Din negura vremii (33)

   Prezentăm, în continuare, şi partea a doua cu fragmente din romanul istoric şi autobiografic semnat de dr. Nicolae Hasnaş, care, prin contribuţia şi devotamentul său, credinci
os oamenilor dar şi meseriei alese, şi-a legat numele de acest oraş. Este un roman păstrat în manuscris, inspirat din viaţa Târgului (de pe Jiu) de altădată. Un roman de o valoare inestimabilă care, sperăm noi, va vedea lumina tiparului în acest an, în Colecţia „Municipiul Târgu-Jiu”, prin sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Târgu-Jiu, cât şi prin osârdia unor iubitori de carte. (Ion Şoldea)

În dreapta, cum privim fotografia, Jean Bărbulescu, la mijlocul grupului dr. Nicolae Hasnaş, iar în stânga un colonel, comandantul unuia din cele două regimente din Garnizoana Târgu-Jiu ( este posibil să fie colonelul Petrescu, colaborator şi prieten apropiat al directorului ziarului „Gorjanul”, dar şi cu alte publicaţii din epocă). Cred că fotografia datează de prin anii 1938-1940.
 (Fotografia şi informaţia de pe verso ne-au fost puse la dispoziţie de scriitorul şi jurnalistul Octavian Ungureanu, pensionar, fost secretar de redacţie la cotidianul de suflet al gorjenilor).

...În timpul guvernării liberale, din 1915, Dumitru Brezulescu era deputat. Un deputat iubit de popor, fiindcă se lupta să ajute pe oricine îl ruga, în calitatea ce o avea.
De asemenea, răspundea la orice scrisoare primită, aşa cum învăţase de la Spiru Haret. Astfel pierdea nopţile pentru a răspunde, şi fiecare cuvânt al său avea un efect magic în îndepărtatele sate ale Gorjului, unde nimeni nu se ostenise a preţui pe oamenii din sate, mai ales.
Cu asta, Brezulescu a câştigat nespus. Prin banca sa din Novaci, bine gospodărită, prin cumpărarea unei părţi din munţi, s-a impus ca om de cinste şi acţiune, om în care ţăranii au căpătat încredere.
Atunci, Brezulescu a proiectat actuala clădire a băncii şi hotelul, iar casa lui cu etaj a destinat-o ca după moartea sa să servească de spital, ceea ce s-a şi împlinit.
Prin inteligenţa şi cultura lui, Dumitru Brezulescu ar fi putut ocupa un poost de mare însemnătate în Capitală, dar nu a primit. S-a întors la ţăranii şi satul său, pe care a luptat să-l ridice prin jertfa sa şi a reuşit.
Poate tocmai de asta era atât de preţuit de Duca şi Brătianu. Matache Brezulescu avea o figură de om sănătos, o faţă rotundă, umeri largi, vorbire clară, un adevărat ungurean, cu părul lung, retezat împrejur, aşa cum îl purtau strămoşii săi păstori.

