Home · Social · Generalii medicului Chiriţă

Ultima oră

RSS Display

Generalii medicului Chiriţă

Întâmplarea a făcut să descopăr pe str. Olteniţei, chiar în vecinătatea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Târgu-Jiu, doar un perete îi desparte, un cabinet medical individual mic şi un medic cu o inimă mare: dr. Ilie Chiriţă. Uşa era deschisă la perete şi ce m-a frapat foarte mult a fost acea galerie de tablouri expuse în sala de aşteptare cu portretele unor generali îmbrăcaţi în ţinută de gală, desprinşi parcă din cărţile de istorie, iar cele câteva însemnări însoţitoare chiar că mi-au stârnit interesul. Am aflat secretul imediat, răscolit de acel fior tainic, descoperind că acei bravi eroi erau şi slujitori ai lui Hipocrate, în linia întâi a vieţii şi sănătăţii.
Da, toţi acei generali au fost mai întâi medici, oameni ca toţi oamenii, în slujba semenilor săi. Fapt ce mi-a stârnit şi mai mult curiozitatea, făcându-mă să trec pragul şi să-l cunosc pe acel minunat om în halat alb, în care ghiceam o personalitate la fel de mare, convins că între el şi generalii din sala de aşteptare e o legătură la fel de tainică şi trainică.
A fost un moment unic în acele clipe, un altfel de consultaţie chiar sub ochii pacienţilor surprinşi de cele trăite, intraţi parcă în transă încă de la prima declanşare a blitz-ului aparatului de fotografiat şi cea dintâi rotire a benzii reportofonului...

„Poate că şi aceşti generali m-au influenţat să aleg profesia de medic”


Aşa am luat la cunoştinţă despre eroii dr. Ilie Chiriţă, aflând următoarele: General de divizie, medic, doctor în medicină generală şi ortopedie, Ion Virgil Răduţescu, n. 4 noiembrie (...), în comuna Novaci, Gorj; General de brigadă, medic stomatolog, prof. univ. dr. docent Nicolae Constantinescu, n.1878, în comuna Brăneşti, Gorj; General de brigadă, medic, dr. în medicină şi chirurgie, Ion Saidac, n. 7 ian. 1880, în com. Samarineşti, sat Ţirioi, Gorj; General de divizie, medic, dr. docent în ştiinţe medicale, Gheorghe Matei Niculescu, n. 28 aprilie 1923, în Craiova, părinţii din satul Săuca, com. Godineşti, Gorj – un model de dr. militar, o puternică autoritate morală, profesională şi ştiinţifică; Gen. de brigadă, medic dr. docent, Petre D. Costescu, n. 7 martie 1899, în comuna Rovinari, Gorj – eminent chirurg şi om de ştiinţă, însufleţit de cea mai frumoasă şi nobilă flacără a apostolatului medical şi ştiinţific; General de corp de armată, medic, dr. în chirurgie, Constantin Ion Bădescu, n. 5 aprilie 1875, în localitatea Petreşti (Gilort), Gorj – demn slujitor al ştiinţei medicale, un om care a ştiut că munca nu te trădează niciodată...

Am trecut pragul ca orice pacient, dar de data aceasta rolurile s-au inversat, eu fiind cel care îl „consulta”, iar cel de dinaintea mea era pacientul, a cărui genă miraculoasă am depistat-o imediat: „Toţi generalii expuşi în hol sunt numai medici militari, care au fost medici de mari unităţi şi au participat atât în războiul din anul 1916, cât şi în războiul din 1944, şi sunt cu toţii gorjeni, iar singurul pe care îl cunosc personal este şeful secţiei de traumatologie de la Spitalul Militar din Bucureşti, generalul Matei Gheorghe Niculescu.
Am citit despre toţi încă din anii adolescenţei şi poate că şi acest lucru m-a influenţat să aleg drumul în cariera mea de mai târziu, profesând-o cu credinţă şi dăruire. Toţi sunt nişte oameni deosebiţi, doctori în medicină, absolvenţi ai unor facultăţi de medicină de renume de la Paris, Sorbona, desfăşurând studii de specialitate ca profesori universitari, deci cu o vastă cultură medicală, au creat chiar şcoli de medici militare şi apreciaţi ulterior prin lucrările ştiinţifice elaborate de ei, şi toţi elevii şi studenţii i-au luat ca exemple şi modele demne de urmat în cariera noastră de medici militari. Ei sunt apreciaţi ca fiind mari înaintaşi ai medicinei militare româneşti. În Gorj au fost peste 32 de generali militari, dar nu am avut posibilitatea să-i afişez pe toţi datorită faptului că nu-mi permite spaţiul”, ne-a mărturisit dr. Ilie Chiriţă, bucuros de vizita noastră.

Este un medic pâinea lui Dunezeu. Are un dar (har) de a se purta cu pacienţii ca şi cu nişte prieteni vechi (lucru ce nu se învaţă la nicio universitate, ci acasă şi în societate), uşa fiindu-i deschisă tuturor, iar în timpul liber are afişat pe uşă un număr de telefon la care poate fi găsit la orice oră din zi sau din noapte. De un comportament asemănător dă dovadă şi asistenta domniei sale – Simona, zâna cea bună -, încât nu-ţi vine să crezi că mai pot fi şi astfel de oameni printre noi. Atenţia şi bunătatea lor parcă îţi iau boala cu mâna...
Sunt convins că este unicul cabinet de acest gen din oraş.
Nu vă miraţi, căci, încă de când l-am cunoscut pe acest Om, am dorit să fie medicul nostru de familie...


Ion Şoldea

   05:53

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 1 voturi.