Invazie de „patrupede înfumurate”

Cred că suntem familiarizaţi cu vechea sintagma conform căreia “câinele e prietenul cel mai bun al omului”. În ce măsură este ea încă valabilă e uşor de observat, mai ales în condiţiile în care vedem din ce în ce mai puţini oameni plimbându-şi căţeluşii prin parc, în timp ce din ce în ce mai mulţi îşi scot…maşina la plimbare. Aş putea deci spune că o adaptare modernă sau postmodernistă dacă vreţi a sintagmei ar fi „maşina e prietena cea mai bună a omului”.

Din ce în ce mai multe maşini, care mai de care mai noi şi mai sofisticate, apar în micul nostru oraş, pe măsură ce proaspăt deveniţii majori îşi iau în primire cadourile costisitoare din partea părinţilor ce se constituie din ce în ce mai des într-o maşină, indiferent dacă respectivul sau respectiva are veleităţi de şofer sau nu. Încep să constat că tocmai aici,unde îţi ia cam 20 de minute să ajungi din orice parte a oraşului în cealaltă, pe picioare, au început să fie „la modă” termeni precum „oră de vârf” sau „trafic”. Şi mai mult decât atât, a devenit o reală performanţă să ajungi în timp util la destinaţie cu ajutorul automobilului în posesie. Ori, nu tocmai acesta era scopul maşinii? Să te ducă într-un timp favorabil la destinaţie? Se pare însă că maşina a devenit mai mult decât o utilitate, o necesitate, o comoditate chiar. Ea a devenit o reală camaradă, o purtătoare a statutului social, o grăitoare a potenţialului posesorului. E mai mult decât un mijloc, e scopul în sine şi iată de ce această invazie de „patrupede” într-un oraş în care ele ar trebui să fie specimene rare.

Este cu atât mai îngrijorătoare această tendinţă cu cât ea este încurajată într-o manieră foarte dăunătoare mediului înconjurător: crearea de parcări. În general o acţiune logică, naturală, în acest caz ea dăunează într-o manieră din cele mai grosolane: prin tăierea de copaci. Remarc cum din ce în ce mai multe spaţii verzi dispar pentru a face loc betonului ce se constituie drept suport pentru …roţi. Poate nu ne dăm încă seama cum prin această acţiune aducem daune grave planetei, dar cui îi pasă? Doar n-o să trăim noi să vedem consecinţele! Ba din contră, aş spune eu, în condiţiile în care din ce în ce mai des este declarat codul roşu, iar avertismentele cu privire la expunerea la soare sunt grăite zilnic de moderatorii de programe meteo. Toate acestea nu au însă importanţă şi în fond ce putem să facem? Unde să îşi parcheze bieţii oameni maşinile?

Dacă nu s-ar crea mereu condiţii propice pentru ca un număr mare de automobile complet inutile să „supravieţuiască” Tg-Jiului, lucrurile poate ar reveni la normal. Posesorii şi-ar încuia în garaje iubirile pe patru roţi, ele ar deveni din prietenii cei mai buni, prietenii alienaţi ai societăţii şi astfel am putea scoate din nou căţeii la plimbare în lesă, să mai ridice câte un picioruş la trunchiul unui atât de rar copac…ceea ce mă duce cu gândul la o altă problemă de bun simţ a societăţii noastre. Dar asta, într-un alt articol!

Mihu Alexandra

   05:19

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5