Cu ce se bea... TBC-ul?

Ce mai sărbătoreşte românul nostru în ziua de azi? Toate sărbătorile posibile şi imposibile care figurează sau nu în calendarul ortodox. Numai când zăreşti cortul cu crucea roşie pe el, instalat în centrul oraşului, realizezi că este iar o zi cu totul aparte. Cum a fost mai zilele trecute „Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei” sau „Ziua anti-drog”. S-au împărţit pliante despre efectele consumului de tutun, despre vaccinarea BCG şi intradermoreacţia (IDR), sau ce trebuie să ştim despre tuberculoză.

E bine să ştim şi astfel de lucruri: ce este, de exemplu, tuberculoza, cum se transmite ea, cum se manifestă şi ce trebuie să facem. Cei mai mulţi ignoră astfel de lucruri, convinşi că ei sunt zdraveni şi nu se atinge niciun microb de ei. Însă ei tocmai acest lucru nu cunosc şi îl ignoră: că tuberculoza este o boală vindecabilă dacă tratamentul este făcut corect şi la timp. Pliantul este frumos ilustrat, colorat, interesant. Însă conţinutul textului mi s-a părut cam sărac, făcut ca să fie... făcută acţiunea de propagandă! Mă refer, în cazul de faţă, la cel de-al doilea subcapitol: „Cum se transmite tuberculoza?” Şi scrie negru pe alb: „Tuberculoza se poate transmite de la o persoană bolnavă de tuberculoză pulmonară la alte persoane sănătoase pe calea aerului”. Şi atât. Adică atunci când tuşeşte, strănută, strigă, vorbeşte tare, împrăştiind în aerul din jurul său milioane de bacili, pe care cei din jur îi inhalează.

Nu doresc, în rândurile de faţă, să dau lecţii cuiva, ci să fie îmbunătăţit conţinutul unor astfel de pliante, dacă tot e să-i informăm corect pe cetăţeni. În acest sens, nu voi face decât să reamintesc unele fenomene cu care ne-am obişnuit, ele petrecându-se chiar sub ochii noştri, încât, preocupaţi de grijile cotidiene, am ajuns să nu le mai dăm nicio importanţă.

În hălăduielile mele, în documentare, pe diferite şantiere sau mijloace de transport cu navetiştii sau chiar de sărbători, surprindeam din mers câte un grup de muncitori strânşi în jurul câte unei sticle cu ţuică bătrână pe care o dădeau din mână în mână ca s-o „pupe” fiecare. Trăgeau câte o duşcă bună, cu sete, apoi o făceau poştă, dând-o mai departe. Tăria parcă le mai dezlega limba, urcându-le sângele în obraji. Pe alţii îi moleşea, făcând să li se împleticească limba în gură, de parcă ar fi vorbit în altă limbă sau să tragă la somn. Atunci, mai observam pe câte unul, înainte de a duce sticla la gură, ştergându-i gura discret, ca şi cum s-ar fi temut să nu ia vreo boală, chiar dacă alcoolul, aşa cum se spune, este un bun dezinfectant.

În altă zi, la redacţie (la celălalt ziar, unde am lucrat), femeia de serviciu mi l-a pârât pe un coleg, fumător înrăit dar şi un înfocat fan al lui Bachus, că după ce tuşise urât, înecându-se cu toate mucozităţile din gură şi din nas, a scuipat sânge în batistă. Câteva săptămâni mai târziu, cel bolnav ne-a spus că se va interna la Dobriţa. Nu cred că s-a internat, neputând să se dezbare de slăbiciunile moştenite de la Bachus. Era cu plămânii în pioneze şi câte unul mai răutăcios îl lua peste picior, numai ca să-l dezveţe de acest viciu păcătos, spunând că i se vedeau prin urechi aleile cimitirului...

În altă seară, înt-o joi, el a apărut la şedinţa cenaclului Columna cu o sticlă de jumătate de litru plină cu apă sfinţită luată de la biserică. Era de Bobotează. A băut şi el, oferindu-le şi celorlalţi, spre bucuria lor, că doar nu se bea asemenea elixir sfânt în fiecare zi. Câţiva columnişti au fost încântaţi să ia câte o gură de apă sfinţită, încrezători în puterea Domnului. Mi-a fost jenă să le atrag atenţia de faţă cu colegul nostru. Dar i-am spus în şoaptă celui mai apropiat, care băuse primul şi fusese surprins de refuzul meu stângaci. Într-o clipă, s-a schimbat la faţă, de ziceai că îşi va da stomacul afară. Nu m-ar mira ca într-o bună zi să aflu că prietenul nostru a luat drumul ţintirimului...

În aceeaşi zi, când am obţinut pliantele, a venit pe la mine fiul cel mare, care încercase în câteva rânduri să se lase de fumat. A răsfoit ziarele, apoi a luat şi cele două pliante pe care i le pusesem la îndemână. Le-a răsfoit mai mult din curiozitate, timp în care în încăpere s-a aşternut liniştea. Parcă mă aşteptam să se înfăptuiască o minune. Să arunce ţigările în coşul cu hârtii. Nu le-a aruncat. S-a ridicat din fotoliu liniştit şi punând pliantele pe măsuţă a plecat spre bucătărie, spunând: „Mă duc să fumez o ţigară...” „Păi asta reţinuşi din pliantele cu tutunul?...”, l-am întrebat cu jumătate de gură, luat prin surprindere de decizia lui neaşteptată.

K. IANNIS

   00:15

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5