeşte cu nimic. E ca o frecţie la un picior de lemn. Mi-a pus la pensie, la 1 aprilie a.c., doar 25 de lei noi, şi acum îmi scoate ochii, lăudându-se pe toate posturile că a făcut şi a dres, şi să vezi ce are de gând să mai facă. Face pe dracul ghem! Ne mai dă 2%. Că cu banii ăştia ce pot cumpăra ca să supravieţuiesc? Viaţa a devenit un lux. Ca şi moartea, de altfel, pe care nu ţi-l mai permiţi. Cu banii ăştia nu poţi cumpăra decât 1 kg de lumânări, puţină tămâie şi un pumn de cuie. Că de sicriu nici vorbă.

 Citeste tot articolul |    03:58

Pe strada Popa Şapcă din Târgu-Jiu, locul de joacă al copiilor, un adevărat focar de infecţie

Sunt unele lucruri pe care, sincer să fiu, nici nu le observi la prima vedere, când treci pe lângă ele, preocupat de alte gânduri şi mai ales de grijile cotidiene. Nu m-a surprins nici gestul unui cetăţean din cartierul aflat în vecinătatea Şcolii generale „Constantin Săvoiu” din strada Popa Şapcă, tocmai când treceam pe acolo, de a-mi arăta locul de joacă pentru copii amenajat chiar în spatele ceainăriei „Intim”. Vorba vine „amenajat”, putând vorbi despre această amenajare la timpul trecut. Era chiar ziua în amiaza mare, cu soare, şi m-a surprins faptul că acolo nu se zărea niciun copil. Bălăriile au năpădit gărduleţul de jur-împrejur, iar nisipul numai a nisip nu arăta, fiind plin de muşuroaie de excremente provenite de la câinii de companie ai cetăţenilor din zonă.

- Spuneţi şi dumneavoastră dacă copiii se mai pot juca aici în aceste condiţii, când excrementele animalelor constituie un adevărat focar de infecţie. Se spune că am intrat în Uniunea Europeană, dar nu ne putem compara cu celelalte ţări din UE. Am văzut pe stradă foarte puţine femei care strâng mizeria câinelui în punguţă. Sunt indivizi care iau în râs acest lucru, însă mă gândesc că sunt instituţii care pot să ia măsuri pe această linie, chiar să penalizeze pe cei care nu respectă normele europene. Dar reprezentanţii acestor instituţii nici nu au în atenţie asemenea abateri pe care nu numai că nu le sancţionează, dar nici nu iau măsuri de prevenire a lor, conform normelor în vigoare..., mi-a spus cetăţeanul cu amărăciune.

 Citeste tot articolul |    03:54

<< Primul < Inapoi [5 / 5] Inainte > Ultimul >>

Legături

Publicitate