Deşi se însurase cu o bucureşteancă, a convins-o să rămână alături de dânsul în căsuţa modestă pe care o avea ca moştenire de la părinţi. Împreună şi-au durat casa cea nouă, în care însă Brezulescu nu a mai avut norocul să locuiască.
Într-una din călătoriile la Bucureşti, ca parlamentar, în 1916 s-a îmbolnăvit. A căpătat o afecţiune în regiunea ficatului. Neputându-i-se stabili un diagnostic exact la Târgu-Jiu, a fost trimis la Bucureşti, unde a fost văzut de toate somităţile medicale, în frunte cu Toma Ionescu şi Danielopol. I-au făcut o serie de la axila (subţioara) dreaptă, până deasupra ficatului, dar nu s-a putut da de puroi.
Stătea, văzând cu ochii. Atunci şi-a exprimat dorinţa să i se aducă apă – acolo, la Bucureşti -, cu ulciorul de lut, din izvorul de la Novaci, din care a băut de când era copil.
Prietenii i-au împlinit dorinţa şi Brezulescu nu a mai ţinut seama de niciun sfat medical: a băut ţărăneşte apă din ţurloiul ulciorului bătrânesc, până a simţit că s-a răcorit.
Fiindu-i mai rău, a cerut să-l aducă la Novaci, acasă, între ai săi. L-a însoţit dr. Nicolae Lupu, prieten personal. Imediat ce au sosit la Novaci, au trimis după medicul Niculae Hasnaş. Acesta l-a găsit într-o stare de mare slăbiciune. Puls mic, filorm, cu accese de febră, de două, trei ori pe zi.
Cu glas pe care şi-l stăpânea, dar în adânc gâlgâind de jale, Matache Brezulescu spune:
- Nu mai puteam sta la Bucureşti, doctore. Am venit la tine, aici.
Lupu era cu ochii în lacrimi.
Medicul de la Târgu-Jiu, examinându-l din nou, printr-o întâmplare, îi găseşte colecţia purulentă şi, în faţa doctorului Lupu, îi face puncţia. Dă peste puroi, deasupra ficatului. Neavând instrumente, amână operaţia şi pleacă la oraş să şi le aducă.
La întoarcere, era prea târziu. Dumitru Brezulescu nu mai era. Murise, dar cu diagnosticul stabilit în sfârşit. I-a făcut îmbălsămarea şi a găsit colecţia puroiului tocmai sus, îndărătul ficatului.
La înmormântare, au vorbit dr. Lupu şi dr. Hasnaş, din partea Partidului Liberal, iar Duca din partea guvernului.
Iar Gorjul a pierdut pe unul dintre bărbaţii de la care se aştepta mult, fiind cel mai ales între aleşii acelei vremi.

Pe Constantin Neamţu, viitorul şef politic liberal în Gorj, l-a cunoscut la o crâşmă. Era împreună cu mai mulţi prieteni la un pahar cu vin. Înăuntru, lume multă şi de tot felul. Auzea pe unul, pe altul, vorbind despre Constantin Neamţu, directorul Băncii Comerţului din Craiova şi politician liberal, care candida la noile alegeri, la colegiul I.
- Cine dracu’ e Neamţu ăsta de care vorbeşte toată lumea? Am primit şi un băţ de la el.
- Eu sunt, domnule doctor, a răspuns Neamţu, care se găsea în bodegă.
- Îmi pare bine să te cunosc. Ai trimis alegătorilor daruri într-adevăr simbolice: un baston şi un portofel.    
Neamţu a zâmbit cu maliţiozitate, privindu-şi ţintă noul cunoscut. Poate avea o presimţire, că moldoveanul acesta avea să-i fie şi tovarăş şi adversar în luptele politice ale viitorului.
Un altul, din tânăra generaţie, care începe să se afirme pe tărâm social-politic este şi Titi Bălănescu. Începutul lui este încet şi insidios, ca director al Agenţiei din Târgu-Jiu a Băncii Comerţului din Craiova, condusă de Constantin Neamţu.
Abia după primul război mondial avea să se cunoască marele talent al lui Titi Bălănescu, de a se strecura între Constantin Neamţu, şeful său de la bancă şi şef politic, şi Gheorghe Tătărescu, luptător, spre a deveni şef liberal în Gorj. Titi Bălănescu era încă de pe atunci un om amabil care nu refuza pe nimeni niciodată. Lumea începuse să se convingă că nu tot ce promite Titi se îndeplineşte, dar era totuşi încântată de felul cum i se făceau făgăduielile, căci oamenii preferă o minciună drăguţă decât un adevăr aspru.
Începuturile lui Titi Bălănescu s-au manifestat plecând cu punga prin judeţ şi oferind cetăţenilor împrumuturi cu multă generozitate..., cu poliţă. Aceasta, întrucât oamenii nu prea erau deprinşi cu împrumutul de la bănci. În felul acesta a luptat pentru crearea, de fapt, a Băncii Comerţului din Târgu-Jiu.
Pentru înţelegerea sa sufletească, Niculae Hasnaş îl consideră pe Titi Bălănescu printre prietenii cu care mai târziu, în anii de după război, a dus luptele politice aducătoare de izbânzi creatoare în judeţul Gorj.

