Ieri miner, azi grevist „Cu actualii guvernanţi nu mai putem spera să mai mergă ceva bine...”

Întâlnirea chiar a fost neaşteptată. Din rândul protestatarilor s-a desprins un pensionar cu un carton atârnat de gât, cu un text de avertizare: „Guvernanţi şi parlamentari, sunteţi fiii şi nepoţii pensionarilor! Nu le amărâţi zilele rămase!” În timp ce blitzul se declanşase pentru a imortaliza această imagine, brusc am constatat cu uimire declanşarea, peste timp, a unei alte imagini cu acelaşi chip întâlnit cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, la gura unei mine... Da, da, era la Albeni, nu m-am înşelat, pe vremea când lucram la ziarul lor intitulat „Curierul minier”. De data asta obrazul ţepos i se înăsprise de atâtea greutăţi, chiar şi părul era troienit de suflarea viforoasă a nevăzutei ierni a vieţii. Doar privirile îi rămăseseră la fel, îndrăzneţe şi vii, ba chiar mai tăioase şi bănuitoare. Când şi-a dat seama că l-am recunoscut, i-a înflorit un zâmbet în colţul gurii...

„Ministerul minte pe-o parte şi APIA pe alta”

Se numeşte Ilie Prepuceanu, are 52 de ani, a lucrat ca lăcătuş mecanic întreţinere, iar în prezent este pensionar. „În octombrie 2002 am ieşit la pensie. De data aceasta am ieşit şi eu în stradă, alături de ceilalţi, pentru că nu am mai suportat să văd că suntem trataţi cu atâta indiferenţă. Nu se mai gândeşte nimeni la noi, după ce o viaţă mi-am rupt spinarea trăgând de fiare în subteran, când speram să am parte de o pensie liniştită alături de familie. Sunt nemulţumit de faptul că guvernanţii nu respectă chiar ei legile. S-a prevăzut majorarea punctului de pensie, iar acum suntem frustraţi de cele 50% procente pe care le merităm pentru grupa I de muncă, cât şi cei care au grupa II. Acest fapt m-a determinat să mă înscriu în Liga Pensionarilor, ca alături de ceilalţi membri să protestăm pentru a ne câştiga drepturile furate...”
Pentru a mai aduce nişte bani în casă, pe lângă pensie, care este foarte mică, ortacul de ieri s-a gândit să mai facă şi altceva, mai ales că avea timp destul, însă i se strângea inima de durere văzându-şi proprii copii fără servici, negăsind pe nicăieri un loc de muncă. Unul este căsătorit, pregătindu-se şi celălalt de însurătoare. Cu ce să ţină atâtea guri? „Şi ca să aibă şi ei un trai mai decent, a trebuit să mă mai descurc şi pe acasă, crescând animale. Chiar am constituit la nivelul satului Zorleşti o asociaţie. La început, întradevăr, începuse să meargă bine. La ora actuală însă, oamenii au mai dat înapoi, dacă văd că guvernanţii, cel puţin acum, cu subvenţia pentru animale, ne promiseseră că ne vor da toţi banii până la 1 martie şi nu s-au ţinut de cuvânt. Au dat numai la cei care au făcut toate actele şi demersurile, fiindu-le viraţi banii prin CEC sau prin bănci, iar cei care sunt mai în vârstă şi nu pot sau nu au mijloc de transport pentru a se deplasa la APIA Târgu-Jiu şi la băncile unde au deschis cont, unde să li se vireze banii de către Ministerul Agriculturii prin APIA, au rămas cu promisiunea să îi primească, zicând că dacă le dau celorlalţi le vor da şi lor. Şi se pare că la ora actuală au primit numai cei care au îndeplinit condiţiile, iar noi am primit doar 1.600 lei pe cap de animal. Am dat telefon zilele trecute, atât la Ministerul Agriculturii, cât şi la APIA Bucureşti. Ministerul a spus că s-ar putea întâmpla ca până la sfârşitul lunii martie să vireze banii, pe când cei de la APIA Bucureşti au spus că luna asta nu cred că există vreo posibilitate, dar s-ar putea să-i vireze la sfârşitul lunii aprilie...”, se destăinuie cu amărăciune bătrânul ortac.
Întrebat dacă mai trage nădejde să se mai schimbe lucrurile şi în bine, dacă nu anul acesta măcar în următorii, gândindu-ne la copii, oare a câta generaţie de sacrificiu vor fi şi ei (?), Ilie Prepuceanu nu stă mult pe gânduri, pe tăişul privirilor licărindu-i o sclipire tăioasă: „Nu. Cu actualii guvernanţi cred că nu avem nicio posibilitate să sperăm că va mai merge ceva bine în ţara asta...”

Ion Şoldea

   10:09

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 7 voturi.

1 2 3 4 5