La pas prin Târg... 23-29 iulie 2009
O ciudăţenie a Târgului
Târgujienii s-au obişnuit cu astfel de ciudăţenii, încât nu le mai bagă nimeni în seamă. Însă se întâmplă uneori, când mă vizitează vreun prieten din alt oraş sau chiar din alt judeţ, să fiu abordat direct: Ce dracu` măi, numai la voi în Târgu-Jiu am văzut un obicei antic şi de demult, pe care nu-l înţeleg în ruptul capului. Vă place să plasaţi pe mijlocul trotuarelor atât stâlpii de la troleibuze, cât şi monumentele, că dacă nu eşti atent dai cu capul în ele...Sincer să fiu, nici eu nu am găsit vreo explicaţie acestui fenomen, bănuind că executantul unor asemenea pozne ar fi daltonist, încât să confunde trotuarul cu strada sau chiar cu spaţiile verzi din jur. Dar mai ştii? O fi şi altceva la mijloc.
La târgul lăudat să nu te duci... cu sacul
Iată că târgujienii au putut să viziteze în aceste zile şi mult trâmbiţatul Târg de carte iniţiat la Târgu-Jiu de Jurnalul Naţional. La care ne-am adus şi noi contribuţia, popularizând iniţiativa dar şi modul de prezentare a cărţilor, care nu s-a mai făcut aşa cum am fost şi noi informaţi de aceştia. Drept care am reţinut mirarea unor iubitori de carte întrebând miraţi: Dar unde este cortul de 120 mp anunţat sau vehiculul promoţional de 15 m? Întrebaţi-i pe ei, le-am sugerat. Unii erau dezamăgiţi de noutăţile prezentate în standuri, „cărţi pe care le găsim şi în Librăria Mihai Eminescu de alături”, spuneau ei. Dar cel mai ciudat dialog l-am surprins între doi membri ai cenaclului Columna. Cam mici standurile de prezentare, faţă de cum se lăudau săptămâna trecută..., a spus primul. Probabil au aflat că gorjenii nu prea citesc, încât au renunţat la cort..., a fost de părere şi celălalt.Parcarea aiurea, o poveste mai veche
Conducătorii auto nu vor să înţeleagă un lucru: nu-şi pot parca maşinile pe unde vor ei, după bunul plac. Unii blochează trotuarele, încât pietonii sunt obligaţi să coboare pe carosabil, expunându-se accidentelor. Cum la fel de dureros este şi faptul că nu-i vede nimeni în drept să ia măsurile cuvenite. Sunt conducători auto care, cu de la sine putere, dau grilaje la o parte sau panouri metalice, sfidează chiar semnele cu „parcarea interzisă”. Au numere de Bucureşti sau limuzine mai de lux, sfidând parcă pe cei din jur. Ce pot să mai facă pietonii în atare situaţie? Nu le rămâne decât să se strecoare printre maşini, pe stradă, înjurând printre dinţi pe-al cu numărul de înmatriculare... cutare sau cutare. Ba le vine să le înţepe şi cauciucul. Sau să traverseze pe trotuarul celălalt, tot ei temându-se să nu fie zăriţi de vreun poliţist comunitar care să-i amendeze că nu trec pe zebră.Ce-i de făcut? Cine ne răspunde la această întrebare sau... măcar să ia vreo măsură în acest sens, dacă e plătit pentru asta.
Ionel Moşu
19:26
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