În altă ordine a aspectelor vieţii din acest judeţ, dintre anii 1910-1916, îşi aminteşte despre vizita lui Dimitrie Sturza, ministrul Instrucţiei, la Târgu-Jiu. Pe la sfârşitul secolului 19, capitala judeţului nu avea local pentru gimnaziu. Copiii erau nevoiţi să înveţe pe la Craiova sau Turnu-Severin, ceea ce era un mare inconvenient.
Când l-au prins pe ministrul şcoalelor în oraşul lor, politicienii Gorjului i-au făcut o primire frumoasă, iar la masă, după ce l-au văzut bine dispus, au început să-şi depene dorinţa, marea nevoie a ţinutului. Iar Dimitrie Sturza a prins a îşi da cuvântul pe care apoi, întorcându-se la Bucureşti, şi l-a ţinut, aprobând fondurile construcţiei clădirii arătoase care este astăzi Liceul „Tudor Vlasdimirescu”, pe atunci simplu gimnaziu.
În afara acestei şcoli deosebite, în Târgu-Jiu mai era şi o şcoală de ceramică şi una de notari, la care a fost o vreme ca profesor şi Niculae Hasnaş.
Şcoala de ceramică a făcut o adevărată epocă. Devenise un centru de artă. Vase de tot felul, admirabil modelate, măestru zmălţuite de păreau pictate, erau căutate în toate colţurile ţării, fiind apreciate şi de profesorul Nicolae Iorga. Meşterul care a stimulat şi îndrumat arta acestei meserii a fost adus tocmai din Cehia. Păcat că urmaşii s-au dezinteresat de bunul mers al acestui centru creator de artă.

Între figurile oamenilor de cultură de care îşi aminteşte doctorul este a învăţătorului Alexandru Ştefulescu. Gras, cu faţă bonomă, era un om simpatic. Autodidact, învăţase latina, slavona şi chiar ceva din sanscrită, limbi moarte care îi erau necesare cercetării însemnărilor vechi, a descifrării trecutului.
Nicu Miloşescu, un tipograf artist, i-a tipărit lucrările în condiţii admirabile, fiind apreciate mult de Nicolae Iorga. Alexandru Ştefulescu era de o rară modestie. Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa. A acceptat a fi numit revizor şcolar numai ca să se poată deplasa uşor în judeţ, nu atât pentru inspecţii şcolare, cât pentru descifrarea monumentelor istorice. Fiind sărac, datorită peregrinărilor sale, se îmbolnăvise de pleurizie purulentă. Medicul Nicular Hasnaş l-a îngrijit. La plată, dascălul i-a spus:
- Doctore, îţi mulţumesc pentru că m-ai vindecat. Drept plată, am să te învăţ câteva vorbe din sanscrită...
Şi au râs amândoi, fericiţi că au învins încă un hop al vieţii.
La venirea în Târgu-Jiu, oraşul avea un fel de ateneu popular în cadrul căruia se ţineau conferinţe şi chiar şezători artistice. Printre conferenţiari se remarcau profesorii Tiberiu Popescu şi Stelian Sterescu. Cuvântau magistraţi, avocaţi, medici, preoţi.
Niculae Hasnaş a fost nevoit odată să înlocuiască un conferenţiar lipsă, oferind publicului prezent o admirabilă ocazie cu subiectul „În căutarea unui... subiect”.
Mai târziu, ateneul s-a confundat cu o nouă asociaţie cultural-artistică, „Lira Gorjului”, înfiinţată de profesorul de muzică Avramescu şi patronată de doctor. Au plecat în turnee prin diferite oraşe ale Olteniei, cu corul condus de Avramescu şi cu conferenţierii cei mai buni.
În ajunul războiului din 1916, a rostit una din cele mai remarcabile conferinţe: „Războiul, ca factor de civilizaţie” – cuvânt care a făcut mare vâlvă, constituind un îndemn pentru pregătirea celor aşteptate prin războiul care bătea la uşă. „Rătboiul e o necesitate vitală. Altfel popoarele, ca şi oamenii slabi, sunt strivite”. Conferinţa, despre care, prin spionii lor, au aflat şi nemţii, se termina astfel: „Când poporul pierde forţa armelor, îl aşteaptă decadenţa”.
Dr. Nicolae Hasnaş

   03:59

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 5 voturi.

1 2 3 4 5